Un pitagoreic

19 martie 1895 – S-a născut la Cîmpulung Muscel Ion Barbu (pseudonimul literar al lui Dan Barbilian), poet şi matematician (m. 11.08.1961)

La şcoală îi învăţam poeziile, îmbătaţi de muzicalitatea versului ce ne purta din miticul Isarlîk (numele turcesc al Troiei !) în fiordurile soarelui rece al laponei Enigel. Ajunşi la rîpa Uvedenrode, simţeam cu toţii un straniu fior sexual, născut din colcăiala gasteropodelor, melci cu urme strălucitoare, iar profesorul înghiţea în sec, incapabil să se controleze. Nici unul dintre noi nu înţelegea ce vrea să spună poetul jocului secund – simboluri matematice ne dansau în faţa ochilor, Sigma Adunării se transforma în liră, Grupurile, Inelele şi Corpurile se reflectau în oglindă, schimbîndu-şi semnul. Mai tîrziu, la facultate, i-am studiat Teoria Structurilor, încercînd aceeaşi perplexitate – demonstraţiile erau elegante, sensul – nicăieri ! Au trecut de atunci 20 de ani, bruma de matematică pe care o ştiam s-a topit în căldura traiului de zi cu zi, însă am revenit mereu asupra poeziilor barbiene şi, într-un tîrziu, m-am gîndit că, poate, nu e nimic de priceput în ele, la modul lumesc. Poeziile lui Barbu exclud anecdotica, sînt picturi abstracte, sînt forme, idei platoniciene, arhetipuri şi simboluri, ca şi Tetractisul lui Pitagora ! O linie dreaptă are o infinitate de sensuri ascunse, ca şi numărul Unu, ca şi Pentagrama iniţiaţilor, ca şi Opera alchimică... Citiţi-le aşa, înţelegeţi-le ca pe un „Vis al Dreptei Simple! Poate geometria / Săbiilor trase la Alexandria, /Libere, sub ochiul de senin oţel, / În neclătinatul idol El Gahel.”