Fig. 1 - Zodiacul de la Aninoasa
În pridvorul mănăstirii argeșene Aninoasa
există o imagine extraordinară a lumii și a creaturilor din ea, așa cum și-o
închipuia un zugrav valah, din secolul al XVIII-lea (fig. 1). Pe boltă, Isus
Pantocratorul este Axul cerului stelelor fixe, iar cele 12 constelații
zodiacale îl înconjoară, ca obada Roții cosmice. Emanațiile Principiului trec
prin filtrele Semnelor și se coboară asupra creaturilor de pe pămînt. Într-un
loc vedem cetele sfinților, în jurul unei biserici, într-altul, necredincioși
care petrec, îmbătați de bogății și ranguri. Colo – o familie de centauri, la
vînătoare, dincolo – o scorpie cu șapte capete iese din mare. Un inorog se
încleștează în bătălie cu un urs, lei răcnesc, berzele își hrănesc puii cu
șerpi, culeși din mlaștini, cerbii se avîntă pe înălțimi. Ba mai vedem și
oameni fără cap sau cu un singur picior, pierduți prin pustiuri – minunată
ilustrare a necunoscutului, semănînd izbitor cu hărțile medievale ale Apusului,
acelea cu “Hic
sunt Leones”, „Hic sunt Dracones”. Cum a ajuns ca o asemenea imagerie să
împodobească o mică biserică valahă? Asta e simplu de explicat. Evident,
zugravul a fost influențat de ideile din cărțile populare care circulau în
acele timpuri, fapt demonstrat de academicianul Nicolae Cartojan. Din “Alexandria”, îl avem pe
Por Împărat, adversarul din Indii al lui Alexandru Macedon. Din “Fiziolog”, carte de simbolistică animalieră, tipărită
inițial în secolul al doilea după Hristos în Alexandria Egiptului, vin dobitoacele reale sau imaginare. Mai greu de înțeles e ce legătură
are acest Bestiar cu religia creștină. Și
nu vom înțelege, dacă nu acceptăm ideea că imaginile vin dintr-o sursă mult mai
veche de înțelepciune, preluată parțial de creștinism – vorbim despre
Astrologie, o știință sacră, aparținînd Căii de Mijloc, cu înțelesuri pierdute,
uitate sau răstălmăcite. N-ar trebui să ne mirăm – așa funcționează religiile.
Se ridică pe straturi mai vechi, schimbîndu-le numele, păstrîndu-le funcțiunea.
Zodiacul de la Aninoasa nu e o excepție. O reprezentare frumoasă a Semnelor
găsim și la Tismana (fig.2), tot în pridvor. Iar în Occident, catedralele poartă
frecvent ceasornice zodiacale, cadrane solare și reprezentări ale Zodiilor, în
legătură cu muncile agricole corespunzătoare.
Fig. 2 - Zodiacul de la Tismana
Scurtă istorie a astrologiei
De zeci de mii de ani, omul privește fascinat
spectacolul nocturn al bolții înstelate, cu defilarea maiestuoasă a constelațiilor
sale, cu mersul planetelor, direct sau retrograd. Observă cum crește și cum descrește
Luna. Vede Soarele răsărind într-un Semn zodiacal, urcînd pe boltă, din ce în
ce mai sus, pentru ca apoi să coboare spre asfințit. Toate aceste mișcări îl
familiarizează cu ideea ciclurilor și ritmurilor naturii, pe care trebuie să le
urmeze, dacă vrea să supraviețuiască. Se consideră că omul de Neandertal,
trăitor în urmă cu 100.000 de ani, era predominant nocturn și influențat în
ritualurile sale de Lună. Cele mai vechi artefacte astrologice (cranii de
animale marcate cu 12 semne) au cam 15 mii de ani. Pe teritoriul țării noastre
s-au descoperit statuete feminine, aparținînd culturii Cucuteni (4600-4500
î.Hr.), care purtau în pîntec 28 de semințe, trimițînd direct la ciclul lunar
și la fertilitate. În jurul anului 3000 î.Hr., apar orașele Orientului
Apropiat. În Mesopotamia, astrologii zeului Soare gravează tăblițe cu mersul
astrelor (70 au ajuns pînă la noi) și constituie calendarul cu 12 luni, fiecare
de 30 de zile. Pe la 3000 î.Hr, chinezii înțeleg că omul face parte dintr-un
ansamblu cosmic mult mai vast și că este influențat de astre. În “Vede”, indienii vorbesc despre
karma și ciclul reîncarnărilor. În mileniul al doilea î.Hr., babilonienii
ridică ziguratte, turnuri sacre pentru observarea cerului. În Egipt, piramidele
și templele arată peregrinarea zeului Ra și a sufletului faraonului, care-l
însoțește după moarte. Pitagora și Platon învață astrologia în templele
egiptene. Grecii lui Alexandru preiau moștenirea babiloniană și o transmit mai
departe romanilor. La nașterea lui Hristos, trei magi de la Răsărit observă
fascinați o supernovă. În Europa pădurilor neguroase, druizii, preoții
celților, folosesc hărți astrale gravate pe discuri de bronz – legenda regelui
Arthur și a celor 12 cavaleri ai Mesei Rotunde are un posibil substrat
astrologic. Venind mai aproape, sînt de necontestat cunoștiințele despre astre
ale preoților lui Zalmoxis – sanctuarul de la Sarmizegetusa stă mărturie. De la
romani, astrologia se răspîndește în Evul Mediu creștin, atunci cînd curțile
regale și chiar Papa recurg la sfatul cititorilor în stele. Renașterea florentină
îi dă o nouă strălucire prin Marsilio Ficino, protestantismul o leagă de
neatîrnarea țărilor din nord. În Valahia, stolnicul Constantin Cantacuzino, fost
student al universității padovane, se înconjoară cu astrologi turci. Revoluția
industrială face posibile gigantice confruntări militare iar dictatorii, de la
Napoleon la Hitler, o folosesc în deslușirea momentelor prielnice atacurilor. În
fine, contemporaneitatea, cu mass media și computerele ei, pare că
democratizează astrologia, punînd-o la dispoziția oricui, de fapt golind-o de
înțeles și transformînd-o într-un joc de societate ridicol. Doar aparent...
De fapt, oare nu cumva astrologia chiar e
ridicolă? Da, a născut calendarul și a organizat munca în marile civilizații
agricole. Da, a dat mai multe modele ale Sistemului Solar și a calculat
distanțele dintre planete, înțelegînd dispunerea lor armonică. Dar pe ce se
bazează pretențiile ei de a face predicții, legînd soarta omului de
configurațiile astrale ale cerului nașterii? Un credincios va spune că Dumnezeu
i-a dat omului liberul arbitru, deci soarta sa nu e scrisă în stele. Iar un ateu
va rîde, cerîndu-i astrologului să lanseze un satelit sau să folosească un
spectroscop de masă. Și unul și celălalt ignoră principiile Astrologiei și
domeniul său de valabilitate. Ca Știință Sacră, Astrologia este o disciplină
simbolică. O algebră a influențelor cosmice. Axioma sa, revelată, se rezumă la
zicerea hermetică “Ceea ce este Sus, este și Jos”. Precum în Cer, așa și pe Pămînt. Precum în Cer, așa și în Psihicul
uman. Cu alte cuvinte, omul este un Microcosmos, reflectînd mecanismele Macrocosmosului. Doctrina tradițională, metafizică,
privește universul ca pe un sistem de tip holografic, în care partea reflectă
întregul. Iar omul, prin complexitatea sa, care a dus la conștiință, e cea mai
clară oglindă a cosmosului. De aici, îndemnul pitagoreic “Cunoaște-te pe tine însuți, ca să cunoști
lumea”. Prin mintea umană, pare că se închide un cerc, deschis în urmă cu
miliarde de ani, odată cu apariția vieții – materia se gîndește pe sine. Sau,
dacă preferați, Creatura începe să-și chestioneze Creatorul. Uneori îl neagă.
Alteori îi recunoaște amprenta și se minunează. Oricum, cercetarea, adică
reflectarea, există.
Desigur, omul este o
combinație de factori genotipali și fenotipali. Astrologia n-a pretins
niciodată că astrele ne condamnă la un destin implacabil. Liberul arbitru
funcționează, așa cum sînt de netăgăduit influențele importante ale mediului în
care trăim. Totuși, cerul nașterii ne influențează psihicul, prin ritmurile în
care intrăm, încă de la prima răsuflare. Zodiacul, acea fîșie de cer împărțită
de constelații, funcționează ca un generator de energii cosmice diferite, modulate
de prezența astrelor – de la Soare la Pluto – ca de tot atîtea filtre, prisme
sau lupe. Intuiția amprentării noastre cosmice se verifică statistic, de mii de
ani. Degeaba cere astronomul să se măsoare riguros aceste influențe – unde
electromagnetice și corpusculi – ca să creadă apoi în ele. Aparatele de măsură
sînt încă prea puțin sensibile. Și chiar așa, tot vedem ce se întîmplă cu
oamenii în timpul furtunilor solare sau în momentele de lună plină. Astrologia
nu e o știință exactă, ci o Artă simbolică. Fără camere cu
ceață și dezintegratoare de particule, folosind întîi ochiul liber, apoi luneta
și telescopul, uzînd de tabele de efemeride, apoi de calcul computerizat, ea a
realizat milioane și milioane de hărți natale, ca niște fotografii ale
momentului zero al dezvoltării unui individ. Bazîndu-se pe corelațiile
hermetice, ea spune că Zodiile sînt imagini stabile și atemporale, aflate în
spatele lumii fenomenelor, că planetele mijlocesc trecerea acestor arhetipuri
în temporalitate și efemer, și că aspectele planetare stabilesc o ierarhie a
influențelor, care se traduce, pînă la urmă, în viața omului de zi cu zi, reflectată
de cele 12 case sau domenii de interes personal (fig. 3).
Fig. 3 - Astrograma Caterinei de Medici
Cunoașterea omului și astrologia
Așadar, astrologia nici nu-l neagă pe
Dumnezeu, ca să fie utilă ateilor, nici nu plasează sateliți pe orbită, ca să
se folosească la NASA. Atunci, la ce mai trebuie ea omului contemporan, atît de
înțepenit în ipostaza utilitarismului? Păi trebuie... În colaborare cu
psihologia, poate carta mult mai exact psihicul nostru, contribuind chiar la
vindecarea sa, așa cum demonstrează lucrarea, “Astrologie și psihoterapie”, excelenta carte a
psihiatrului german Fritz Riemann. Mai mult, oferă un cadru holistic,
integrator, de explicare a individuației umane, așa cum a intuit, dintre
moderni, Carl Gustav Jung. Și ar fi de ajuns. Dar putem gîndi mai departe... În
educație, poate ajuta la constituirea unor metode didactice diferențiate,
funcție de amprentarea natală a elevului. În “Resurse Umane”, ca și în „Head Hunting”, spune mult despre ce se
ascunde sub Persona unui cadru de top. În domeniul matrimonial, sinergia, o
metodă de comparare a hărților natale, poate să stabilească potriviri și
incompatibilități, dînd un pronostic despre relația de cuplu. Pînă și în
politică, mi se pare că ar fi utilă cunoașterea hărții natale a candidaților la
funcțiile supreme în stat. Nu mai vorbim despre industria modei și a
publicității, unde Arhetipurile vînd și influențează.
Un ultim cuvînt despre astrologia
previzională. Nu mai citiți ca pe Evanghelie horoscoapele din presă, nici nu le
mai ascultați cu evlavie pe cele de la televizor! Gradul lor de acuratețe este
minim. Astfel de prestații nu fac decît să descalifice Arta Simbolică despre
care am povestit. Pentru previziuni mai elaborate, diverse organizații și
servicii de informații au personal calificat și resurse incredibile – dar chiar
și astfel de prognoze stau sub semnul lui “poate că”…
(articolul integral în numărul din septembrie al revistei culturale "Curtea de la Argeș")