duminică, ianuarie 29, 2012

Capitalism

Capitalismul, susține Fuertes, e prin esența lui psihopat. Trăiește de dragul clipei. Și își poate lua zborul numai cu prețul propriei vitalități, iar toate problemele morale mai mari au fost delegate naționalismului, religiei sau psihanalizei.
- Iată de ce mă declar eu însumi un capitalist, zice el. Pentru că sînt un psihopat. Pentru că sînt lacom. Pentru că doresc satisfacerea imediată a consumatorului. Dacă am probleme spirituale, mă duc la preot și obțin iertarea păcatelor, sau plătesc un psihiatru să mă convingă ani în șir că lăcomia mea este propria mea identitate și că fac parte din neamul omenesc. S-ar putea ca să nu mă simt bine în egoismul meu, dar îmi voi depăși starea. Capitalismul oferă soluția de adîncime pentru problema cum se poate menține o societate dezvoltată. Recunoaște voința de putere care zace în fiecare din noi.

Norman Mailer - Strigoiul lui Harlot

sâmbătă, ianuarie 28, 2012

Timpuri noi, nevroze noi

Nu sînt atît de naiv încît să-mi închipui că tipologia tulburărilor mentale se schimbă după cum bate vîntul. În definitiv, de șase mii de ani încoace, ne regăsim în melancolia lui Ghilghameș, în furia lui Hercule, în angoasa lui Iov. Totuși, judecînd după ce se întîmplă în România, observ că modificările sociale cresc incidența anumitor nevroze, în detrimentul altora. Fără pretenții de studiu clinic, rîndurile care urmează își propun doar să vă pună pe gînduri.

Uitați-vă ce se întîmplă în trafic ! De unde atîta violență la șoferi, oameni altfel pașnici, care se transformă în fiare de îndată ce se suie la volan? Parcă ar spune: dați-vă la o parte, ca să trec eu! Deplasarea de la un punct la altul s-a transformat, în mintea lor, într-o competiție. Dacă o altă mașină îi depășește, consideră că au fost insultați personal și sînt apucați de furii. Atunci, regulile nu mai contează și încep șicanele – claxoane, faruri aprinse, blesteme, depășiri riscante, cu degetul mijlociu ridicat. Alții n-au nevoie nici măcar de o provocare. Și-au proiectat voința de putere în jeep-ul pe care-l conduc și calcă linia continuă, calcă șina de tramvai, calcă pietonii, ca niște supra-oameni nietzscheeni, ca niște zei din Olimp, care te strivesc fără măcar să observe. Dacă asta nu e o inflație a eului, prin intermediul mașinii, nu știu ce-ar mai putea să fie.

Uitați-vă la corporatiști, lucrătorii din multinaționale! Lucrează 12 ore pe zi, într-un mediu controlat și supravegheat în permanență, în condiții de stress și auto-cenzură, sub presiunea termenelor, indicatorilor și a performanței. Știu că pot fi înlocuiți oricînd, dacă nu se identifică total cu rolul lor din companie. Astfel, ajung să poarte o mască profesională, care li se lipește, treptat-treptat, de obraz. Ajung executivi de top, directori și manageri, cu prețul renunțării la viața personală, la timpul dat familiei, la dileme. Masca, rolul îi înhață și nu le mai dau drumul. În psihicul lor, persona” se dilată, în detrimentul „animei”, ca să folosim termenii lui Jung. Apoi, cînd ceva nu merge bine (și mereu se va găsi ceva să nu meargă), cînd corporația se dispensează de ei, descoperă că au rămas singuri, că rolul nu le mai aparține, că viața a trecut. De aici înainte, animaîși va lua revanșa. Pierderea statutului, ca în cazul Regelui Lear, e un eveniment dramatic, din care puțini scapă nevătămați...

Articolul complet va apărea în numărul de miercuri al Jurnalului de Argeș

joi, ianuarie 26, 2012

Stepă-nzăpezită

Stepă-nzăpezită, lună, stele -
Țara se-nfășoară în lințolii grele.
Plîng mesteceni palizi prin păduri, mereu.
Cine-i mortul? Oare n-am murit chiar eu?

Serghei Esenin

duminică, ianuarie 22, 2012

Aristocrație

Bogăția, în multele secole de existență, se preschimbase în podoabe, în lux, în plăceri, nimic altceva; abolirea drepturilor feudale decapitase obligațiile împreună cu privilegiile, iar bogăția, asemenea unui vin vechi, lăsase să cadă pe fundul butoiului drojdia lăcomiei, a grijilor, dar și a prudenței, pentru a păstra doar căldura și culoarea. Și în felul acesta ajungea să se anuleze pe sine: bogăția aceasta, care își realizase propriul sfîrșit, se compunea doar din uleiuri esențiale și, asemenea uleiurilor esențiale, se evapora cît se poate de repede.

Giuseppe Tomasi di Lampedusa - Ghepardul

sâmbătă, ianuarie 21, 2012

Iarna vrajbei noastre

Ce-a fost în stradă, știm. Dar ce-o să fie? Eu zic că:

# În fața protestelor, Puterea a rămas descumpănită și a tăcut. Cine s-ar fi așteptat ca românii să iasă în stradă iarna, la trei ani de la declanșarea crizei? Apoi a început să tragă de timp, retrăgînd proiectul legii sănătății, aducîndu-l înapoi pe dr. Arafat. Premierul Boc și ministrul Baconschi promit dialog, se așteaptă și o sesiune extraordinară a Parlamentului. Ordinea a fost restabilită, parțial, prin intervenția forțelor de ordine. Probabil că, la biserica din Cotroceni, se fac slujbe speciale pentru vreme rea. Probabil că, la bisericile secrete, se catehisesc agenți provocatori care să spargă demonstrațiile. Am mai văzut de-astea, inclusiv contra-mitinguri, pe vremea lui Ceaușescu și a lui Iliescu. Orga manipulării media a început să cînte, de la registrul minor al discreditării manifestanților (ciumpalaci, marginali etc) pînă la cel major al vinovăției colective (toată clasa politică e o apă și-un pămînt). La noi, ca și aiurea, nimeni nu pleacă de la putere de bunăvoie.

 # La rîndul ei, Opoziția simte vîntul în pînze și e mai vocală ca niciodată. Atitudine legitimă dar insuficientă – ca să convingă, trebuie să comunice în ce fel răspunde ea la cererile străzii. Și cu ce mijloace. Nu îi este permis să instige la violență, dar poate cere alegeri anticipate. Toată chestiunea se va tranșa în Parlament, așa cum e normal. Din stradă, bătălia se va muta în cadrul democratic. Desigur, mă îndoiesc că vom asista la anticipate. Actuala majoritate nu se va sfărîma atît de ușor, mai ales că sînt și alte căi de acțiune – o remaniere guvernamentală, chiar un guvern de tehnocrați, pînă și renunțarea la comasarea alegerilor. Dar, dacă totul rămîne ca pînă acum, nu cred că nemulțumirea din stradă se va stinge. Cu riscurile de rigoare. Fie ca din această iarnă a vrajbei noastre să se nască primăvara renașterii naționale!

(Articolul integral va fi publicat în numărul de miercuri al Jurnalului de Argeș).

duminică, ianuarie 15, 2012

Rugăciune

Noi, ce din mila sfîntului
Umbră facem pămîntului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;

sâmbătă, ianuarie 14, 2012

Gîndirea teologică

În timpul Războiului Rece, serviciile secrete americane și sovietice ajunseseră să dezvolte un fel de gîndire teologică asupra realității, aflu de la Norman Mailer (foto). Dincolo de reflecția rațională asupra unui set de fapte, ele căutau să-și formeze agenții într-un ethos specific – CIA miza pe valorile creștine, din care extrăgea loialitatea pentru modul de viață democratic, iar KGB-ul folosea marxismul și lupta de clasă ca motoare ale unei escatologii de zi cu zi. Astfel, taberele se trasau net. Nimic mai ușor, într-o epocă a luptei ideologice, decît să-ți construiești dușmanul. Dar ce se întîmplă după moartea mitologiilor? Ce ține loial un agent? Ce îl definește? Ce îi dă coloană vertebrală? Iubirea de țară? Cînd aude de asta, globalizarea rîde ținîndu-se cu mîinile de burtă. Salariul? He, he, totdeauna se va găsi cineva să plătească mai bine. Frica ? Să fim serioși. Din aceste considerente, privesc cu neîncredere orice vine din zona serviciilor secrete. Fără gîndire teologică, mi se par simple birocrații, vulnerabile la corupție sau, în cel mai bun caz, dispuse să servească propriilor interese, sub masca slujirii interesului de stat.

joi, ianuarie 12, 2012

Cultivă, contestă, gîndeşte!

Ca să prevezi viitorul, trebuie să înțelegi prezentul. Or, asta e din ce în ce mai greu, într-o lume fluidă, cu multe grade de libertate. Comportamentul unui sistem social nu poate fi descris complet de o ecuație de stare. Totuși, există anumite fluxuri, ca niște curenți într-o apă învolburată. Observîndu-i pe aceștia, îți poți face o imagine a ceea ce stă să vină. Așadar, care sînt tendințele pentru anul 2012?

1. CULTIVĂ-ȚI GRĂDINA. Criza economică a lumii occidentale pune în discuție modelul consumerist de dezvoltare. Resursele se împuținează, populația este în continuă creștere. Ca să păstrezi ritmul de dezvoltare din trecut, trebuie să plătești mai mult și să depui efort mai mare. Ceea ce mă face să cred că multe state își vor domoli ambițiile, concentrîndu-se mai mult pe gestionarea a ce au deja. În această cheie pot fi citite eforturile germane de impunere a disciplinei fiscale în Uniunea Europeană, ca și austeritatea promovată din Spania pînă în România. În Statele Unite, chestiunea e pe agenda noului “Tea Party”. În China, hybrisul imperial se domolește prin ciocnirea cu modificările nefaste ale climei și mediului. De fapt, se pare că intrăm într-o “toamnă a omenirii civilizate”, într-un sfîrșit de ev, care ne marchează pe toți. Pentru amurgul vieții omenești, Voltaire avea o soluție numită “cultivă-ți grădina!”. Adică să te aduni de pe drumuri, să lași deoparte aventura și să îți găsești liniștea prin acceptarea limitelor, îngrijind legumele și florile de lîngă casă. Spre asta pare că ne îndreptăm cu toții. În definitiv, ce au cerut protestatarii lui 2011, ocupînd Wall Street-ul sau Piața Tahrir, agora ateniană sau Piața Roșie? Mai multă grijă pentru om și viața de zi cu zi, mai puțină aventură militaristă și speculație financiară. În definitiv, ce doresc ecologiștii și adepții mișcării “Zeitgeist”? O casă în natură, o hrană sănătoasă, o repartizare mai justă a rezultatelor muncii. Spre ce năzuiesc designerii luminați ? Spre obiecte frumoase și veșnice. Dar tinerii pămîntului? Spre dragoste și comunicare. Nimeni nu dorește înfruntare armată, nimeni nu vrea (din păcate, spun eu) să se îmbarce spre Marte. Relațiile, viața sănătoasă și fericită în sînul naturii, respectul social și libertatea încep să valoreze mai mult decît averile, rangurile și imperiile. Supraomul lui Nietzsche va pierde partida în fața lui Candide.

2. ALEGE-L PE PRIETEN. 2012 este an electoral din SUA pînă-n Franța și din Rusia pînă-n România. Judecînd după cît de puțină încredere mai are electoratul în clasa politică, aș spune că și democrația reprezentativă a ajuns la o răscruce. În ciuda mass media, între alegători și aleși se cască o prăpastie afectivă, care nu va mai putea fi umplută cu slogane, ideologii sau, vai!, cu pungi de mălai și zahăr. Oamenii vor să se cunoască personal, nu doar de la televizor, și au încredere mai mult în vecini decît în miniștri, în primari decît în senatori. De aceea, politica va fi obligată să se întoarcă în comunități, pe stradă, în agora. Aroganții de cabinet, eminențele cenușii, experții de tot felul vor avea viață grea. Liderii charismatici se vor ofili, sub exercițiul colectiv al criticii. Autoritatea va fi contestată de populații din ce în ce mai educate și mai conștiente de interesele lor. În definitiv, în era internetului, nimeni nu mai are monopolul cunoașterii. Pînă și dezbaterea parlamentară poate ceda locul, la limită, referendumurilor. Pe de altă parte, și birocrațiile executive vor fi obligate de cetățeni la transparență și responsabilitate. Funcția publică se va transforma în furnizare de servicii publice către contribuabili. Instituțiile se vor vedea constrînse să-și gestioneze imaginea cu tot atîta atenție ca și corporațiile private. “Alege-l pe prieten și cere-i să te ajute!” – iată noua poruncă a vremii. Din întîmplare sau nu, în România, asta se va manifesta pregnant în noiembrie, prin cuplarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Da, primarii devin cheia de boltă a edificiului politic românesc, ei vor cîștiga voturile pentru Parlament și tot ei vor plăti, după aceea, oalele sparte.

3. TRĂIEŞTE INTELIGENT. Pînă acum, ați crede că prevăd întoarcerea omenirii către un trecut bucolic, într-o epocă victoriană, într-un sat idilic, la proporții planetare. Așa ar părea, dacă nu luăm în calcul dezvoltarea științifică și tehnologică. Numai că va fi un sat al miracolelor. Noile posibilități de calcul și comunicare deschid calea către înzestrarea cu inteligență a obiectelor din jur, pentru optimizarea consumurilor și funcționalităților. Desigur, odată cu creșterea prețului carburanților, vom călători fizic mai puțin, dar vom compensa prin imersia în virtual. Aplicații precum Google Earth sînt abia începutul. Treptat, casele noastre vor deveni inteligente, auto-sustenabile energetic. Treptat, vom putea lucra de oriunde și oriunde. Treptat, ne vom transforma în proprii noștri educatori și medici. Vom avea acces la toate creațiile culturale ale omenirii, din ce în ce mai ieftin. Conținuturile on-line vor fi gratuite, în timp ce performanțele live se vor cumpăra. Pe lîngă monedă (indiferent care va fi), vom începe să plătim și cu timp – timp alocat celorlalți, indiferent de formă. Astfel, amurgul civilizațional de care pomeneam la început se va dovedi, de fapt, mai degrabă agreabil și uman decît o vreme a apocalipsei.

duminică, ianuarie 08, 2012

Leviathan

Este un fapt oricum notoriu că morala unei societăți luate ca întreg este invers proporțională cu mărimea ei, deoarece cu cît se adună mai mulți indivizi, cu atît vor fi anihilați factorii individuali și împreună cu aceștia și morala care se sprijină pe simțul moral și libertatea indispensabilă a individului. În consecință, orice individ este - atunci cînd face parte dintr-o societate - în mod inconștient un om într-un anumit sens mai rău decît în cazul în care acționează solitar, căci el este purtat de către societate și dispensat astfel de responsabilități individuale. O societate mare compusă exclusiv din oameni minunați se aseamănă în ce privește morala și inteligența unui animal mare, nerod și violent. Căci cu cît organizațiile sînt mai mari, cu atît mai fatale sint imoralitatea și prostia lor oarbe. În cazul în care societatea accentuează așadar în reprezentanții ei individuali automat calitățile colective, ea recompensează astfel mediocritatea, tot ceea ce se pregătește să vegeteze într-un mod facil și lipsit de responsabilitate. Individualul va fi fatalmente strîmtorat. Acest proces începe în școală, se continuă în universități și domină peste tot acolo unde este implicat statul. Cu cît un corp social este mai mic, cu atît individualitatea membrilor săi va fi mai sigură. Libertatea lor relativă va fi cu atît mai mare, iar odată cu aceasta, șansa unei responsabilități conștiente. Fără libertate nu poate exista nici o morală. Admirația noastră față de marile organizații se va diminua cînd ne vom da seama de cealaltă față a minunii, și anume de acumularea și accentuarea monstruoasă a tot ceea ce este primitiv în om, precum și de distrugerea inevitabilă a individualității sale în favoarea monstrului pe care îl reprezintă în definitiv orice organizație mare.

Carl Gustav Jung - Personalitate și transfer

joi, ianuarie 05, 2012

Trei descoperiri ale fizicii cuantice...

... cu impact major asupra vieţii noastre !



- Noi gândim încontinuu, fie că vrem sau nu aceasta. Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de gânduri pe zi. Iar toate aceste gânduri ale noastre produc consecinţe, pentru că fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers şi nu doar în direcţia dorită, ci în toate direcţiile. Energia emisă de gândurile noastre îşi caută apoi, în drumul ei, o altă energie cu care să vibreze la unison, după principiul „ceea ce se aseamănă se adună”. Fiecare gând, indiferent că este bun sau rău, declanşează un proces de rezonanţă. Tot ceea ce va vibra la unison cu energia gândurilor noastre va fi atras automat în viaţa noastră. Gândurile tale secrete, felul în care îi judeci pe ceilalţi, vorbăria interminabilă a minţii – totul formează un fel de intenţie.
Aşadar, prin gândurile noastre, noi emitem permanent energie către exterior, fapt care influenţează într-o mare măsură ceea ce atragem în viaţa noastră. De aceea, o scanare atentă a propriilor gânduri, mai ales a celor despre noi înşine, ne ajută să conştentizăm ce anume avem de schimbat.  Ştiţi ce este minunat aici? Faptul că stă în puterea noastră să ne alegem gândurile. Precum la un televizor, putem comuta pe diferite programe, iar dacă v-aţi săturat de emisiunea „Sunt un prost. Nu fac nimic cum trebuie”, apăsaţi butonul şi alegeţi „Dragostea lui Dumnezeu mă înconjoară şi mă susţine în fiecare clipă a vieţii”, veţi simţi diferenţa.

1. În crearea realităţii noastre, nu doar gândul este „implicat”.

Mai este şi altceva… Până nu demult, oamenii de ştiinţă au crezut că doar prin gândurile noastre emitem energie către exterior şi că cel mai puternic emiţător energetic din corpul nostru ar fi creierul, cu impulsurile sale electromagnetice. Dar trupul nostru dispune de un emiţător şi mai puternic – INIMA – care generează un câmp electric mult mai mare decât cel al creierului. Aceasta este una dintre cele importante descoperiri ale secolului XX: faptul că inima omenească are un rol mult mai important decât acela de a pompa sânge în corpul uman. Responsabil pentru această descoperire este Institutul de Cardiologie din California care a realizat un studiu aprofundat al inimii. Astfel s-a descoperit faptul că acest organ uman este înzestrat cu ceea ce numim „inteligenţa inimii” şi că influenţele acesteia sunt foarte profunde pentru noi. Măsurătorile realizate au arătat că inima generază un câmp electric care se extinde cu mult în afara corpului nostru. Acest câmp electric are o anumită formă, aratând ca un inel lat împrejurul trupului, cu o rază de aproximativ 2-3 metri. Institutul de Cardiologie a mai descoperit că inima interacţionează atât cu trupul, cât şi cu mediul exterior prin câmpurile electromagnetice pe care le generează. Avem motive să credem că acest câmp generat de inimă are influenţă la mulţi kilometri în afara corpului nostru, pornind de la locaţia fizică a inimii. Cum poate inima să facă aceasta? În ce fel comunică ea? Cum sunt transmise informaţiile?
În primul rând prin EMOŢII. Ştiinţa ne spune că atunci când simţim o emoţie, ea este transpusă în energii electrice şi magnetice corespunzătoare, care interacţionează cu celulele corpului nostru şi cu atomii lumii înconjurătoare pentru a produce acele efecte formidabile de care vorbesc toate tradiţiile spirituale autentice. Ele ştiu cum să orienteze atenţia aspirantului către inimă, pe când noi o orientăm către raţiune, creând astfel o societate foarte mentală, bazată doar pe logică. Alte studii asupra inimii au arătat că aceste câmpuri electromagnetice generate de inimă au şi o altă cauză la fel de importantă şi anume CONVINGERILE noastre, toate acele lucruri pe care le credem cu tărie şi în jurul cărora ne modelăm vieţile.  Deci nu numai emoţiile noastre sunt emise în afară, ci mai ales convingerile noastre. Iar inima este un fel de interfaţă care transformă toate emoţiile şi convingerile noastre în energii electromagnetice. Deci prin sentimentele noastre, prin iubire, iertare, compasiune, dar şi prin mânie, ură, supărare, noi putem produce modificări atât în trupul nostru, cât şi la mulţi kilometri în afara noastră. Trăgând linie, este bine să reţinem următorul aspect: deşi creierul emite şi el câmpuri electromagnetice, oamenii de ştiinţă au arătat că undele electrice produse de inimă sunt de o sută de ori mai puternice, iar undele magnetice sunt de 5.000 de ori mai puternice decât cele generate de creier.
Astfel se explică de ce vindecarea se obţine mai repede printr-o susţinere afectivă decât doar printr-un proces de gândire, pentru că noi emitem mai multă energie prin intermediul inimii decât prin intermediul creierului.

2. ADN-ul uman are o influenţă directă asupra lumii înconjurătoare

Există încă o descoperire ştiinţifică importantă care ne arată cum influenţăm realitatea în care trăim. Ştim, teoretic, că totul este interconectat şi în mod tainic interdependent. Dar să vedem cum se traduce această lege, la nivelul micro-universului nostru. Studiile de laborator au arătat că ADN-ul uman influenţează direct substanţa din care sunt formaţi atomii, adică nişte particule micuţe de lumină, numite fotoni. Fizicianul rus Vladimir Poponin a realizat nişte experimente faimoase la începutul anilor ’90. El a pus într-o eprubetă închisă ADN uman şi fotoni, dorind să afle ce influenţă are ADN-ul uman asupra fotonilor. Dintr-una dintre eprubete s-a extras tot aerul, pentru a obţine “vid” (vidul este un termen care induce în eroare, deoarece el nu este un spaţiu gol, ci este plin de informaţii şi energie). Într-un astfel de spaţiu există fotoni care pot fi măsuraţi destul de exact cu aparate specifice.
În experimentul lui Poponin, aceşti fotoni s-au distribuit, aşa cum era de aşteptat, în mod dezordonat, fără să respecte o anumită ordine. Apoi a fost introdus ADN uman în această eprubetă vidată. Şi acum s-a produs un lucru foarte surprinzător. ADN-ul uman avea o influenţă directă asupra fotonilor: printr-o forţă misterioasă, el ordona fotonii în forme regulate.

Acest aspect este foarte, foarte profund, deoarece arată că substanţa din care suntem creaţi, adică ADN-ul, are o influenţă directă asupra particulelor din care este creată lumea înconjurătoare, adică fotonii atomilor. Este prima dată când ştiinţa occidentală a demonstrat ceea ce tradiţiile spirituale străvechi au spus, cu mult timp în urmă: suntem parte integrantă din această lume şi o influenţăm în permanenţă.
Iar experimentul nu se opreşte aici… Când ADN-ul uman a fost extras din eprubetă, fotonii s-au comportat ca şi cum ADN-ul era încă prezent acolo. Şi-au păstrat poziţia lor ordonată. Fotonii şi ADN-ul uman încă mai păstrau legătura, deşi fuseseră separaţi fizic. Părea că un anume câmp subtil încă ii ţinea conectati. Concluzia experimentului lui Poponin a fost aceea că există un câmp cuantic care ne uneşte cu tot ceea ce există în jurul nostru. Prin intermediul acestui câmp, suntem mereu în legătură cu toţi şi cu toate, fie că suntem conştienţi sau nu de aceasta.

3. ADN-ul uman este influenţat, la rândul său, de sentimente

Senimentele umane care izvorăsc din inimă, având în spate convingerile noastre puternice, modifică efectiv forma ADN-ului, iar acesta influenţează atomii, după cum am văzut. S-au testat efectele sentimentelor pure asupra ADN-ului. Pentru aceasta, a fost izolat ADN de la diferite persoane, în câte o eprubetă. Aceste eprubete cu ADN au fost supuse unor puternice câmpuri emoţionale. Pentru aceasta, subiecţii experimentului au folosit diferite tehnici emoţionale şi spirituale. S-a observat un lucru care, protrivit vechilor legi ale fizicii, nu ar fi trebuit să se petreacă. În timp ce participantul emitea un câmp emoţional puternic, au putut fi măsurate reacţii electrice la nivelul ADN-ului. Persoanele care au participat la acest test puteau influenţa molecula de ADN din eprubetă doar prin intermediul emoţiilor lor puternice. Când subiecţii experimentului emiteau stări de iubire, recunoştinţă, molecula de ADN se dilata, lanţurile ADN-ului se deschideau, se măreau. Când subiecţii respectivi trăiau stări de furie, frustrare, stres, molecula de ADN se micşora şi bloca astfel multe din codurile sale, răspunzând emoţiilor negative printr-o evidentă contracţie. S-a observat astfel, în mod empiric, cum emoţiile, convingerile, sentimentele noastre pot modifica structura moleculei de ADN, precum şi ordonarea acesteia în celule. Mai mult chiar, oamenii de ştiinţă au remarcat că această blocare a codurilor ADN putea fi anulată de îndată ce experimentatorii emiteau din nou stări de recunoştinţă, iubire şi fericire. Aceste descoperiri, care au arătat că genele ADN-ului sunt modificate de energiile din exterior, stau la baza întemeierii unei noi ştiinţe, denumită Epigenetică. Creierul este un centru de comandă care interpretează evenimentele din exterior şi apoi trimite în trup semnale corespunzătoare. Printre aceste semnale se numără atât reacţiile biochimice, cât şi undele electromagnetice. Aceste semnale influenţează în mod direct celulele şi produc astfel modificări ale codurilor lor genetice.
Cu ajutorul unui ceas atomic, foarte precis, s-a măsurat diferenţa de timp dintre emiterea unei emoţii şi reacţia ADN-ului. S-a observat că reacţia ADN-ului avea loc întotdeauna simultan. Tot ceea ce gândim şi simţim, ADN-ul nostru percepe în mai puţin de o nanosecundă (0,000000001 secunde), iar aceasta, indiferent dacă mostra de ADN se află lângă noi sau pe cealaltă parte a Pământului.

Concluzia?

Gândurile şi sentimentele noastre pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică în mod direct materia din care este structurată lumea. Atunci când trăim anumite stări, cum ar fi, de exemplu, compasiune, iertare, dragoste, dar şi stări negative, ca de exemplu mânie ură, supărare, gelozie, noi influenţăm direct structura ADN-ului nostru, iar aceste modificări se propagă în trupul nostru, cât şi în afara noastră pe distanţe extraordinar de mari, datorită câmpului cuantic, influenţând tot ceea ce există în această lume.

(text primit pe e-mail)

Ce simt cînd fumez pipă?

duminică, ianuarie 01, 2012

Imperiul neo-confucianist

Cum va fi anul 2012? La fel de dificil ca și 2011, din punct de vedere economic, cel puțin în zona Euro, unde se prevede o scădere a PIB-ului de 0,3%. Restul lumii dezvoltate va sta mai bine. Analiștii estimează o creștere de 1,3% din PIB în Statele Unite și de 2,2% în Japonia. Economiile emergente vor continua să clocotească – PIB-ul Braziliei va crește cu 3,5%, cel al Rusiei cu 3,7%. Despre India și China, ce să mai spunem ? Se așteaptă creșteri de peste 7 procente. În schimb, țările africane vor continua procesul de fărîmițare. Dar nici sudul Europei nu se va simți OK.

Dincolo de cifrele reci, intuiesc un conflict ideologic, o bătălie de idei în toată regula, care se va arăta mai bine în 2012, demonstrîndu-ne că n-am ajuns deloc la sfîrșitul istoriei. E vorba de confruntarea între modelul democratic de tip liberal, pe care Vestul l-a perfecționat în 200 de ani, și un alt model, emergent, pe care l-aș numi neo-confucianist, ținînd cont că se manifestă, cel mai pregnant, în China, dar pe care îl regăsim, parțial, și în alte state. Despre modelul democratic liberal nu e nevoie să spun prea mult – el presupune garantarea drepturilor omului, așa cum au fost definite în Iluminism, sistem politic pluripartit, alegeri libere și universale, separare a puterilor și reciprocă ținere în balanță. Acest sistem de idei se reflectă în zona economicului prin garantarea dreptului de proprietate și de acțiune, pe piețe unde cererea și oferta se întîlnesc în mod liber și universal, în care Statul nu jocă decît un rol de arbitru. Sigur că, față de modelul ideal, realitatea stă un pic diferit, dar esența sistemului rămîne aceeași, din Canada în Australia și din Statele Unite în Japonia. În cadrul democrației liberale, politicienii pot avea opinii diferite despre gradul implicării Statului în economie”, despre protecționism și globalizare”, despre povara fiscală și investițiile publice”. Stînga va lovi mereu în bancheri iar dreapta – în birocrați. Dar nimeni nu se va gîndi să conteste legitimitatea dată de votul universal, care agregă majorități parlamentare, nici să dresezecomplet pulsiunile individuale, care se manifestă în zona economică prin cumpătare sau lăcomie, hedonism sau funcționalism, speculație sau construcție. Și nu e normal ca lucrurile să stea așa, de-a pururea, vorba lui Francis Fukuyama?

Ei bine, nu. Să nu uităm că, la scara istoriei, democrația liberală e un copil care abia a făcut ochi. În plus, la scară planetară, abia ocupă ceva mai mult de un sfert. Populațiile care au îmbrățișat-o au atins un nivel de satisfacție fără egal, numai că aerul timpuluis-a schimbat. După Cel de-al Doilea Război mondial, blocul comunist a constituit o alternativă – pauperă, dictatorială, dar alternativă. Prăbușirea Uniunii Sovietice a lăsat loc tuturor naționalismelor și fundamentalismelor, culminînd cu atacul aberant asupra Turnurilor Gemene. În fine, periodicele crize ale capitalismului, spargerea baloanelor de săpun de tot felul (de la prăbușirea dot com-urilor la a imobiliarelor), epuizarea traiului bun pe datorie și a resurselor naturale îi fac pe unii să se gîndească și la altceva. În definitiv, legea de aur a capitalismului, adică distrugerea creatoare, e greu de suportat dacă nu mai ai aur! Așa că emergența unui nou model era doar o chestiune de timp. L-am numit neo-confucianist, pentru că laboratorul său este China, dar ingredientele sînt diverse. Principalele sale caracteristici psihologice (despre cele economice vorbesc mai bine specialiștii) mi se par a fi viziunea imperială, mandarinatul și controlul dorințelor. Să le luăm pe rînd.

Cînd nu te ascunzi între granițele naturale ci colonizezi lumea, se cheamă că ai o viziune imperială. E lucru știut – China cumpără mari suprafețe de teren în Africa, pentru agricultură, concesionează porturi europene, pentru comerț, și împrumută America, în schimbul tehnologiei sale. Se vede că, după ce și-a rechemat corăbiile acasă, pe la 1600, renunțînd la planul amiralului Zheng He, Imperiul de Mijloc a învățat lecția deschiderii. Dar imperiul se manifestă și în interior, la fel de majestuos. Cetățeanul Imperiului Roman era mîndru de termele și formurile de acasă. Cetățeanul Imperiului Chinez de astăzi locuiește în orașe gîndite pentru viitor și călătorește pe autostrăzi cu 32 de benzi. Nu e puțin lucru. Au și alții zgîrie-nori, nu? Dar parcă nicăieri nu au fost ridicați atît de rapid. Și mă aștept ca modelul să fie exportat, spre seducerea barbarilor, cum au făcut și romanii. În definitiv, toată lumea își dorește parteneriate cu China – este un trend pe care puteți miza, cel puțin în Africa, dar și în Europa de Est.

Viziunea imperială este facilitată de cea de-a doua caracteristică a sistemului – mandarinatul. Spre deosebire de o democrație liberală, China reacționează rapid, fără dezbateri populare și construire a consensului, pentru că are o conducere autoritară, care se sprijină pe o rețea de mandarini, recrutați meritocratic. Într-un sens, elitele chineze sînt mai puțin libere decît cele din Occident, pentru că se supun necondiționat Partidului. În alt sens, au mai multă putere, întrucît Imperiul le pune la dispoziție mult mai multe resurse. Într-o universitate vestică, să zicem, cauți sponsori pentru un proiect de cercetare fundamentală, încerci să accesezi grant-uri, te miști pe o piață a ideilor. Poți să reușești sau nu. În China, e suficient să te orientezi conform trendului imperial și te va duce valul. Mandarini se află și în administrația locală chineză. Într-un oraș mic, de două-trei milioane de locuitori (!), nu poți candida la primărie dacă nu ai specializare universitară și perioadă de ucenicie de cîțiva ani pe lîngă un primar în funcție. Evident, ca tine mai sînt alți zece pretendenți! Lista verificată de Partid va fi abia apoi propusă consultării populare. Cu alte cuvinte, Imperiul nu se încrede în alegerea maselor, nici nu așteaptă ca ele să nască lideri providențiali – mai curînd, prin control al ofertei electorale, Primul Cerc al Partidului se asigură de stabilitatea și de calitatea funcționarilor săi. Așa a funcționat China din vremea Regatelor Războinice încoace, așa a funcționat și Imperiul Britanic Victorian. La nivelul duratei scurte, strategia funcționează al naibii de bine. La nivel istoric, stabilitatea înseamnă, totuși, stagnare. Examenele pot deveni formale, iar mandarinii vor ajunge să trăiască într-o lume imaginară, atenți doar la protocol și obedienți. Cine îl va corecta atunci pe Împărat cînd greșește?

Și ajungem acum la cea de-a treia caracteristică a sistemului neo-confucianist – controlul dorințelor. Ceea ce se reduce la controlul minții. La mandarin, am văzut, controlul minții se constituie în respectarea absolută a principiului autorității. La omul de rînd, chestiunea e mult mai simplă – el știe că are voie acum să se îmbogățească dar să tacă. Prin educație, recompensă și pedeapsă, cetățeanul chinez nu se va pune niciodată înaintea statului. Își cunoaște lungul nasului – norocul fiecăruia e o combinație a stării sociale, a faptelor strămoșilor, a voinței zeilor și a deciziei Partidului. Ce ai azi, mîine poți pierde – important e să nu te faci de rîs. Cel puțin așa gîndește chinezul tradițional. Rămîne de văzut dacă și noile generații, crescute consumerist, vor accepta neo-confucianismul sau, atingînd masa critică de prosperitate, nu vor cere și drepturi politice, zguduind sistemul, așa cum s-a întîmplat în Europa secolului al XIX-lea. Dar pînă atunci va mai curge apă pe Fluviul Galben. Pe moment, China pare o poveste de succes și inspiră forțe politice diverse, care se vor manifesta în anul electoral 2012 de la Washington la Moscova, de la Paris la București. Tradiționaliști sau putiniști, adepți ai Tea Party sau activiști anti-globalizare, dezamăgiți sau nostalgici, cu toții vor da atacul împotriva democrației liberale. Uitînd, de fapt, un lucru foarte simplu – acela că fiecare lucru are prețul său. Competitivitatea Chinei are ca preț nu numai sacrificarea drepturilor omului, nu numai mîna de lucru ieftină ci și o degradare fără precedent a mediului înconjurător. Oricum, atacurile lor nu strică - spre deosebire de alte sisteme ideologice, democrația liberală acceptă corecții, e flexibilă și adaptabilă.