22 martie 1312 – La cererea regelui Franţei, Filip al IV-lea cel Frumos, Papa Clement al V-lea a desfiinţat Ordinul Templierilor, ale căror bunuri au trecut în stăpînirea regelui.
La începutul secolului al XIV-lea, Filip al IV-lea, rege de o frumuseţe legendară, domnea peste Franţa ca stăpîn absolut. Biruise trufia războinică a marilor feudali, îi biruise pe flamanzii răzvrătiţi, îi biruise pe englezi în Aquitania, biruise pînă şi papalitatea, pe care o adusese cu de-a sila la Avignon. Înaltele curţi de judecată erau la porunca lui, sinoadele în solda lui. Ideea naţională sălăşluia în capul regelui acestuia liniştit şi crud pentru care raţiunea de stat era mai presus de orice. Sub domnia lui, Franţa era mare şi francezii - nenorociţi. O singură putere îndrăznise să-1 înfrunte: ordinul suveran al cavalerilor templieri. Această uriaşă organizaţie militară, religioasă şi financiară totodată, îşi trăsese gloria şi bogăţia din cruciade. Templierii inventaseră biletul bancar la ordin şi cecurile de călătorie, impulsionaseră construcţia catedralelor în toată Europa şi învăţaseră de la arabi. Mai mult, unii spun că vasele templierilor navigaseră peste Atlantic, atingînd America înaintea lui Columb, de unde se întorseseră încărcate cu argint. Oricum ar fi fost, independenţa templierilor îl neliniştea pe Filip cel Frumos, iar averile lor uriaşe îi aţîţau lăcomia. Puse la cale împotrivă-le cel mai mare proces de care îşi aminteşte Istoria, căci procesul acesta cuprinse aproape cincisprezece mii de acuzaţi şi, în cei şapte ani cît ţinu, fură săvîrşite toate ticăloşiile, culminînd cu arderea pe rug a Marelui Maestru. În mijlocul flăcărilor, Jacques de Molay întinse o mînă uscată ca o gheară şi-l blestemă pe regele cel frumos, pînă la a şaptea spiţă. Blestemul se împlini… dar asta e deja altă poveste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu