miercuri, august 06, 2014

Harta Cerului, harta Sufletului

Fig. 1 - Zodiacul de la Aninoasa

În pridvorul mănăstirii argeșene Aninoasa există o imagine extraordinară a lumii și a creaturilor din ea, așa cum și-o închipuia un zugrav valah, din secolul al XVIII-lea (fig. 1). Pe boltă, Isus Pantocratorul este Axul cerului stelelor fixe, iar cele 12 constelații zodiacale îl înconjoară, ca obada Roții cosmice. Emanațiile Principiului trec prin filtrele Semnelor și se coboară asupra creaturilor de pe pămînt. Într-un loc vedem cetele sfinților, în jurul unei biserici, într-altul, necredincioși care petrec, îmbătați de bogății și ranguri. Colo – o familie de centauri, la vînătoare, dincolo – o scorpie cu șapte capete iese din mare. Un inorog se încleștează în bătălie cu un urs, lei răcnesc, berzele își hrănesc puii cu șerpi, culeși din mlaștini, cerbii se avîntă pe înălțimi. Ba mai vedem și oameni fără cap sau cu un singur picior, pierduți prin pustiuri – minunată ilustrare a necunoscutului, semănînd izbitor cu hărțile medievale ale Apusului, acelea cu Hic sunt Leones”, „Hic sunt Dracones”. Cum a ajuns ca o asemenea imagerie să împodobească o mică biserică valahă? Asta e simplu de explicat. Evident, zugravul a fost influențat de ideile din cărțile populare care circulau în acele timpuri, fapt demonstrat de academicianul Nicolae Cartojan. Din “Alexandria”, îl avem pe Por Împărat, adversarul din Indii al lui Alexandru Macedon. Din Fiziolog”, carte de simbolistică animalieră, tipărită inițial în secolul al doilea după Hristos în Alexandria Egiptului, vin dobitoacele reale sau imaginare. Mai greu de înțeles e ce legătură are acest Bestiar cu religia creștină.  Și nu vom înțelege, dacă nu acceptăm ideea că imaginile vin dintr-o sursă mult mai veche de înțelepciune, preluată parțial de creștinism – vorbim despre Astrologie, o știință sacră, aparținînd Căii de Mijloc, cu înțelesuri pierdute, uitate sau răstălmăcite. N-ar trebui să ne mirăm – așa funcționează religiile. Se ridică pe straturi mai vechi, schimbîndu-le numele, păstrîndu-le funcțiunea. Zodiacul de la Aninoasa nu e o excepție. O reprezentare frumoasă a Semnelor găsim și la Tismana (fig.2), tot în pridvor. Iar în Occident, catedralele poartă frecvent ceasornice zodiacale, cadrane solare și reprezentări ale Zodiilor, în legătură cu muncile agricole corespunzătoare.

Fig. 2 - Zodiacul de la Tismana

Scurtă istorie a astrologiei

De zeci de mii de ani, omul privește fascinat spectacolul nocturn al bolții înstelate, cu defilarea maiestuoasă a constelațiilor sale, cu mersul planetelor, direct sau retrograd. Observă cum crește și cum descrește Luna. Vede Soarele răsărind într-un Semn zodiacal, urcînd pe boltă, din ce în ce mai sus, pentru ca apoi să coboare spre asfințit. Toate aceste mișcări îl familiarizează cu ideea ciclurilor și ritmurilor naturii, pe care trebuie să le urmeze, dacă vrea să supraviețuiască. Se consideră că omul de Neandertal, trăitor în urmă cu 100.000 de ani, era predominant nocturn și influențat în ritualurile sale de Lună. Cele mai vechi artefacte astrologice (cranii de animale marcate cu 12 semne) au cam 15 mii de ani. Pe teritoriul țării noastre s-au descoperit statuete feminine, aparținînd culturii Cucuteni (4600-4500 î.Hr.), care purtau în pîntec 28 de semințe, trimițînd direct la ciclul lunar și la fertilitate. În jurul anului 3000 î.Hr., apar orașele Orientului Apropiat. În Mesopotamia, astrologii zeului Soare gravează tăblițe cu mersul astrelor (70 au ajuns pînă la noi) și constituie calendarul cu 12 luni, fiecare de 30 de zile. Pe la 3000 î.Hr, chinezii înțeleg că omul face parte dintr-un ansamblu cosmic mult mai vast și că este influențat de astre. În Vede”, indienii vorbesc despre karma și ciclul reîncarnărilor. În mileniul al doilea î.Hr., babilonienii ridică ziguratte, turnuri sacre pentru observarea cerului. În Egipt, piramidele și templele arată peregrinarea zeului Ra și a sufletului faraonului, care-l însoțește după moarte. Pitagora și Platon învață astrologia în templele egiptene. Grecii lui Alexandru preiau moștenirea babiloniană și o transmit mai departe romanilor. La nașterea lui Hristos, trei magi de la Răsărit observă fascinați o supernovă. În Europa pădurilor neguroase, druizii, preoții celților, folosesc hărți astrale gravate pe discuri de bronz – legenda regelui Arthur și a celor 12 cavaleri ai Mesei Rotunde are un posibil substrat astrologic. Venind mai aproape, sînt de necontestat cunoștiințele despre astre ale preoților lui Zalmoxis – sanctuarul de la Sarmizegetusa stă mărturie. De la romani, astrologia se răspîndește în Evul Mediu creștin, atunci cînd curțile regale și chiar Papa recurg la sfatul cititorilor în stele. Renașterea florentină îi dă o nouă strălucire prin Marsilio Ficino, protestantismul o leagă de neatîrnarea țărilor din nord. În Valahia, stolnicul Constantin Cantacuzino, fost student al universității padovane, se înconjoară cu astrologi turci. Revoluția industrială face posibile gigantice confruntări militare iar dictatorii, de la Napoleon la Hitler, o folosesc în deslușirea momentelor prielnice atacurilor. În fine, contemporaneitatea, cu mass media și computerele ei, pare că democratizează astrologia, punînd-o la dispoziția oricui, de fapt golind-o de înțeles și transformînd-o într-un joc de societate ridicol. Doar aparent...

 Precum în Cer, așa și pe Pămînt”

De fapt, oare nu cumva astrologia chiar e ridicolă? Da, a născut calendarul și a organizat munca în marile civilizații agricole. Da, a dat mai multe modele ale Sistemului Solar și a calculat distanțele dintre planete, înțelegînd dispunerea lor armonică. Dar pe ce se bazează pretențiile ei de a face predicții, legînd soarta omului de configurațiile astrale ale cerului nașterii? Un credincios va spune că Dumnezeu i-a dat omului liberul arbitru, deci soarta sa nu e scrisă în stele. Iar un ateu va rîde, cerîndu-i astrologului să lanseze un satelit sau să folosească un spectroscop de masă. Și unul și celălalt ignoră principiile Astrologiei și domeniul său de valabilitate. Ca Știință Sacră, Astrologia este o disciplină simbolică. O algebră a influențelor cosmice. Axioma sa, revelată, se rezumă la zicerea hermetică Ceea ce este Sus, este și Jos”. Precum în Cer, așa și pe Pămînt. Precum în Cer, așa și în Psihicul uman. Cu alte cuvinte, omul este un Microcosmos, reflectînd mecanismele Macrocosmosului. Doctrina tradițională, metafizică, privește universul ca pe un sistem de tip holografic, în care partea reflectă întregul. Iar omul, prin complexitatea sa, care a dus la conștiință, e cea mai clară oglindă a cosmosului. De aici, îndemnul pitagoreic “Cunoaște-te pe tine însuți, ca să cunoști lumea”. Prin mintea umană, pare că se închide un cerc, deschis în urmă cu miliarde de ani, odată cu apariția vieții – materia se gîndește pe sine. Sau, dacă preferați, Creatura începe să-și chestioneze Creatorul. Uneori îl neagă. Alteori îi recunoaște amprenta și se minunează. Oricum, cercetarea, adică reflectarea, există.
Desigur, omul este o combinație de factori genotipali și fenotipali. Astrologia n-a pretins niciodată că astrele ne condamnă la un destin implacabil. Liberul arbitru funcționează, așa cum sînt de netăgăduit influențele importante ale mediului în care trăim. Totuși, cerul nașterii ne influențează psihicul, prin ritmurile în care intrăm, încă de la prima răsuflare. Zodiacul, acea fîșie de cer împărțită de constelații, funcționează ca un generator de energii cosmice diferite, modulate de prezența astrelor – de la Soare la Pluto – ca de tot atîtea filtre, prisme sau lupe. Intuiția amprentării noastre cosmice se verifică statistic, de mii de ani. Degeaba cere astronomul să se măsoare riguros aceste influențe – unde electromagnetice și corpusculi – ca să creadă apoi în ele. Aparatele de măsură sînt încă prea puțin sensibile. Și chiar așa, tot vedem ce se întîmplă cu oamenii în timpul furtunilor solare sau în momentele de lună plină. Astrologia nu e o știință exactă, ci o Artă simbolică. Fără camere cu ceață și dezintegratoare de particule, folosind întîi ochiul liber, apoi luneta și telescopul, uzînd de tabele de efemeride, apoi de calcul computerizat, ea a realizat milioane și milioane de hărți natale, ca niște fotografii ale momentului zero al dezvoltării unui individ. Bazîndu-se pe corelațiile hermetice, ea spune că Zodiile sînt imagini stabile și atemporale, aflate în spatele lumii fenomenelor, că planetele mijlocesc trecerea acestor arhetipuri în temporalitate și efemer, și că aspectele planetare stabilesc o ierarhie a influențelor, care se traduce, pînă la urmă, în viața omului de zi cu zi, reflectată de cele 12 case sau domenii de interes personal (fig. 3).

Fig. 3 - Astrograma Caterinei de Medici


Cunoașterea omului și astrologia

Așadar, astrologia nici nu-l neagă pe Dumnezeu, ca să fie utilă ateilor, nici nu plasează sateliți pe orbită, ca să se folosească la NASA. Atunci, la ce mai trebuie ea omului contemporan, atît de înțepenit în ipostaza utilitarismului? Păi trebuie... În colaborare cu psihologia, poate carta mult mai exact psihicul nostru, contribuind chiar la vindecarea sa, așa cum demonstrează lucrarea, Astrologie și psihoterapie”, excelenta carte a psihiatrului german Fritz Riemann. Mai mult, oferă un cadru holistic, integrator, de explicare a individuației umane, așa cum a intuit, dintre moderni, Carl Gustav Jung. Și ar fi de ajuns. Dar putem gîndi mai departe... În educație, poate ajuta la constituirea unor metode didactice diferențiate, funcție de amprentarea natală a elevului. În Resurse Umane”, ca și în „Head Hunting”, spune mult despre ce se ascunde sub Persona unui cadru de top. În domeniul matrimonial, sinergia, o metodă de comparare a hărților natale, poate să stabilească potriviri și incompatibilități, dînd un pronostic despre relația de cuplu. Pînă și în politică, mi se pare că ar fi utilă cunoașterea hărții natale a candidaților la funcțiile supreme în stat. Nu mai vorbim despre industria modei și a publicității, unde Arhetipurile vînd și influențează.


Un ultim cuvînt despre astrologia previzională. Nu mai citiți ca pe Evanghelie horoscoapele din presă, nici nu le mai ascultați cu evlavie pe cele de la televizor! Gradul lor de acuratețe este minim. Astfel de prestații nu fac decît să descalifice Arta Simbolică despre care am povestit. Pentru previziuni mai elaborate, diverse organizații și servicii de informații au personal calificat și resurse incredibile – dar chiar și astfel de prognoze stau sub semnul lui “poate că”…

(articolul integral în numărul din septembrie al revistei culturale "Curtea de la Argeș")