joi, iunie 04, 2009

Nazişti pe crestele Carpaţilor



În filmele din seria „Indiana Jones”, am văzut cum Harrison Ford se lupta cu naziştii, ca să pună mîna pe comorile pierdute ale umanităţii – Chivotul Legii, Pietrele Tunetului sau Sfîntul Graal. Puţină lume ştie că ficţiunea are la bază date reale. De fapt, arheologii lui Hitler au fost mult mai ambiţioşi. În încercarea de a demonstra existenţa unei rase pierdute, ei au făcut săpături în toată Europa, din Islanda în Bulgaria, ajungînd pînă în Tibet. România a fost, şi ea, pe lista lor...

Ţin în mînă o raritate bibliofilă – albumul „România. Natură. Clădiri. Viaţă populară”, apărut în 1933 la Brockhaus, Lepizig. Este realizat de faimosul fotograf german Kurt Hielscher. Între anii 1931 şi 1932, artistul a bătut 25 de mii de km, pe drumurile desfundate ale României Mari, făcînd 5000 de poze, într-un proiect antropologic fără precedent. Din cele cinci mii de fotografii, Hielscher va da la tipar doar 304. Volumul, dedicat Maiestăţii Sale Regelui Carol al doilea, se va constitui în cel mai spectaculos document etnografic privind ţara noastră. Trecut la index de comunişti, albumul va fi recuperat după 1989 cînd, prin intermediul specialiştilor de la Muzeul Ţăranului Român, o bună parte din planşe va fi prezentată publicului, stîrnind uimirea. Şi pe bună dreptate. Cartea lui Hielscher înfăţişează o Românie arhaică, în care ţăranii poartă, încă, straiul popular, o ţară a megaliţilor şi a troiţelor cu simboluri precreştine. Fotograful nu e atras de feţele modernităţii, din marile oraşe. În schimb, privirea sa, filtrată prin lentilele Karl Zeiss, va zăbovi asupra peisajelor sălbatice şi asupra chipurilor tăiate în piatră ale locuitorilor din pustietăţi. De la Cetatea Albă în Maramureş, din Dobrogea la Sibiu, trecînd prin Muscel, personajele lui Hielscher par supravieţuitori ai unei civilizaţii străvechi, peste care a trecut un cataclism de nespus în cuvinte. Aceeaşi impresie o lasă şi alte lucrări ale germanului, despre Spania şi Italia. Să fie o simplă modalitate artistică? Sau e vorba despre o viziune mai complexă asupra lumii, cu implicaţii neaşteptate? Ceea ce urmează ne poate lămuri...

Pe urmele Stăpînilor Lumii

Venirea la putere a naziştilor nu poate fi explicată doar prin considerente economice sau politice. A fost nevoie şi de un anumit context intelectual, creat de filosofi, jurnalişti, oameni de ştiinţă. Învinsă în Primul Război Mondial, plătind despăgubiri, bîntuită de şomaj şi inflaţie, Germania celui de-al Treilea Reich şi-a potolit frustrările cu un amestec de mit, propagandă şi halucinaţie. În 1935, Heinrich Himmler, comandantul organizaţiei SS şi al poliţiei secrete Gestapo, aproba înfiinţarea „Ahnenerbe”, o societate de cercetări etno-istorice şi rasiale, care cuprindea 400 de savanţi – lingvişti, antropologi, arheologi, istorici. Scopul acestui proiect, desfăşurat sub egida SS, era susţinerea ştiinţifică a tezei rasiste a superiorităţii rasei albe, ariene. Naziştii considerau că istoria nu începe la Sumer ci, undeva, în nord, printre gheaţă şi zăpadă. Acolo, în Ultima Thule, o rasă superioară s-a născut în urmă cu 10 mii de ani, colonizînd şi civilizînd întreaga Europă, migrînd pînă în India şi Tibet ! Arienii, strămoşii germanilor, blonzi şi cu ochi albaştri, ar fi fost stăpînii continentului, cei care au ridicat megaliţii şi piramidele, cei care au scris Vedele şi au fondat primele aşezări umane din Tibet. Tracii, grecii şi romanii erau consideraţi „copiii” seminţiei Stăpînilor din Nord. În schimb, populaţiile semitice, cu piele închisă şi ochii negri, nu aveau ce căuta în schemă. Socotite inferioare şi învinuite că „strică sîngele şi obiceiurile”, ele urmau a fi date pieirii. Revenind la Societatea „Ahnenerbe”, în traducere „Moştenirea străbunilor”, să notăm că a început ca un Institut pentru studiul Scrierii şi Simbolurilor, s-a dezvoltat ca o reţea universitară şi a sfîrşit în oroare, cu experienţe pe deţinuţii de la Dachau.

Expediţii arheologice în toată lumea

Ca să justifice tezele superiorităţii ariene, arheologii „Ahnenerbe” au început o serie extrem de vastă de cercetări, în domeniul folclorului, legendelor, geografiei sacre, istoriei. Mai mult, a existat o secţiune ezoterică, interesată de tot ce ieşea din perimetrul ştiinţei academice – magie, relicve, demonologie. Nume cunoscute de scriitori şi filosofi (precum Ernst Junger şi Martin Buber) au colaborat cu „Ahnenerbe”. Societatea edita reviste şi cărţi, se implica în formarea viitorilor ofiţeri SS, propunea tinerilor o educaţie spartană, prin alpinism şi speologie… Dar, mai presus de orice, organiza expediţii. Cu sprijinul mai marilor celui de-al Treilea Reich, au fost demarate vaste expediţii arheologice, în cautare de relicve. Sunt de notat cercetările din 1938, din Danemarca, unde s-au adus la lumină diverse situri wikinge, precum şi cele din Germania, la strania formaţiune muntoasă Externsteine, locuită din preistorie, unde naziştii au căutat mormîntul împăratului Wilhelm Păsărarul. Odată cu ocuparea ţărilor europene, „Ahnenerbe” îşi extinde aria de acţiune. Regele Boris al Bulgariei semnează un protocol cu Himmler, încredinţînd Societăţii exclusivitatea cercetărilor arheologice. Grecia, Polonia, Croaţia sunt noile ţinte. De exemplu, în Grecia, arheologii nazişti au căutat faimosul Tezaur de la Delphi, precum şi intrarea în peşterile lui Poseidon. În Franţa, „Ahnenerbe” pune mîna pe Tapiseria de la Bayeux, relicvă înfăţişînd lupta normanzilor cu saxonii, îu urma invadării Britaniei. Steagul cu zvastică e ridicat pe Elbrus, cel mai înalt munte al Armeniei, locul unde se presupune că a eşuat Arca lui Noe, dar şi în Tibet. În 1939, o echipă de alpinişti, condusă de ofiţerul SS Ernst Schäfer, va ajunge la Llhasa, unde va fi primită de demnitarii tibetani. Oamenii lui Hitler voiau să ştie cît mai multe despre anumite exerciţii spirituale budiste, despre strămoşii tibetanilor, consideraţi urmaşi ai atlanţilor, precum şi despre intrarea în Shambala, marea cavitate interioară în care s-ar ascunde o civilizaţie superioară… Să mai spunem că nici craniile de cristal, găsite în Brazilia, n-au scăpat de interesul arheologilor germani. Şi nici ruinele marilor oraşe din Anzi.

România, Dacia Hyperboreeană

Cunoscînd aceste lucruri, expediţiile foto ale lui Karl Hielscher capătă alte înţelesuri. N-ar fi exclus ca portretele ciobanilor musceleni, de găsit în album, să fi ajuns şi în arhivele „Ahnenerbe”, acelea cu „urmaşii rasei ariene”. De altfel, interesul naziştilor pentru România a fost mult mai manifest. În 1938, dr. Franz Altheim şi partenera sa Erica Trautmann caută, mai multe zile, ruine ale cetăţilor dacice, într-un voiaj finanţat de Societate. Cei doi considerau România drept vechea Dacie hiperboreeană, pe urmele unui studiu semnat de marele iniţiat Vasile Lovinescu şi publicat în folileton, în Franţa. Nu ştim ce au găsit arheologii, probabil că nimic important (timpul acordat săpăturilor fiind prea scurt…), cert e că expediţia Ahnenerbe a continuat în Orient, după ce dr. Altheim s-a întîlnit, la Bucureşti, cu un oarecare Grigore Florescu, directorul Muzeului Municipal.

Ce s-a ales de Ahnenerbe?

La 70 de ani de la aceste evenimente, după ce teoria rasei alese a dus la milioane de morţi iar Cel de-al Treilea Reich s-a prăbuşit în ruine, o întrebare rămîne – au găsit naziştii relicve, magice sau nu? Dacă luăm în considerare doar celebra Lance a Destinului, care-l fascina pe Hitler, răspunsul e pozitiv. Dar Lancea n-a fost descoperită de „Ahnenerbe”, a fost furată de la Viena… Şefii Societăţii au fost judecaţi şi condamnaţi la Nurnberg. La proces, unul dintre ei şi-a ascultat glacial condamnarea la spînzurătoare, apoi a rostit o incantaţie din Bardo-Todol, Cartea tibetană a morţilor. Arhivele Societăţii, de la Waischenfeld, Franconia, au fost distruse în 1945, cînd locaţia a căzut în mîinile americanilor. Puţinele documente filmate în Tibet, care circulă pe Internet, nu sunt lămuritoare. Dar oare toate arhivele să fi fost distruse? Sau există pe undeva, pe la Washington, un loc în care au ajuns, sub ştampila STRICT SECRET? N-ar fi exclus… Adepţii teoriilor conspiraţiei pot să viseze în continuare.

P.S. Mai multe imagini, în ediţia tipărită a Jurnalului de Argeş de saptămîna viitoare.

3 comentarii:

Ghost spunea...

foarte fain articolul:D. imi place subiectul. abia astep sa mai scrii ceva despre nazisti;)

Cristian Cocea spunea...

Fascinanţi şi oribili...

Anonim spunea...

Va salut,
si va multumesc pentru bunatatea ce o avetzi cand impartashtzi shi altora atatea informatzii noi, imracate in straie lingvistice alese, cumpatate.
Multa sanatate!
sibicenu