luni, noiembrie 19, 2007

La mulţi ani, Monica Lovinescu!


1923 – S–a născut Monica Lovinescu, critic literar, eseist; din 1948 a cerut azil politic în Franţa; a colaborat la revistele publicate de diaspora românească, la postul de radio “Europa liberă” (o parte din articole sunt reunite în volumul “Unde scurte”)

Tinerii se vor mira, desigur, cînd le voi spune că există eroi ai radioului. Ce fel de eroi ? Vrei să spui, poate, DJ ! - îmi vor replica respectivii. Numai erou nu e antipaticul ăla de Andrei Gheorghe ! Sau te gîndeşti la Cîrcotaşi, la Morar şi Buzdugan ? Nici unul, nici alţii, dragii mei. A existat o vreme cînd părinţii voştri ascultau un post de radio numit “Europa liberă”. Şi o făceau cu fereală, să nu-i prindă Secu (pentru cei de tot tineri o să spun că Secu a fost o organizaţie care ne-a dat, după 1989, mulţi senatori şi deputaţi…). Nu, “Europa liberă” nu difuza prea multe topuri dar avea nişte talk-show-uri grozave ! Ţi se ridica părul în cap de emoţie cînd cîntau nişte trompete şi o voce gravă zicea: “Teze şi antiteze la Paris. O emisiune de Monica Lovinescu…”. Apoi o voce graseiată, aspră, începea să spună adevărurile pe care, cu toţii, am fi vrut să le spunem şi n-aveam curaj. Sigur, “Europa Liberă” avea mulţi crainici şi analişti dar, dintre toţi, Monica Lovinescu se distingea printr-o claritate a expresiei, o siguranţă a valorilor şi o causticitate a cuvîntului, care o făceau inegalabilă. Ea nu făcea spectacol radiofonic – lupta în tranşee cu prostia agresivă a epocii. Ce mai… O ascultam pe Monica Lovinescu aşa cum îl ascultau francezii sub ocupaţie, pe De Gaulle, la BBC !

miercuri, noiembrie 14, 2007

Dăianu, povestind studenţilor...


Am cam tras chiulul de pe blog, parte din plictis, parte din motive tehnice, legate de accesul la internet. Azi scot pîrleala, profitînd de o vizită la Universitatea din Piteşti a lui Daniel Dăianu, candidatul cu nr.1 pe lista liberalilor la europarlamentare. N-a fost o vizită convenţională, de campanie... Dăianu (prof. univ. la Harvard, fost economist şef al Băncii Naţionale, fost ministru de finanţe dar şi fost ofiţer DIE...) s-a lansat în consideraţii despre economie, politică şi învăţămînt, la final fiind aplaudat la scenă deschisă de studenţi. Iată cele mai interesante comentarii ale omului:

Priorităţile unui europarlamentar

# Un parlamentar român la Bruxelles trebuie să fie atent la cît îi va reveni ţării din PIB-ul Uniunii, să combată vocile care cer reducerea ajutoarelor pentru agricultură şi să prezinte planuri pentru absorbţia de fonduri destinate infrastructurii . Pe agenda oricărui europarlamentar român trebuie să stea şi obţinerea a cît mai mulţi bani pentru educaţie, pentru restructurarea sistemului nostru de învăţămînt. De asemenea, siguranţa energetică a României (siguranţă în aprovizionarea cu energie dar şi controlul preţurilor)...

O nouă perioadă de stagflaţie

# Ţările europene intră într-o perioadă economică dificilă, caracterizată, pe de-o parte, de lipsa unor noi resurse energetice şi, pe de alta, de cererea în creştere pentru aceste resurse. Nu s-au mai găsit mari zăcăminte de petrol şi gaze, în timp ce piaţa chineză cere din ce în ce mai multe resurse. Riscăm să traversăm o nouă perioadă de stagflaţie, cu stagnare economică şi creşterea inflaţiei, ca în anii 70 ai secolului trecut.

Atu-ul strategic al României – pămîntul fertil

# Vom asista la creşteri susţinute de preţuri la alimente, odată cu schimbarea climei. Nu e exclus să se declanşeze războaie pentru surse de apă şi hrană, pentru a acapara traseele noilor gazoducte şi oleoducte. În aceste condiţii, România, care are mari suprafeţe de pămînt fertil, trebuie să convingă Uniunea Europeană să le aprecieze strategic şi să investească în ele. Astfel, ca în judo, vom transforma un punct slab într-unul puternic, folosind energia adversarului.

Abuzul de poziţie dominantă

# În România, preţurile cresc şi din cauza abuzului de poziţie dominantă pe care unele firme mari îl practică, din dorinţa de a avea rapid cît mai mult profit. În această situaţie, nu există, cu adevărat, un dialog social între patronate, sindicate şi guvern. Inflaţia mai mare ca prognoza din acest an a plecat de la secetă şi de la creşterea preţurilor la resurse, iar anul 2008 va accentua tendinţa, fiindcă ne vom afla într-un an electoral. Totuşi, să nu dramatizăm – cele mai multe ţări est europene şi-au depăşit ţintele de inflaţie iar Vestul nu stă nici el pe roze.

Cum să-ţi păstrezi silueta fără corset

# În economie, e greu să-ţi păstrezi silueta fără corset, adică fără măsuri de corecţie, fie de limitare a creditului sau de reducere a consumului. În ochii organismelor financiare internaţionale, cîştigă economiile flexibile, cu organizaţii adaptabile, cu populaţii capabile să înveţe în permanenţă. De aceea, orice student care vrae să-şi maximizeze şansele, trebuie să cunoască două limbi străine (engleza şi spaniola sau, mai bine, chineza...) şi să aibă puterea să înveţe mereu. Învăţătura furnizează algoritmi prin care îţi îmbunătăţeşti modul de a citi lumea...

Tensiuni în Uniune

# Modelul social al UE închide o tensiune permanentă – aceea dintre piaţa liberă, fundamentul economic al democraţiei, şi principiul de solidaritate socială. Astfel, în ciuda provocărilor pieţei, europeanului nu îi este indiferent lîngă cine trăieşte şi nici cum trăieşte celălalt. Această construcţie politică îmbină valori morale şi cetăţeneşti, peste care se aşează un palier cultural. Astfel, se suplineşte lipsa liantului de tip religios, spiritual. Într-o Europă în care populaţia îmbătrîneşte iar imigranţi de alte religii preiau povara sistemelor de asigurări sociale, nu se putea vorbi, în documentele oficiale, de creştinism.

Un nou contract social

# În ţările mari ale Uniunii, imigraţia nu trebuie descurajată, dimpotrivă. Totuşi, elemente ale corpului social pun deja în discuţie reforma statului asistenţial, dorind un alt contract social. Elitele politice şi culturale ale României ar trebui să cunoasă aceste discuţii, să participe la ele, să aibă puncte proprii de vedere, dacă doresc binele ţării.

miercuri, noiembrie 07, 2007

Povestea zilei - Triumful lucidităţii

1913 – S–a născut Albert Camus, scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1957 (“Omul revoltat”, “Căderea”, “Mitul lui Sisif”, “Ciuma”) (m. 4.01.1960)

Albert Camus şi Jean Paul Sartre – două nume alăturate într-un dicţionar al scriitorilor existenţialişti din Franţa, doi oameni total diferiţi, prin atitudinea cu care au privit regimul comunist din Uniunea Sovietică. La început, au luptat pe aceeaşi baricadă – aceea a antifascismului. Apoi, în timp ce Sartre a rămas pînă la sfîrşitul vieţii un om de stînga, înecîndu-şi amărăciunea în alcool combinat cu pastile, Camus, un “pied noir”, un colonist din Algeria, a avut tăria lucidităţii şi a condamnat răul, chiar dacă se afla în tabăra sa politică. Şi cum să n-o faci, atunci cînd tancurile Tratatului de la Varşovia spulberau mlădiţele plăpînde ale libertăţilor democratice, în Ungaria, în 1953 ? Poate de aceea Camus a fost mai respectat în epocă, soluţia sa, aceea a omului revoltat, care-şi sfărîmă idolii tinereţii, fiind de preferat tăcerii lui Sartre, anesteziat de o călătorie în patria sovietelor. Oricum, Camus a murit de tînăr, fără să cunoască umilinţele date de destin lui Sartre, cel care, în timpul revoltelor de la Sorbona, din 1968, a fost somat de studenţii veniţi să-l asculte, pe baricade, să vorbească mai scurt…

marți, noiembrie 06, 2007

Povestea zilei - Marile cărţi ale lui Alexandru Mitru


1914 – S–a născut scriitorul Alexandru Mitru (“Legendele Olimpului”, “Săgeata căpitanului Ion”, “Poveşti cu tîlc")

Fiecare generaţie are nevoie de cineva care să-i repovestească, pe înţeles, miturile umanităţii. Pe la 1867, G.J. Munteanu, directorul gimnaziului românesc din Braşov, tălmăcea opera lui Suetoniu – “Vieţile celor 12 Cezari”. În perioada interbelică, Eugen Lovinescu traducea “Odiseea” lui Homer şi “Eneida” lui Virgiliu, dînd tiparului două cărţi de căpătîi pentru orice şcolar. Acelaşi rol civilizator şi l-a asumat mai tîrziu scriitorul Alexandru Mitru, încîntînd generaţia mea cu “Legendele Olimpului” şi “Din marile legende ale lumii”. Antichitatea greacă se înfăţişa ochilor uimiţi ai copilului care am fost, în două volume impozante – Zeii şi Eroii, iar tezaurul epopeilor lumii mă răsfăţa cu nestemate precum “Ghilgameş” sau “Cîntecul lui Roland”, pînă la “Cidul” şi “Inelul nibelungilor”. Scrise limpede şi plăcut, aceste cărţi esenţiale te ţineau cu sufletul la gură, introducîndu-te, fără fasoane, în marea cultură a omenirii. De atunci şi pînă astăzi, mitologia mi s-a înfăţişat în multe forme, unele chiar spectaculoase – industria cinematografică a Hollywoodului ni i-a redat pe Hercule şi pe argonauţi, au apărut albume pentru copii marca Disney… Însă nimic nu egalează, în ochii mei, poveştile bătrînului Alexandru Mitru, închise în pagini de carte. Dacă simţiţi la fel, daţi o raită prin anticariate şi librării – s-ar putea să le mai găsiţi şi să faceţi o surpriză fabuloasă copiilor Dumneavoastră, acum, în preajma sărbătorilor de iarnă !

luni, noiembrie 05, 2007

Povestea zilei - Sfîntul politicienilor


5 noiembrie 2000 – Papa Ioan Paul al II–lea l–a proclamat pe Sfîntul Thomas More drept patronul politicienilor, cu prilejul Jubileului parlamentarilor.

Interesantă figură, Sfîntul ! Născut la Londra, în 1477, fiu de lord, a urmat studii strălucite la Oxford, devenind unul dintre cei mai buni avocaţi pledanţi din Regat. A studiat latina, a fost prieten cu învăţaţii vremii, precum Erasmus din Rotterdam, a tradus din Pico de la Mirandola, a făcut afaceri, a intrat în politică, Curtea trimiţîndu-l ca ambasador în Flandra. În această perioadă de serviciu diplomatic, More a scris “Utopia”, poate cea mai cunoscută lucrare a sa. Înfăţîşînd un stat ideal, “Utopia” a stîrnit critici şi apologii, I-a inspirat pe liberali şi pe conservatori, mai mult, părinţii revoluţiei ruse, Lenin, mai ales, s-au adăpat copios din lucrare. În semn de recunoştiinţă, numele acestui sfînt al bisericii catolice se află gravat pe un obelisc din Piaţa Roşie, alături de alţi inspiratori ai socialismului ! Paradoxală situaţie, nu ? I-ar fi plăcut Sfîntului, care a fost înfăţişat, în scrierile epocii, ca un bărbat spiritual, discutînd serios cu cei înţelepţi, iar cu neghiobii şi cu femeile trăncănind vrute şi nevrute, amuzîndu-se copios! Ca să vedeţi cît de mucalit a fost protectorul politicienilor, iată cum se văita el de nerecunoştiinţa cititorilor, în prologul “Utopiei” : “ Unii-s aşa de ursuzi, că nu îngăduie gluma; alţii aşa de nesăraţi, că nu ştiu de şagă… se afundă prin cîrciumi şi, la un pahar cu vin, îşi spun părerea despre meşteşugul unui scriitor sau altuia…tîrnuindu-I de scrierile lor ca de o chică…”. Nimic nu s-a schimbat, de pe vremea lui Sir Thomas More…

sâmbătă, noiembrie 03, 2007

Povestea zilei - Un pistolar la Casa Albă


1981 – Ronald Reagan este ales preşedinte al S.U.A (1981–1989)

Ce să caute acest actoraş de mina a doua la Casa Albă ? – s-au întrebat democraţii americani, în campania electorală de la începutul anilor 80. Ce ştie să facă un specialist al rolurilor de cawboy ? Şi au văzut, cu vîrf şi îndesat. Cu mina sigură şi ochiul rece al pistolarului din filmele western, Reagan a fost unul dintre cei mai fermi preşedinţi americani, îndreptînd politica SUA în direcţia unei competiţii necruţătoare, militare şi economice, cu Uniunea Sovietică, percepută ca “Imperiu al răului”. Fără compromisuri, lozinca lui Reagan, a schimbat istoria. Să notăm fugar raidurile aeriene asupra Libiei, intervenţia din Grenada, susţinerea cu arme a rebelilor din Nicaragua, via Iran, dar şi scăderea fiscalităţii în SUA cu 25 %… Să ne amintim de acordurile semnate cu Gorbaciov dar şi de Războiul Stelelor, iniţiativă care a sufocat economia sovietică, în dorinţa de a ţine pasul în cursa înarmărilor, sufocare fatală pentru regimul comunist de la Moscova. Pentru atitudinea fermă şi pentru reabilitarea valorilor conservatoare (familia şi religia), Reagan a plătit, cu vîrf şi îndesat – a supravieţuit unei tentative de asasinat şi s-a îmbolnăvit de Parkinson… Ce mai contează ! Pistolarul I-a pus pe bandiţi cu botul pe labe…

vineri, noiembrie 02, 2007

Povestea zilei - Himerele


2 noiembrie 1873 – S–a născut sculptorul Dimitrie Paciurea (m. 13.07.1932)

„Himerele” lui Paciurea, fiinţe compozite, jumătate om, jumătate animal, impresionează profund privitorul, îi comunică un mesaj la nivelul inconştientului, îl fac să se teamă dar şi să admire. Este, probabil, o condiţionare culturală şi genetică. Toate civilizaţiile au avut zei animalieri, Zeus al grecilor se transforma în Taur pentru a o răpi pe Europa, Budha medita sub gluga întinsă a unei cobre, Iisus este mielul nevinovat, sacrificat de Paşte. Mai tîrziu, toate basmele vor fi populate de fiinţe fabuloase iar romanul animalier, scris în cheie simbolică, va face epocă în Evul mediu şi în Renaştere. Alchimiştii figurau princiipiile active, Sulful şi Mercurul, cu înfăţişarea Leului roşu şi Unicornului. „Romanul vulpii” era citit cu sufletul la gură de parizieni. „Istoria ieroglifică” a lui Cantemir descria destinul marilor familii boiereşti sub masca păsărilor şi jigăniilor. Cultura de consum modernă exploatează şi ea acest filon de oroare şi fascinaţie – un singur exemplu e de ajuns: amintiţi-vă de „Cantafabulele” grupului Phoenix, pe admirabilele versuri ale lui Şerban Foarţă. Himerele însoţesc devenirea umanităţii şi, cumva, o veghează, ca un avertisment privind depăşirea limitelor cunoaşterii, fie că le găsim ca gargui, în piatra catedralelor, fie că le întrezărim, în retortele alchimiştilor moderni, experţi în clonare...