luni, septembrie 26, 2011

Priviţi un nou-născut

Priviţi un nou-născut. Cît de fragil pare, cît de neajutorat, într-o lume ostilă! Este o aparenţă. De fapt, avem de-a face cu un organism perfecţionat în milenii de evoluţie, care poartă în sine capacităţi nebănuite de adaptare şi supravieţuire. Organele sale funcţionează ireproşabil, metabolismul e proaspăt, receptorii îl scaldă în fluxuri de senzaţii. La adăpostul unei copilării prelungite, marele său creier va avea timp să elaboreze hărţi şi scheme ale realităţii, va învăţa să manipuleze obiecte şi idei, va stăpîni limbajul şi se va conecta la ADN-ul extern al umanităţii, la cultură. În felul său, un nou-născut este mai performant decît cele bune inteligenţe artificiale, pentru că are în spate evoluţia speciei. Prin încercare şi eroare, fiinţele omeneşti au ajuns ceea ce sînt – miracole vii, complexităţi ce generează complexitate. În aceste condiţii, mă gîndesc că ar trebui să ne bazăm pe metoda evolutivă şi în domeniul ştiinţelor sociale. Ce vreau să spun? De cîţiva ani, lumea trece printr-o criză de sistem. Economia scîrţîie, principiile sînt puse la îndoială, guvernanţii par depăşiţi de situaţie. Complexitatea lumii creşte exponenţial, iar acţiunile noastre capătă efecte imposibil de prevăzut. În faţa multiplelor provocări, nemaiîntîlnite în istoria speciei noastre, reprezentanţii ştiinţelor sociale (fie că sînt sociologi, economişti sau politologi) folosesc aceleaşi vechi instrumente conceptuale. Exemplul cel mai frapant se găseşte în lumea politică. Politicienii sînt fie de dreapta (liberali, populari, adepţi ai statului minimal etc), fie de stînga (social-democraţi, socialişti, keynesieni etc). Din cîteva date, culese ici-colo, îşi închipuie că înţeleg realitatea. Mai mult şi mai grav, cred că au soluţii infailibile, pe care ni le prezintă fără urmă de îndoială. Adică suferă de ceva ce s-ar putea numi „Sindromul Dumnezeu”. Şi, cînd lumea nu încape în formele lor mentale, lumea e de vină. Or, asta este refuz al evoluţiei, este „încremenire în proiect”, este prostie. Nou-născutul le poate da lecţii. Plîngînd şi răzînd, el învaţă să provoace comportamente dorite din partea părinţilor. Gustînd şi atingînd, el învaţă să selecteze ceea ce-i face bine şi să evite ceea ce-l răneşte. La viitoarele alegeri, aş vota negreşit cu politicianul care va spune: “Prieteni, sistemul de educaţie românesc trebuie reformat. Habar n-am cum s-o fac, dar am vreo şase-şapte idei. Mă gîndesc să le aplicăm treptat, să vedem rezultatele, să păstrăm ce merge şi să schimbăm ce nu merge. Mă gîndesc să evoluăm, prin încercare şi eroare, folosind şi experienţa altora, dar adaptată la mediul nostru economic, cultural, social”.

duminică, septembrie 18, 2011

La Viscri, fără Charles

Sfîrşit de vară în Ţara Bîrsei - carne la garniţă în pensiunile de la Moeciu, terase pline în Braşov, franţuji în Biserica Teutonilor de la Prejmer. Pînă la Viscri, praf şi drumuri de Ev Mediu. Dar, dacă augustul fund al Prinţului Moştenitor a suportat calvarul călătoriei, tre' să reziste şi ale noastre. Biserica fortificată, monument UNESCO, impresionează prin aglomerarea de elemente spectaculoase. Prea puţin pentru revitalizarea unei comunităţi. Totuşi, reclama lui Charles funcţionează - locul mişună de turişti. Urc în turn, prin firide prăfuite, pe scări de lemn trosnind îngrijorător. Un cuplu de britanici se ia după mine dar renunţă. He, he, he.. N-au experienţă. Unde mama dracului să se fi căţărat, la Londra, prin clopotniţe?

Braşov - Garda oraşului. hm, hm..

Biserica Teutonilor de la Prejmer

Viscri - Ansamblul fortificat

În turn, pe scînduri cîntătoare...

... priveliştea compensează pericolul

Charles nu-i acasă!

vineri, septembrie 09, 2011

Două dialoguri despre luciditate


Condotierul (zîmbind sadic): Prăpădiţii ăştia din opoziţie nici nu bănuiesc ce-i aşteaptă!
Eu: Adică, ce?
Condotierul: Adică se îmbată cu apă rece, crezînd că au cîştigat deja alegerile. Dar, pînă atunci, multe lucruri se pot întîmpla. Există deja un plan de acţiune...
Eu: În ce constă?
Condotierul: Să-ţi spun pe puncte, inginereşte. Unu – modificarea legii electorale, pentru alegerea parlamentarilor pe baza unui sistem de vot uninominal necompensat, de tipul „Cîştigătorul ia totul”.
Eu: Ca la primari…
Condotierul: Da. Doi - cuplarea alegerilor parlamentare cu cele locale. Se urmăreşte ca primarii Puterii să devină „locomotivele” candidaţilor la Parlament. PDL are cam 30% dintre primarii din România. Se ţinteşte acelaşi procent.
Eu: Stai, stai! Chiar dacă aş accepta ideea, într-un colegiu sînt primari de toate culorile politice...
Condotierul: Colegiile se vor redesena.
Eu (gînditor): OK. 30%. Tot nu e de ajuns.
Condotierul: Dacă n-ai răbdare... Trei – creşterea procentului aliaţilor şi inventarea altora noi. Unii primari vor fi încurajaţi să treacă la UNPR. Ei vor face tandem cu parlamentarii din acele colegii, tot UNPR. Astfel, Uniunea va trece pragul electoral. Încă 5%. Se mizează şi pe Partidul Poporului, care are în sondaje cam 9%, după manevra cu arestarea lui Dan Diaconescu. Manevră menită să-i crească popularitatea, desigur. Rolul lui Dan Diaconescu e să-l toace mărunt pe Oprescu în Capitală. Dacă se achită de sarcină, poate fi cooptat în viitoarea guvernare. Adună şi 7 procente, de la unguri, şi ai obţinut 51%.
Eu: Io ştiu? În politică nu e ca în aritmetică. Comportamentul electoral e imprevizibil – unii îţi promit că te votează, îţi iau zahărul, uleiul şi găleţile şi, în cabină, pun ştampila tot pe ce vor ei.
Condotierul: Comportamentul poate fi dirijat cu recompense şi sancţiuni. Există metode de control pînă şi pentru ce se întîmplă în cabina de vot.

***

Eu: Care naiba zici tu că e scopul vieţii?
Psihologul: Nu e important ce zic eu, importantă e opinia majorităţii. Or, majoritatea oamenilor caută fericirea. Pur şi simplu programul Principiului Plăcerii. După Freud, acest principiu domină de la început activitatea aparatului psihic. Adică este specific copiilor.
Eu: Dar ce este fericirea?
Psihologul (rîde): Ar trebui să ştii pînă la vîrsta ta! Fericirea are două componente – evitarea suferinţei şi obţinerea plăcerii. Sînt căi deosebite, propovăduite de diverse şcoli de înţelepciune. Depinde de tipul psihologic. De obicei, persoanele narcisiste, autosuficiente, ca tine, îşi obţin plăcerea din contemplarea propriilor procese psihice, idei şi analize. Mai ales dacă le pun pe hîrtie.
Eu: Trăiască sublimarea!
Psihologul: Alţii, precum oamenii de acţiune, îşi vor măsura forţele cu lumea. Asta se numeşte muncă. Oamenii de afaceri îşi deplasează asupra prestaţiei profesionale şi a relaţiilor umane legate de aceasta un însemnat procent de energie libidinală. A face business poate fi sexy...
Eu (gînditor): Firma ca grup sexual… Dar ăia care nu le au nici cu una, nici cu cealaltă, nici cu contemplarea, nici cu acţiunea?
Psihologul: Pentru ei s-a inventat nevroza! Adică scăparea într-o lume în care există cineva care are grijă de tine, te recompensează pentru un anumit comportament, te consolează şi te mîngîie. Ca un Tată atotputernic. Vorbesc despre religie, evident. Religia, acest delir de masă, această fixare într-un infantilism psihic, scuteşte pe mulţi de nevroza individuală.

marți, septembrie 06, 2011

Poze cu strămoşii



Ctitorii ţărani de la biserica Urşani Vîlcea


Potecaşii de la Vioreşti, Vîlcea


... şi un început minunat de toamnă la Hurezi