luni, mai 31, 2010

... cu maţele ultimului papă


Am văzut ieri un film pe care-l recomand tuturor nostalgicilor regimurilor de mînă forte - "Vincere", melodrama lui Bellocchio, despre anii de tinereţe ai lui Benito Mussolini. Mai precis, despre drama iubitei sale secrete, Ida Dalser, şi a fiului lor, Albino. Ajuns la putere, "Il Duce" îi va închide în ospicii psihiatrice, pentru a nu-şi păta imaginea de familist... O imagine incredibilă a unei societăţi nevrozate, a unui popor cu nervii pe pioneze. M-am amuzat auzind ce scanda tînărul socialist Mussolini, la manifestaţiile de stradă: "Nu vom avea linişte pînă nu vom spînzura ultimul rege cu maţele ultimului papă!". Mă conving din nou că fascismul şi comunismul au fost fraţii gemeni ai unei evreice şi ai unui mason ateu :)

marți, mai 25, 2010

Istrate Micescu, legenda...




Ce figură interesantă acest Istrate Micescu, maestru al baroului interbelic, parlamentar liberal şi apoi „georgist”, latifundiar abraş şi mare iubitor de carte! Ar merita o monografie, în care să fie descrisă familia sa, coborîtoare dintr-un căpitan al lui Mihai Viteazu, stăpînă a moşiilor Ciumeşti şi Miceşti, studiile strălucite de Litere şi de Drept, cîştigarea catedrei de Drept Civil de la Facultatea din Iaşi, la un concurs în care l-a învins pe Nicolae Titulescu, activitatea sa politică, ciondănelile cu legionarii (pornite de la o scrisoare trimisă lui Codreanu care începea cu sintagma ironică „Domnule căpitan”), precum şi sfîrşitul cumplit în puşcăria comunistă de la Aiud. Conacul lui Micescu de la Ciumeşti (sat numit aşa de la ciuma lui Caragea, pe care comuniştii, pudibonzi, l-au rebotezat Argeşelu) este o bijuterie arhitecturală ce ar merita să intre într-un circuit cultural naţional. Aici, maestrul a redactat în timp record Constituţia din 1938, aici l-au vizitat mari scriitori dedulciţi la vînătoare... În mijlocul bibliotecii sale fabuloase, unde trona o statuie în mărime naturală a lui Mercur, zeul avocaţilor, Istrate Micescu era „cel mai autentic dintre umanişti, trăind în plină Renaştere”. Evident, din biblioteca asta nu se mai păstrează aproape nimic, fiind devastată şi jefuită de trupele sovietice „eliberatoare”...

P.S. Am povestit astăzi, pentru TVR3, toate acestea şi altele multe. Vă anunţ data exactă cînd se dă pe post.

vineri, mai 21, 2010

A little help from my friends

Prieteni, ajutor! Îmi tot bat capul să identific albumul pe care îl ascultă Walter Bishop în episodul "Brown Betty" din "Fringe" (v-am zis de serial...), cînd fumeaza nişte cannabis afgan :) Uite un link... Piesa începe de la secunda 38... şi mi se pare tare cunoscută dar... Help! Mă poate ajuta cineva?

joi, mai 20, 2010

Emoţii




În preajma Rusaliilor, Muzeul viticulturii din Goleşti, Argeş, face un Festival al Căluşului, bun prilej de amuzament pentru copii şi părinţi. Am scris altădată despre simbolistica acestui obicei, nu vreau să mă repet. Vă împărtăşesc doar un pic din emoţia participanţilor ediţiei de azi...

duminică, mai 16, 2010

Să mirosim evlavios osul măduv-os!


Cărţi de viaţă lungă - Gargantua şi Pantagruel

Mi-a plăcut mereu Maestrul Rabelais, dar abia în ultima vreme încep să-i înţeleg mai bine minunatele cărţi. La suprafaţă ai isprăvile uriaşilor Gargantua şi Pantagruel, cu toată verva şi umorul cărţilor populare, cu personaje simpatice, războaie picareşti, vorbe de duh şi ospeţe monstruoase. Sînt poveşti pentru copiii de orice vîrstă. Stratul următor îl transportă pe cititorul atent în lumea Renaşterii franceze, în care cărturarii descoperiseră luminile Antichităţii greco-romane, subminînd scolastica sorbonardă. Erudita ediţie „Gargantua”, în traducerea lui Romulus Vulpescu (E.L.U., Bucureşti, 1962), are un aparat de note extraordinar, care face mai mult decît o enciclopedie. Din păcate, Vulpescu n-a reuşit să traducă decît prima carte (din cele cinci), iar ediţia completă, în traducerea lui Alexandru Hodoş, nu se ridică nici pe departe la acelaşi nivel (în schimb cîştigă la aspectul grafic). În fine, săpînd în adînc, poţi găsi un al treilea strat de semnificaţii, să-i spunem ezoteric – Maestrul Rabelais dezvăluie, în joacă, elemente ale Tradiţiei primordiale, arhetipuri, simboluri, venind din varii izvoare – hermetism, alchimie, gnoză, pe care, apoi, le învăluie în glumă, în ceea ce marele Fulcanelli a numit „limbajul argotic”, limba verde, limba păsărilor, limbajul Iniţiaţilor occidentali. Privite cu atenţie, călătoriile lui Pantagruel pe urmele Oracolului Sfintei Butelci sînt o căutare glumeaţă a Graalului, a Pietrei Filosofale, iar autorul se prezintă, semnificativ, drept Abstractor de Chintesenţă.

Iată un fragment pilduitor, în care Maestru Rabelais ne învaţă să facem hermeneutică, după modelul cîinelui ce roade un os cu măduvă!

“Voi toţi, bunii mei învăţăcei, ca şi ceilalţi împătimiţi ai lenei, văzînd numele poznaş al cărţilor ce-am scris: Gargamela, Pantagruel, Bucă-Groasă, Mîndria prohabului, Slănină pe fasole (cu tîlcuri) şi altele, lesne aţi putut crede că citindu-le veţi găsi în ele numai glume hazlii, snoave pipărate şi minciuni şugubeţe; fiindcă nu v-aţi ostenit să le cercetaţi mai adînc, ci le-aţi judecat după înfăţişarea lor, adică după denumirea cărţii, care stîrneşte îndeobşte batjocură şi rîs. S-ar cuveni însă a privi cu mai puţină pripeală rodul stăruinţelor omeneşti de vreme ce voi singuri spuneţi că nu haina îl face pe călugăr; că se arată unul în anteriu de monah, dar în el nimic duhovnicesc nu are, iar altul îşi azvîrlă pe umăr o mantie spaniolească, dar vitejia lui n-a văzut Spania niciodată. Iată de ce, deschizînd această carte, să cumpăniţi cu multă luare-aminte cuprinsul ei.

Veţi vedea astfel, că miezul pe care îl ascunde are cu totul alt preţ decît chipul zugrăvit pe deasupra, iar gîndurile din adînc nu sînt atît de uşuratice, după cum ar putea să arate învelişul lor. Iar dacă veţi afla în toate aceste cuvinte încredinţate tiparului acea veselă pierdere-de-vreme pe care numele cărţii v-o făgăduieşte, să nu vă opriţi aici, ca şi cum aţi asculta vrăjiţi cîntecul sirenelor, ci să tălmăciţi într-un înţeles mai cuprinzător ceea ce vi se pare că izvorăşte dintr-o inimă lipsită de griji.

N-aţi destupat niciodată butelcile? Gîl! Gîl! Vă mai aduceţi aminte cam cîte aţi deşertat? Văzut-aţi vreodată cum face cîinele, cînd dă peste un os cu măduvă? Platon, în cartea a III-a despre Republică, spune că e dobitocul cel mai înţelept din lume. Uitaţi-vă mai bine la el şi o să băgaţi de seamă cu cîtă evlavie miroase osul, cu cîtă grijă îl păzeşte, cu cîtă patimă îl prinde, cu cîtă luare-aminte îl pipăie, cu cîtă poftă îl zdrobeşte şi cu cîtă grabă începe să-l sugă. Ce-l îndeamnă să se poarte astfel? Ce nădăjduieşte şi ce bunătate aşteaptă? Nimic mai mult decît puţină măduvă. E adevărat că această fărîmă de hrană e mai dulce decît toate celelalte, fiindcă aşa cum spune Galenus (în Fa.cu. natural. III şi în De usu parti.1, XI), măduva e tot ce a plăsmuit firea mai desăvîrşit.

Fiţi dar înţelepţi după pilda cîinelui şi vă bucuraţi, adulmecînd şi gustînd aceste cărţi săţioase, de preţ deosebit şi de mare cinste: uşurele dacă le frunzăreşti în pripă, dar pline de cugetare dacă zăboveşti la sfat cu ele. Apoi, sfărîmaţi osul şi sugeţi-i măduva hrănitoare! Nu mă îndoiesc nici o clipă că, după citirea acestora, veţi fi mai înţelepţi şi mai pricepuţi; veţi simţi un gust cu totul nou şi veţi dobîndi o învăţătură ascunsă, care vă va ferici cu înalte daruri şi minunate taine; nu numai în privinţa credinţei, dar şi a treburilor obşteşti şi a schimbului de bunuri dintre oameni”.

sâmbătă, mai 15, 2010

Şcoala ca hypermarket

Dezbatere amplă în media a noii Legi a Educaţiei. Toată lumea pare de acord cu noul concept, venit din Vest – şcoală axată pe nevoile elevului şi dobîndirea de competenţe digitale, comunicaţionale etc. Se schimbă tehnicile pedagogice, insistîndu-se pe integrare şi toleranţă, se inventează noi mecanisme administrative, implicînd comunitatea şi părinţii. De fapt, are loc o transformare a raporturilor dintre educatori şi cei educaţi, după modelul furnizării de servicii. În această logică, profesorul nu mai funcţionează ca un magistru, model de viaţă şi sursă a autorităţii profesionale, iar elevul nu îşi mai asumă dificultăţile unui proces de făurire a caracterului. De acum înainte, ca la hypermarket, consumatorul va avea ultimul cuvînt şi în educaţie, umplîndu-şi coşul cu produse strălucitoare – competenţele – pentru care va plăti un anumit preţ. Evident, modelul presupune dezvoltări comparabile cu sfera distribuţiei bunurilor materiale - tehnici de marketare, publicitate şi relaţii publice. Vor apărea produse educaţionale noi, altele vor dispărea, industriile cunoaşterii se vor schimba, operatorii bunurilor simbolice se vor recalifica. Cercetarea fundamentală va dispune de bani din ce în ce mai puţini, în timp de multinaţionalele îşi vor promova arii curriculare specifice. Statul va ceda treptat monopolul evaluării cunoştiinţelor către entităţi private. Peste toate, schimbările tehnologice vor impune noi tipuri de conţinuturi. Va fi bine, va fi rău? Rămîne de văzut. Cu siguranţă, noile generaţii vor avea un nivel al culturii generale mult mai scăzut decît al părinţilor, aşa cum s-a întîmplat şi în Occident. Măcar în domeniul culturilor de specialitate să stăm mai bine.

luni, mai 10, 2010

Plimbări de duminică



Dealul Capela, Rm. Vîlcea - mirosea aromitor a plante de leac...


Mănăstirea Văleni, Argeş - căsuţele măicuţelor au sute de ani

vineri, mai 07, 2010

O ţară cu piatra în mînă

Cu spatele la zid în negocierile cu FMI, preşedintele Băsescu anunţă scăderea tuturor salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Nu avem ce face, spune şeful statului – alternativa era să creştem taxele. Profesorii, medicii, funcţionarii sunt „ca un om gras ce stă în spinarea unuia slab”, adică a sectorului privat. Teoretic, Băsescu are dreptate. În România s-au creat nişte dezechilibre teribile – sunt mai mulţi pensionari decît angajaţi, corupţia afectează toate sectoarele sociale, prăpastia dintre săraci şi bogaţi e din ce în ce mai adîncă. De ce s-a ajuns aici? Pentru că, în anii ’90, privatizarea economiei comuniste s-a făcut prin jaf. Pentru că am permis dezindustrializarea ţării, fărîmiţarea proprietăţii agricole, deschiderea pieţelor. Pentru că FSN a încurajat pensionarea românilor la 45-50 de ani. Pentru că n-am limpezit apele, din punct de vedere moral, condamnînd lacheii dictaturii lui Ceauşescu şi călăii dictaturii lui Dej. Pentru că impostorii au devenit educatorii tinerelor generaţii. Pentru că fiecare partid politic ce a venit la putere şi-a instalat clientela în funcţii de stat, peste clientela dinainte. Pentru că suntem de un individualism feroce. Pentru că n-am avut înţelepciunea să facem rezerve cînd ne mergea bine. Pentru că n-am avut curajul să ne gospodărim, din prima clipă cînd criza ne-a bătut la uşă. Greşeli cumplite, care s-au adunat, an după an. Şi noi ce facem ? Ne mulţumim să tăiem salariile profesorilor şi ale medicilor şi să reducem pensiile! Practic, o măsură ca o frecţie la picior de lemn. Insuficientă. Cinică. Periculoasă. Contrar a ce se speră, ea va lovi în categoriile deja defavorizate, consumul se va reduce, la fel şi încasările fiscale. Va creşte în schimb posibilitatea tulburărilor sociale, după reţeta grecească – greve, paralizia transporturilor, violenţe de stradă. Pînă acum am fost o ţară cu mîinile în sîn? Poate. Dar de acum înainte riscăm să fim o ţară cu piatra în mînă.

marți, mai 04, 2010

Lecţia de ascultare - Cornel Chiriac predă "Pink Floyd"


Azi mi-am adus aminte de Cornel Chiriac, inegalabilul DJ de la "Europa liberă", răsfoind site-ul postului http://www.europalibera.org/, unde am găsit un "Metronom" cu Pink Floyd - The Piper At The Gates Of Down.

Rebel, nonconformist, mîncînd muzică pe pîine – cam aşa a fost Cornel Chiriac, DJ-ul pătimirii noastre, cum i-au spus prietenii. În liceu, în Piteşti, traduce reviste de jazz din străinătate, apoi dă la „Teatru”, apoi lucrează la Radio Bucureşti, unde organizează prima arhivă românească de jazz şi îşi exasperează cenzorii, difuzînd rock progresiv, promovînd trupe autohtone, primind saci de scrisori, aruncînd în eter sfidarea Beatles „Back in the USSR” taman în momentul invadării Cehoslovaciei de către trupele pactului de la Varşovia. Pletos, bărbos, dă cu tifla miliţienilor... Interzis la radio, fuge în Occident, cu o invitaţie falsificată de prieteni grafologi (!), avînd drept bagaje numai nişte benzi ale formaţiei Phoenix. Îşi reia „Metronomul” la Radio Europa Liberă, unde pune în undă istoria - Led Zepellin, Pink Floyd, Santana, Simon & Garfunkel. Devine profesorul de muzică al tuturor puştanilor români, care îi ascultă vocea gravă printre fluierăturile staţiilor de bruiaj şi ţin evidenţa topurilor, în loc să înveţe marxism-leninism. Ironiile sale la adresa regimului Ceauşescu ustură ca ardeiul iute. Revoltaţi, securiştii cu cefe groase hotărăsc contraatacul. Cornel Chiriac este înjunghiat pe 4 martie 1975, noaptea, într-o parcare din Munchen. Pe crucea sa de la Cimitirul Reînvierii din Bucureşti este scris: "Generation: Make Love Not War" - "Tineri, faceţi dragoste nu război !". Asasinul n-a fost găsit niciodată.
Incă te ascultăm, Cornel!