joi, septembrie 30, 2010

Marile Cărţi

Nu este departe vremea întoarcerii maeştrilor, oamenii care se vor ocupa de cîte unul, doi sau trei şcolari, folosind conţinuturi individualizate şi metode particulare. În timp ce şcolile de stat vor livra en-gros pachete de cunoştiinţe (cam cum livrează mobilă Ikea…), maeştrii – ebenişti vor sculpta şi şlefui minţi şi caractere. Îmi închipui un tip de educaţie umanistă care să se bazeze pe marile cărţi ale Occidentului (Canonul Vestic), citite în livezi şi discutate în jurul unui foc de tabără. Un vis a la Goethe? Poate. Dar văd că-n alte părţi, ideea Marilor Cărţi este luată foarte în serios - http://en.wikipedia.org/wiki/Great_Books. Ce sînt Marile Cărţi? Acele scrieri care au relevanţă pentru omul modern (adică pentru om, în general), sînt inepuizabile la lectură, relevînd mereu sensuri şi frumuseţi, şi au marcat istoria Occidentului în ultimii 2500 de ani. Cum maeştii pun pe primul loc lupta cu entropia informaţională, lista e scurtă. Aruncaţi un ochi pe ea şi gîndiţi-vă cîte titluri aveţi în bibliotecă şi cîte aţi citit... Apoi gîndiţi-vă la cinci Mari Cărţi româneşti. Care să fie?

1. Homer: Iliada, Odiseea
2. Vechiul Testament
3. Aeschylus: Tragedii

4. Sophocles: Tragedii
5. Herodotus: Istorii
6. Euripides: Tragedii
7. Thucydides: Istoria Războiului Peloponeziac
8. Hippocrates: Medical Writings
9. Aristophanes: Comedii
10. Plato: Dialoguri
11. Aristotle: Opere
12. Epicurus: "Letter to Herodotus", "Letter to Menoecus"
13. Euclid: Elementele
14. Archimedes: Opere
15. Apollonius: The Conic Sections
16. Cicero: Opere
17. Lucretius: On the Nature of Things
18. Virgil: Opere
19. Horace: Opere
20. Livy: Ab Urbe Condita - Istoria Romei
21. Ovid: Opere
22. Plutarch: Vieţi Paralele
23. Tacitus: Histories; Annals; Agricola; Germania
24. Nicomachus of Gerasa: Introduction to Arithmetic
25. Epictetus: Discourses; Enchiridion
26. Ptolemy: Almagest
27. Lucian: Opere
28. Marcus Aurelius: Către sine
29. Galen: On the Natural Faculties
30. Noul Testament
31. Plotinus: Eneadele
32. St. Augustine: "On the Teacher"; Mărturisiri; City of God; On Christian Doctrine
33. The Song of Roland
34. The Nibelungenlied
35. The Saga of Burnt Njál
36. St. Thomas Aquinas: Summa Theologica
37. Dante Alighieri: The New Life (La Vita Nuova); "On Monarchy"; Divina Comedie
38. Geoffrey Chaucer: Troilus and Criseyde; Povestirile din Canterbury
39. Leonardo da Vinci: Notebooks
40. Niccolò Machiavelli: Princepele.
41. Desiderius Erasmus: Elogiul nebuniei
42. Nicolaus Copernicus: On the Revolutions of the Heavenly Spheres
43. Thomas More: Utopia
44. Martin Luther: Table Talk; Three Treatises
45. François Rabelais: Gargantua şi Pantagruel
46. John Calvin: Institutes of the Christian Religion
47. Michel de Montaigne: Eseuri
48. William Gilbert: On the Lodestone and Magnetic Bodies
49. Miguel de Cervantes: Don Quijote
50. Edmund Spenser: Prothalamion; The Faerie Queene
51. Francis Bacon: Eseuri; The Advancement of Learning; Novum Organum; Noua Atlantidă
52. William Shakespeare: Teatru şi Poezie
53. Galileo Galilei: Starry Messenger; Two New Sciences
54. Johannes Kepler: The Epitome of Copernican Astronomy; Harmonices Mundi
55. William Harvey: On the Motion of the Heart and Blood in Animals; On the Circulation of the Blood; On the Generation of Animals
56. Thomas Hobbes: Leviathan
57. René Descartes: Rules for the Direction of the Mind; Discurs despre metodă; Geometry; Meditations on First Philosophy
58. John Milton: Works
59. Molière: Comedii
60. Blaise Pascal: Scrisorile provinciale, Gînduri; Scientific Treatises
61. Christiaan Huygens: Treatise on Light
62. Benedict de Spinoza: Etica
63. John Locke: A Letter Concerning Toleration; Of Civil Government; Essay Concerning Human Understanding; Some Thoughts Concerning Education
64. Jean Baptiste Racine: Tragedii
65. Isaac Newton: Mathematical Principles of Natural Philosophy; Opticks
66. Gottfried Wilhelm von Leibniz: Discourse on Metaphysics; New Essays Concerning Human Understanding; "Monadology"
67. Daniel Defoe: Robinson Crusoe
68. Jonathan Swift: "A Tale of a Tub"; A Journal to Stella; Călătoriile lui Guliver; "A Modest Proposal"
69. William Congreve: The Way of the World
70. George Berkeley: Treatise Concerning the Principles of Human Knowledge
71. Alexander Pope: "Essay on Criticism"; "The Rape of the Lock"; "Essay on Man"
72. Charles de Secondat, baron de Montesquieu: Scrisorile persane, Spiritul legilor
73. Voltaire: Letters on the English, Candide, Philosophical Dictionary
74. Henry Fielding: Joseph Andrews, Tom Jones
75. Samuel Johnson: "The Vanity of Human Wishes", Dictionary, Rasselas, Lives of the Poets
76. David Hume: A Treatise of Human Nature, Essays Moral and Political, An Enquiry concerning Human Understanding
77. Jean-Jacques Rousseau: Discourse on the Origin of Inequality, On Political Economy, Emile, Contractul social
78. Laurence Sterne: Tristram Shandy, A Sentimental Journey through France and Italy
79. Adam Smith: The Theory of Moral Sentiments, Bogăţia naţiunilor
80. Immanuel Kant: Critica raţiunii pure, Groundwork of the Metaphysics of Morals, Critica raţiunii practice; The Science of Right; Critique of Judgment; Perpetual Peace
81. Edward Gibbon: Declinul şi Căderea Imperiului Roman; Autobiography
82. James Boswell: Journal; The Life of Samuel Johnson, LL.D.
83. Antoine Laurent Lavoisier: Traité Élémentaire de Chimie (Elements of Chemistry)
84. Alexander Hamilton, John Jay, and James Madison: The Federalist Papers
85. Jeremy Bentham: Introduction to the Principles of Morals and Legislation; Theory of Fictions
86. Edmund Burke: Reflecţii asupra Revoluţiei franceze
87. Johann Wolfgang von Goethe: Faust; Poetry and Truth
88. Jean Baptiste Joseph Fourier: Analytical Theory of Heat
89. Georg Wilhelm Friedrich Hegel: Fenomenologia spiritului; The Philosophy of Right; Lectures on the Philosophy of History
90. William Wordsworth: Poems
91. Samuel Taylor Coleridge: Poems; Biographia Literaria
92. Jane Austen: Pride and Prejudice; Emma
93. Carl von Clausewitz: Despre război
94. Stendhal: Roşu şi Negru, Mănăstirea din Parma; On Love
95. Lord Byron: Don Juan
96. Arthur Schopenhauer: Studies in Pessimism
97. Michael Faraday: The Chemical History of a Candle; Experimental Researches in Electricity
98. Charles Lyell: Principles of Geology
99. Auguste Comte: The Positive Philosophy
100. Honoré de Balzac: Le Père Goriot; Eugénie Grandet
101. Ralph Waldo Emerson: Representative Men, Essays, Journal
102. Nathaniel Hawthorne: Litera stacojie
103. Alexis de Tocqueville: Despre democraţie în America
104. John Stuart Mill: A System of Logic; On Liberty; Representative Government; Utilitarianism; The Subjection of Women; Autobiography
105. Charles Darwin: Originea speciilor; The Descent of Man; Autobiography
106. Charles Dickens: Opere
107. Claude Bernard: Introduction to the Study of Experimental Medicine
108. Henry David Thoreau: "Civil Disobedience"; Walden
109. Karl Marx and Friedrich Engels: Capitalul; Manifestul Partidului Comunist
110. George Eliot: Adam Bede; Middlemarch
111. Herman Melville: Moby-Dick; Billy Budd
112. Fyodor Dostoevsky: Crimă şi pedeapsă, Idiotul, Fraţii Karamazov
113. Gustave Flaubert: Madame Bovary; Three Stories
114. Henrik Ibsen: Teatru
115. Leo Tolstoy: Război şi Pace; Anna Karenina; What is Art?; Twenty-Three Tales
116. Mark Twain: Aventurile lui Huckleberry Finn; The Mysterious Stranger
117. William James: The Principles of Psychology; The Varieties of Religious Experience; Pragmatism; Essays in Radical Empiricism
118. Henry James: The American; The Ambassadors
119. Friedrich Wilhelm Nietzsche: Aşa grăit-a Zarathustra ; Dincolo de Bine şi de Rău; Genealogia moralei; Dorinţa de putere; Amurgul Idolilor; Anticristul
120. Jules Henri Poincaré: Ştiinţă şi Ipoteză; Science and Method

121. Sigmund Freud: The Interpretation of Dreams; Introductory Lectures on Psychoanalysis; Civilization and Its Discontents; New Introductory Lectures on Psychoanalysis
122. George Bernard Shaw: Plays and Prefaces
123. Max Planck: Origin and Development of the Quantum Theory; Where Is Science Going?; Scientific Autobiography
124. Henri Bergson: Time and Free Will; Matter and Memory; Creative Evolution; The Two Sources of Morality and Religion
125. John Dewey: How We Think; Democracy and Education; Experience and Nature; Logic: The Theory of Inquiry
126. Alfred North Whitehead: An Introduction to Mathematics; Science and the Modern World; The Aims of Education and Other Essays; Adventures of Ideas
127. George Santayana: The Life of Reason; Skepticism and Animal Faith; Persons and Places
128. Lenin: The State and Revolution
129. Marcel Proust: Remembrance of Things Past (the revised translation is In Search of Lost Time)
130. Bertrand Russell: The Problems of Philosophy; The Analysis of Mind; An Inquiry into Meaning and Truth; Human Knowledge, Its Scope and Limits
131. Thomas Mann: The Magic Mountain; Joseph and His Brothers
132. Albert Einstein: The Meaning of Relativity; On the Method of Theoretical Physics; The Evolution of Physics
133. James Joyce: "The Dead" in Dubliners; A Portrait of the Artist as a Young Man; Ulysses
134. Jacques Maritain: Art and Scholasticism; The Degrees of Knowledge; The Rights of Man and Natural Law; True Humanism
135. Franz Kafka: The Trial; The Castle
136. Arnold J. Toynbee: A Study of History; Civilization on Trial
137. Jean-Paul Sartre: Nausea; No Exit; Being and Nothingness
138. Aleksandr Solzhenitsyn: The First Circle; Cancer Ward
139. Ludwig Wittgenstein: Tractatus Logico-Philosophicus; Philosophical Investigations

P.S. La un moment dat, m-am plictisit să trec în româneşte titlurile apărute şi la noi... Ce-aţi mai adăuga, pînă la 150? Eu aş propune
 
140. Rene Guenon - Simbolurile ştiinţei sacre
141. Camus - Mitul lui Sisif. Caligula
142. Ernesto Sabato - Abaddon Exterminatorul, Eseuri
143. J.L. Borges - Opere
144. Ernst Junger - Heliopolis, Eumesvil
145. Raymond Aron - Opere
146. J.F. Lyotard - Condiţia postmodernă
147. Michel Foucault - A supraveghea şi a pedepsi
148. Carl Gustav Jung - Opere
149. Richard Dawkins - Gena egoistă, Un rîu pornit din Eden, Himera credinţei în Dumnezeu
150. Stephen Hawking - Scurtă istorie a timpului, Universul într-o coajă de nucă
 
Dar cinci Mari Cărţi româneşti?

miercuri, septembrie 29, 2010

O idee - reinstaurarea Monarhiei în România

Revista „Forbes” România a întrebat mai multe creiere luminate care cred c-a fost cea mai bună idee din trecutul recent al României. Răspunsul nu e greu de ghicit – aderarea la UE şi la NATO. Apoi, pe termen mai lung, aducerea unui domn străin în Principate. Plecînd de aici, oare n-ar fi bine să repetăm această ispravă şi să reinstaurăm în drepturi Monarhia? Astfel, am cîştiga un arbitru imparţial, deasupra pasiunilor politice, am strînge legăturile cu Marile Case Regale din Europa şi ne-am găsi cel mai original brand de ţară – în definitiv, am fi singura monarhie din Centrul şi Estul Europei! Ideea a mai fost vehiculată, la începutul anilor ’90, dar n-a prins, pentru că abia ieşisem din comunism. Acum, noile generaţii s-ar putea s-o accepte. Ce ziceţi?

miercuri, septembrie 22, 2010

Artă şi pipă - Ce fuma Sherlock Holmes


Costum în carouri, şapcă, pipă, lupă şi domiciliu în Backer Street 221 – iată semnalmentele celui mai cunoscut detectiv victorian, Sherlock Holmes! Personajul literar a fost creat în 1887 de Arthur Conan Doyle, un medic britanic, iar istoria literară pune aceasta pe seama plictiselii. În dup-amiezele cenuşii ale Londrei, Doyle, în criză de pacienţi, îşi omora timpul scriind. A fost o „crimă perfectă”! „Un studiu în roşu”, prima nuvelă avîndu-l ca personaj pe Holmes, s-a cumpărat şi s-a citit pe nerăsuflate. Publicul făcea cunoştinţă cu un individ excentric, un liber-profesionist, prea puţin interesat de artă şi politică, dar care avea o minte sclipitoare, antrenată să rezolve mistere criminale, folosind logica şi cunoştiinţele „de specialitate” – citirea urmelor, anatomie şi fiziologie, chimie, psihologie, armament. Metoda de investigaţie presupunea inventarierea faptelor (pe care Holmes le găsea în rapoartele poliţiei şi în ziare), interogarea martorilor, adunarea probelor, formularea unor ipoteze privind cele întîmplate, precum şi verificarea acestora. Dînd la o parte interpretare după interpretare, ceea ce rămînea se dovedea a fi adevărul, oricît de ciudat ar fi părut.
Ca să-şi stimuleze sau, dimpotrivă, ca să-şi relaxeze creierul, detectivul folosea tehnici fascinante – cînta la vioară, priza cocaină (încă legală pe acea vreme), se izola de lume, dormea zile în şir. Dar, mai presus de orice, fuma! Fuma pipă, iar tutunul îl ţinea ascuns pe te miri unde – Watson îl descoperise într-un papuc persan, de pe şemineu! Ce fel de pipă, ce fel de tutun? Ilustratorul Sidney Paget, creatorul imaginii populare a lui Holmes, l-a înfăţişat ţinînd între degete ba un „biliard”, ba un „calabash”. Desigur, cea de-a doua, închizîndu-se poate cu un capac de argint, era folosită la investigaţiile „pe teren”, în vîntul rece şi în burniţă. Despre tutun nu ştim atîtea amănunte, dar putea să fie un amestec de Virginia cu arome naturale, aşa cum găsim astăzi în cutiile de Peterson, botezate după marele detectiv. În ce-l priveşte pe Watson, ştim că prefera tutunul olandez, marinăresc. Emblematica imagine a detectivului cu pipă se regăseşte azi peste tot în lume, avînd un farmec indiscutabil.
Să mai spunem că Arthur Conan Doyle a scris patru romane și cincizeci şi şase de povestiri sau nuvele în care apare detectivul. Aproape toate sunt povestite de doctorul Watson, prietenul și biograful lui Holmes. Povestirile au apărut la început într-un serial al revistei „The Stand”, urmînd apoi să apară de-a lungul unei perioade de mai bine de patruzeci de ani. Conform unei estimări făcută de ziarul „The Times”, după 1964, vînzările în întreaga lume a povestirilor cu Sherlock Holmes au trecut pe locul doi, după Biblie, care este de departe cea mai vîndută carte a tuturor timpurilor #

marți, septembrie 21, 2010

Cum s-au iubit Dali şi Lorca

Cum la TV sînt numai spanacuri, în reluare, mă delectez cu un DVD – “Little Ashes”, un film hispano-britanic, din 2008, despre tinereţea lui Dali, Lorca şi Bunuel. Într-o Spanie conservatoare, în prag de război civil, cei trei formează un grup rebel, sfidînd prin comportament, experimentînd noi forme artistice, visînd cu ochii deschişi să cucerească lumea. Treptat, triunghiul se rupe, Lorca şi Dali intră într-o poveste de dragoste  homosexuală, neconsumată pînă la capăt, iar Bunuel, exclus, va învăţa ura şi gelozia. Bazîndu-se pe memoriile pictorului suprarealist, filmul a născut controverse, însă nimeni nu i-a contestat virtuţile artistice – este, într-adevăr, pictural. Simt nevoia să-l recitesc pe Lorca – o figură gravă, care s-a pronunţat în favoarea libertăţii, plătind cu viaţa. Uciderea sa, spune filmul, îi va conferi substanţă lui Dali – pentru că numai suferinţa îl împlineşte pe un creator…
P.S. În imagine, Dali (dreapta) şi Lorca, 1925

sâmbătă, septembrie 18, 2010

Argumentum Ornithologicum

Întotdeauna mi s-a părut că teologia are parfum de ficţiune. Şi invers. Poftim, Borges...

Închid ochii şi văd un stol de păsări. Viziunea ţine o clipă sau chiar mai puţin; nu ştiu cîte păsări am văzut Numărul lor era definit sau nedefinit? Problema implică existenţa lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu există, numărul este definit, fiindcă Dumnezeu ştie cîte păsări am văzut. Dacă Dumnezeu nu există, numărul este nedefinit, fiindcă nimeni n-a putut ţine socoteala. În acest caz, am văzut mai puţin de zece păsări (să spunem) şi mai mult de una, dar nu am văzut nouă, opt, şapte, şase, cinci, patru, trei sau două păsări. Am văzut un număr între zece şi unu, care nu este de neconceput; ergo, Dumnezeu există.

miercuri, septembrie 15, 2010

Era Cetăţilor-Stat

În următoarele două decenii, China şi India vor intra în Era Cetăţilor-Stat, se arată într-un dosar "Foreign Policy", organizînd cele mai noi date privind explozia urbană asiatică. Pînă în 2030, peste un miliard de oameni vor pleca de la ţară către oraş, ceea ce va conduce la crearea unor metropole fără precedent, atît ca organizare cît şi ca putere de guvernare. Mişcîndu-se mult mai rapid şi mai inteligent decît guvernele centrale, administraţiile megapolisurilor vor ţese o reţea de sate globale, semnînd tratate (după modelul Ligii Hanseatice), acordînd facilităţi pentru investitori, cumpărînd şi exploatînd vaste suprafeţe agricole (în ţările Lumii a Treia), bătînd monedă (Londra şi New York-ul totalizează 40% din piaţa financiară mondială), stimulînd cercetarea, producţia şi comerţul, angajîndu-şi armate private şi servicii de informaţii.
Cele mai avantajate vor fi Veneţiile secolului XXI, oraşele-port şi antrepozit, precum Dubaiul. Vor apărea noi zone metropolitane, cu servicii integrate, iar cererea de energie, apă, locuinţe şi transport va creşte exponenţial. Cum resursele terestre sînt limitate, iar jocul pare a fi de tip "win-lose", perdanţii vor fi locuitorii micilor oraşe şi ai satelor (deja se observă, pînă şi în România, cît de mari sînt veniturile celor din Bucureşti), care vor cere autorităţilor centrale noi politici de sprijin social. Nu e greu de înţeles că, la un moment dat, orăşenii vor refuza să mai plătească impozitele mărite - acela va fi momentul "de facto" al independenţei Metropolelor.
P.S. Un prieten întors din State îmi spunea că gazdele sale se considerau mai degrabă new-yorkezi decît americani...
P.P.S. Am ilustrat acest post cu două desene aparţinînd unor artişti favoriţi - vă las plăcerea să-i descoperiţi :)

1001 de gînduri - Cum învaţă regii

# Trăim vremuri descrise bine de-un vechi proverb chinezesc – acum,  fericit este cine e sănătos şi bogat - cine n-are datorii!

# Întotdeauna, boala pune o întrebare, dă o sarcină de îndeplinit şi oferă o distincţie. Întrebarea se referă la relaţia bolnavului cu lumea, sarcina corectează această relaţie iar distincţia e trecerea prin suferinţă.

# Existenţialiştii au spus-o cu disperare: cîtă luciditate, atîta suferinţă. Cred că şi reciproca e valabilă, dar în sens pozitiv. Suferinţa este calea privilegiată pentru trezire. O experimentează Buddha, observînd spectacolul bolii, sărăciei şi morţii. Hristos o transformă, suprem, în instrument al mîntuirii lumii.

# În tradiţia sufită, se spune că Allah suportă încă lumea aceasta căzută, cu toate păcatele şi smintelile ei, pentru că în ea trăiesc cîţiva oameni sfinţi, nu mai mulţi de şapte, care se roagă zi şi noapte, fierbinte, împiedicînd, astfel, Judecata de Apoi. Mă întreb dacă vreunul dintre aceşti Ţinători ai Lumii trăieşte, neştiut, în România... O fi pe Ceahlău? În Călimani? La Putna? La Horez? Sau undeva, într-un ospiciu?
# O epură a forţelor prin care Dumnezeu crează lumea poate fi sesizată în jocul fumului de lumînare.

# Arhitectul Augustin Ioan mi-a povestit odată cum învaţă regii. Călătorind la mănăstirea Hurez, l-a găsit acolo pe prinţul Charles, care venise incognito. Charles era însoţit de trei oameni – un profesor de istorie a Bizanţului, un artist plastic, specializat în simbolism şi un preparator fizic, şofer şi gardă de corp. Împreună, porneau dimineaţa către diverse obiective. Traseele aveau în jur de 25-30 de km şi erau făcute întotdeauna pe jos. La întoarcere, după masa de seară, regele asculta prelegerile specialiştilor, care lămureau aspecte ale celor văzute – arhitectură religioasă, istorie a Balcanilor, etnografie, politică. Expunerile se transformau cel mai adesea în adevărate dezbateri. A doua zi, programul se repeta. De remarcat – şcolarul regal avea peste 50 de ani.

luni, septembrie 06, 2010

Mormîntul Cavalerului cu Lebăda

Biserica Domnească din Curtea de Argeş

În timp ce autocarele cu turişti se varsă la Mănăstirea lui Manole, mînate de ghizi grăbiţi, iar lumea n-are timp să se închine pentru că fotografiază, o minune rămîne ascunsă, în singurătate – este Biserica Domnească a Basarabilor. Rarii trecători care au inspiraţia să-i treacă pragul devin fascinaţi – sub cupola întunecoasă, aureolele sfinţilor licăresc palid, a reproş. Sînt fresce de secol XIV, care l-ar face invidios şi pe Giotto. Cu economie de mijloace, cîteodată cu numai două culori (un albastru translucid şi un bej saturat, sticlos), meşterii au înfăţişat cetele îngereşti, iar feţele apostolilor sînt migălos construite. Ici, o vezi pe Maica Domnului într-o ipostază aproape laică, ţinîndu-şi cu greu pîntecul umflat, sub pulpanele hainei, colo – tîlharii din dreapta şi stînga lui Hristos îşi poartă crucile parcă dansînd, dezvăluind o uluitoare anatomie. Pe peretele de nord-est, un misterios grafitti anunţă şi datează moartea marelui Basarab Voevod.
Pilda bogatului care şi-a făcut casă

De la legendă la istorie

Nu se ştie cu exactitate cine a ridicat acest lăcaş şi nici în ce an a făcut-o. Pisania de deasupra uşii de intrare a fost distrusă de două sute de ani. Oricum, biserica se află în spaţiul Curţii Domneşti a Basarabilor iar construcţia ei se pare că s-a întins pe zeci de ani, în perioada legendară a fondării Ţării Româneşti, de la sfîrşitul secolului al XIII-lea şi pînă la jumătatea secolului al XIV-lea. E o vreme a misterului. Unele tradiţii vorbesc despre descălecarea lui Negru Vodă, pe la 1215, un voievod din Făgăraş, care a trecut munţii, la Cîmpulung, probabil în urma atacurilor cavalerilor teutoni, implantaţi în Ţara Bîrsei, la 1211, de regele ungar Andrei al II-lea. De la Cîmpulung, el va străbate dealurile şi va fonda capitala, Curtea de Argeş. De aici, legenda îşi dă frîu liber – Negru Vodă avea un cal înaripat, cu care îi bătea pe tătari, ridica stăvilare pe Dîmboviţa ca să inunde valea, în calea duşmanilor, răpea, la hotarul Moldovei, femei venite la tîrg (o nouă răpire a Sabinelor...), ridica fortăreţe în locuri inaccesibile (precum cea de la Cetăţeni) şi cîte şi mai cîte. Ce reţin istoricii din legende? Că este posibil ca să fi existat mai mulţi domni ai locului, poate şefi cumani, poate voivozi veniţi peste munţi, care, pe fondul atacurilor tătarilor, ce au slăbit pînă la anihilare puterea Regatului Ungar, au unit mai multe căpetenii din văile de sub munte, constituind o structură politică feudală numită Ţara Românească.

Posada - Cronica pictată

Oricum, istoria „oficială” începe după 1310, cînd boierii ţării îl aleg domn pe Basarab I, fiul lui Negru Vodă. De aici avem documente – „Cronica pictată de la Viena” povesteşte lupta lui Basarab I cu regele ungar Carol Robert de Anjou, la încă neidentificata Posada. După victoria valahilor, cu prada de război şi din comerţ, Curtea de Argeş înfloreşte. Sîntem pe la 1330. Dinastia Basarabilor se întăreşte – întîiul născut al Domnului, Nicolae Alexandru, va ajunge să trateze cu noul rege al Ungariei, Ludovic, o vasalitate convenabilă. E şi timpul ridicării Bisericii Domneşti. Lui Nicolae Alexandru îi va urma la tron fiul său, Vlaicu, al treilea Basarab, apoi dinastia va continua cu Radu I (zis cel Negru, în timpul căruia se va termina zugrăveala Bisericii domneşti), tatăl lui Mircea cel Bătrîn. Apoi istoria se învaţă la şcoală.

Misteriosul mormînt nr. 10

Anii au trecut, nemiloşi, peste Biserica Domnească. Multe au văzut bătrînele ziduri. Incendii, cutremure, inundaţii. Ba chiar restauratori nepricepuţi. Pe la 1827, noii „ctitori” scot pardoseala de cărămidă, considerată prea modestă, strivesc pietrele mormintelor voivodale din sfîntul lăcaş, jefuiesc tot ce le cade în mînă, compromit zugrăveala.

Lespedea misteriosului mormînt nr. 10

Abia la începutul secolului al XX-lea, „Comisiunea Monumentelor Istorice” desemnează o echipă de savanţi, printre care şi marele Nicolae Iorga, care să cerceteze ce se mai poate salva. Sînt înlăturate rîndurile de cărămidă şi, surpriză! Apar 14 morminte, dintre care unul, mormîntul nr. 10, este găsit intact! Lespedea care-l acoperă nu poartă însă nici o inscripţie ci doar un desen straniu – un Arbore al Vieţii, încununat de o stea cu 12 colţuri, formată din tot atîtea triunghiuri echilaterale. În mijlocul stelei –alt simbol solar. Racla de piatră mai are săpată, la picioarele mortului, o cruce templieră, şi la cap – o Stea a lui David!

Cavalerul cu Lebădă

Arheologii abia îşi ţin răsuflarea. Lespedea este trasă la o parte şi, din negrul mormînt, apare vedenia unui nobil cavaler. Pe cap poartă o diademă de mărgăritare, strînsă cu un lanţ de aur peste părul lung. O tunică din mătase purpurie, veneţiană, împodobită cu zvastici, îi acoperă pieptul. Treizeci de nasturi de aur încheiau haina, strînsă la mîneci, la piept şi la gît cu mărgăritare. Un guler de dantelă, lucrată în mătase şi aur, amintea de moda galantă a Apusului. Cavalerul era încins cu o centură brodată cu metal preţios, care se strîngea cu o uluitoare pafta de aur, înfăţişînd un castel cu patru turnuri. În faţă, pe smalţ albastru, o Lebădă de argint cu cap de femeie strălucea enigmatic. Inele dăltuite cu litere latine se vedeau pe oasele descărnate ale mîinilor. Apoi, deodată, în contact cu aerul, ţesăturile minunate s-au pulverizat, rămînînd, ici-colo, cîteva petice! Disperat, marele Iorga a căzut atunci în genunchi şi s-a rugat de iertare. Dar ireparabilul se produsese.

Paftaua centurii, în formă de castel, cu misterioasa Lebădă cu cap de femeie

După ce au făcut fotografii, arheologii au adunat relicvele şi au plecat la Bucureşti. Nu vă luaţi după plăcuţa de plastic, anunţînd lapidar că acolo a fost înhumat Vladislav Vlaicu... În lipsa unor teste ADN şi a cercetării amănunţite a relicvelor, nici pînă astăzi nu se ştie sigur al cui este acest mormînt. Unii au crezut că măreţul Cavaler cu Lebădă ar fi Radu Negru… Se ştie însă cu siguranţă că Iorga i-ar fi zis Reginei Maria, care făcuse o pasiune pentru inelele Cavalerului: “Majestate, lăsaţi-le! Sînt ale Dinastiei Basarab, nu ale Casei Hohenzollern-Sigmaringen”. Acestor inele o să le rezerv un articol separat, în viitorul apropiat.

Speculaţii ezoterice

Radu Negru? Sau mormîntul este mai vechi? În lipsa datării cu C14, istoricii se mulţumesc cu speculaţii. Există însă şi alte chei cu care poţi să deschizi uşa misterului. Analizînd simbolurile înscrise pe obiectele din mormînt, anumiţi autori au făcut, de-a lungul ultimilor 80 de ani, afirmaţii uluitoare. Iată cîteva dintre ele, aparţinînd scriitorului Vasile Lovinescu.

Floarea Vieţii

În „Dacia hyperboreană”, Lovinescu propune următoarea teorie, în consonanţă cu scrierile lui Hasdeu, Densuşianu şi Guenon: întemeierea ţărilor române a fost făcută de iniţiaţi în vechile mistere, moştenite de la daci, care şi ei le-au luat de mai devreme. Pînă la 1300, cînd intră în istorie, Basarabii sînt o castă, nu o familie – casta sacerdotală a dacilor, „purtătorii de căciuli”, cum îi numea scriitorul antic Jordanes, supravieţuind o mie de ani după retragerea aureliană în Oltenia de sub munte şi în Haţeg. Cavalerul cu Lebădă este, la rîndul său, un iniţiat, emanînd dintr-un Centru hyperborean, polar, întrucît pe sarcofag se află dăltuit Arborele Vieţii, „Y”-ul sacru al lui Ianus, iar paftaua aminteşte că, în urmă cu 4000 de ani, Polul Ceresc era în constelaţia Lebedei sau Dragonului. Mulţi domni ai noştri, pînă la Mihai Viteazu, au fost conştienţi de descendenţa lor, adăugîndu-şi în faţa numelui particula „IO”, care înseamnă „Ianus” sau Ion Sînt Ion – „REGELE DACILOR”, o funcţie, aşa cum noi purtăm în faţa numelui titluri ca „ing.”, „prof.” sau „dr.”. Iar Negru –Vodă (sau Radu-Negru) este tot o funcţie, existînd mai mulţi domni care au purtat acest nume. Ţările Române (Moldova, Transilvania şi Ţara Românească) intră în istorie prin aceşti agenţi (Iancu Corvin, Dragoş şi Negru-Vodă) sub semnul Negrului, sub semnul lui Saturn.

O cruce templieră pe mormîntul unui domn ortodox?

P.S. Istoricii de profesie consideră că podoabele au ajuns la purtătorul lor prin relaţia de vasalitate faţă de regele Ungariei. Chiar de-ar fi aşa, misterul pietrei tombale rămîne...

joi, septembrie 02, 2010

Cum construiau iniţiaţii (2) - Cetatea Soarelui

- În arhitectura sacră, principiul reflectării Cerului pe Pămînt se aplică Templului, dar şi Cetăţii şi Oraşului. Astfel, Cei Vechi au cultivat un anumit tip de plan urbanistic, dînd sens întregii activităţi umane din acel teritoriu. De altfel, într-o civilizaţie tradiţională, totul este în atingere cu Sacrul. Doar modernii îşi închipuie că pot sta în case aşezate la întîmplare, că pot munci fără să depună suflet şi pot muri fără nădejdea mîntuirii.
- Unul dintre cele mai vechi planuri ale Cetăţii este figurat în templele Egiptului, în jurul anului 2000 î.H. Este vorba despe Tripla Incintă, un simbol care s-a transmis apoi în tradiţia celtică, romană şi creştină. Semnificativ, Tripla Incintă a devenit chiar Tablă de Joc, sub numele de Moară (aşa cum Pătratul a devenit Tabla de Joc a Şahului).


- Tripla Incintă aminteşte de Cele Trei Lumi ale Tradiţiei (Pămînt, Lumea Intermediară, Cer), cărora le corespund cele trei grade de iniţiere din societăţile secrete – fie că e vorba despre casta preoţilor din Egiptul Antic, de ierarhiile druidice, de „Collegia fabrorum” sau de francmasonerie.


- În centrul Triplei Incinte, se înalţă „Meru”, muntele sacru, simbolizînd Polul, Axis Mundi. În tradiţia zalmoxiană, Muntele Sacru este Omul, cu diversele sale atribute – Caraimanul, Călimanul, Kogaionul. În jurul acestei înălţimi, care poartă Templul, se organizează întreaga Cetate. Acropola ateniană şi Forumul roman sunt relicve ale Muntelui Sacru.


- Cele patru linii dispuse în formă de cruce, unind cele trei incinte, sunt căi de acces din Centru către Periferie şi de Sus către Jos. Cele Patru Fluvii care scaldă Grădina Paradisului, conform Bibliei, reprezintă, simbolic, canalele prin care influenţa Principiului se manifestă în Materie, dar şi căile de comunicare ale învăţăturii iniţiatice. Acest sistem vascular al Cetăţii Sacre este figurat de anumite tipuri de fîntîni, numite „Fîntîni de Învăţătură”, despre care vorbesc Dante şi „Fedeli d’Amore”.


- Forma Triplei incinte nu este neapărat pătrată. Mai degrabă putem spune că, la origini, forma a fost rotundă. Conform Tradiţiei, „Paradisul terestru”, marcînd începutul unui ciclu al lumii, avea formă circulară, iar „Ierusalimul ceresc”, sfîrşitul ciclului, va avea formă pătrată. Este, din nou, o ilustrare a „materializării” lumii, a cuadraturii cercului.


- În dialogul „Critias”, Platon descrie cetatea Atlantidei, conform unor surse egiptene. Plasarea ei în timp ne dă fiori – nouă mii de ani înainte de Hristos. Cetatea se afla „în faţa coloanelor lui Hercule”, adică în Oceanul Atlantic, pe o insulă-continent, avînd în centru un munte. În jurul său, atlanţii au săpat trei canale circulare, delimitînd cele trei incinte, unite prin poduri. În centru se afla Templul lui Poseidon, iar celelalte edificii se ordonau în jurul lui.

- Am obţinut, astfel, o Hartă a Cerului, proiectată pe Pămînt. Cetatea este un Zodiac de piatră, avînd marcate foarte clar Casele astrologice, precum şi Punctele Cardinale. Zodiacul este şi Roata Timpului, cu Soarele în centru, iar punctele cardinale corespund anotimpurilor. Solstiţiul de iarnă corespunde Nordului, echinocţiul de primăvară – Estului, solstiţiul de vară – Sudului şi echinocţiul de toamnă – Vestului.


- Romanii au moştenit de la etrusci ritul întemeierii Cetăţii, ca proiecţie a Zodiacului. Şi aici, orientarea era marcată prin două căi rectangulare, cardo, mergînd de la sud la nord, şi decumanus, mergînd de la vest la est. La extremităţile acestor căi se găseau porţile oraşului, care erau astfel situate exact în cele patru puncte cardinale. Cele două axe se regăsesc, şi astăzi, în structura marilor oraşe.


- În acest fel, oraşul era împărţit în patru sferturi de cerc, în patru cartiere. Fiecare dintre aceste cartiere revenea unei caste. Societăţile tradiţionale cunoşteau patru caste – casta sacerdoţilor, casta războinicilor, casta producătorilor de bunuri materiale şi casta cea mai de jos, paria. Primei caste îi corespundea nordul, celei de-a doua – estul, celei de-a treia – sudul, celei de-a patra – vestul.

- Peste împărţirea în caste s-a suprapus împărţirea în triburi. Astfel, trei triburi ocupau un cartier. La evrei, Ierusalimul s-a structurat în jurul Tabernaculului, aflat în Templu, pe Muntele Moriah, iar zidurile Cetăţii au 12 porţi, corespunzătoare celor 12 triburi teritoriale. O ilustrare extrem de clară a Zodiacului.


- Năvălirea popoarelor migratoare în Europa şi căderea Imperiului Roman de Apus duc la pierderea învăţăturii tradiţionale privind Cetatea Sacră. Începe epoca arhitecturii Celei de-a doua Caste, aceea a războinicilor. În centru se plasează acum Castelul, aşezarea fortificată a seniorului. Totuşi, la începutul celui de-al doilea mileniu după Hristos, masoneria operativă reuşeşte o sinteză uluitoare a cunoştiinţelor moştenite de la constructorii romani şi a celor primite de la înţelepţii Orientului. Apare astfel Arta Gotică – inspirată, finanţată şi apărată de Ordinul Cavalerilor Templieri. Acest stil se va stinge odată cu arderea pe rug a Marelui Maestru Jacques de Molay.


- Renaşterea italiană redescoperă splendoarea Cetăţilor Soarelui, avînd omul drept modulor. Arhitecţi precum Bramante, Brunelleschi şi Palladio se inspiră din Cărţile lui Vitruvius. Dar spiritul timpului este în declin – chiar dacă îşi păstrează Catedralele, oraşele părăsesc treptat Planul Tradiţional, odată cu laicizarea crescîndă şi cu avîntul individualismului. A treia Castă, aceea a negustorilor şi a producătorilor de bunuri, îşi naşte propria arhitectură, avînd în centru Palatul Administrativ şi Vila.


- Modernitatea, cu revoluţiile ei industriale, ne-a depărtat şi mai mult de Tradiţie. Ne plasăm în continuare în logica Celei de-a Treia Caste, dar influenţe ale Celei de-a Patra Caste se pot vedea în experimentele arhitecturale care stau sub semnul Stupului. Ele plac regimurilor politice totalitare, de stînga sau de dreapta, pentru că despart complet oamenii de Tradiţie, de Ordinea Sacră, de Dumnezeu.

 
Bibliografie - Rene Guenon, Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Tommaso Campanella - Cetatea soarelui, Francoise Choay - Urbanismul, utopii şi realităţi

P.S. Dacă vreţi să citiţi şi prima parte - mergeti la Postări mai vechi.