- Unul dintre cele mai vechi planuri ale Cetăţii este figurat în templele Egiptului, în jurul anului 2000 î.H. Este vorba despe Tripla Incintă, un simbol care s-a transmis apoi în tradiţia celtică, romană şi creştină. Semnificativ, Tripla Incintă a devenit chiar Tablă de Joc, sub numele de Moară (aşa cum Pătratul a devenit Tabla de Joc a Şahului).
- Tripla Incintă aminteşte de Cele Trei Lumi ale Tradiţiei (Pămînt, Lumea Intermediară, Cer), cărora le corespund cele trei grade de iniţiere din societăţile secrete – fie că e vorba despre casta preoţilor din Egiptul Antic, de ierarhiile druidice, de „Collegia fabrorum” sau de francmasonerie.
- În centrul Triplei Incinte, se înalţă „Meru”, muntele sacru, simbolizînd Polul, Axis Mundi. În tradiţia zalmoxiană, Muntele Sacru este Omul, cu diversele sale atribute – Caraimanul, Călimanul, Kogaionul. În jurul acestei înălţimi, care poartă Templul, se organizează întreaga Cetate. Acropola ateniană şi Forumul roman sunt relicve ale Muntelui Sacru.
- Cele patru linii dispuse în formă de cruce, unind cele trei incinte, sunt căi de acces din Centru către Periferie şi de Sus către Jos. Cele Patru Fluvii care scaldă Grădina Paradisului, conform Bibliei, reprezintă, simbolic, canalele prin care influenţa Principiului se manifestă în Materie, dar şi căile de comunicare ale învăţăturii iniţiatice. Acest sistem vascular al Cetăţii Sacre este figurat de anumite tipuri de fîntîni, numite „Fîntîni de Învăţătură”, despre care vorbesc Dante şi „Fedeli d’Amore”.
- Forma Triplei incinte nu este neapărat pătrată. Mai degrabă putem spune că, la origini, forma a fost rotundă. Conform Tradiţiei, „Paradisul terestru”, marcînd începutul unui ciclu al lumii, avea formă circulară, iar „Ierusalimul ceresc”, sfîrşitul ciclului, va avea formă pătrată. Este, din nou, o ilustrare a „materializării” lumii, a cuadraturii cercului.
- În dialogul „Critias”, Platon descrie cetatea Atlantidei, conform unor surse egiptene. Plasarea ei în timp ne dă fiori – nouă mii de ani înainte de Hristos. Cetatea se afla „în faţa coloanelor lui Hercule”, adică în Oceanul Atlantic, pe o insulă-continent, avînd în centru un munte. În jurul său, atlanţii au săpat trei canale circulare, delimitînd cele trei incinte, unite prin poduri. În centru se afla Templul lui Poseidon, iar celelalte edificii se ordonau în jurul lui.
- Am obţinut, astfel, o Hartă a Cerului, proiectată pe Pămînt. Cetatea este un Zodiac de piatră, avînd marcate foarte clar Casele astrologice, precum şi Punctele Cardinale. Zodiacul este şi Roata Timpului, cu Soarele în centru, iar punctele cardinale corespund anotimpurilor. Solstiţiul de iarnă corespunde Nordului, echinocţiul de primăvară – Estului, solstiţiul de vară – Sudului şi echinocţiul de toamnă – Vestului.
- Romanii au moştenit de la etrusci ritul întemeierii Cetăţii, ca proiecţie a Zodiacului. Şi aici, orientarea era marcată prin două căi rectangulare, cardo, mergînd de la sud la nord, şi decumanus, mergînd de la vest la est. La extremităţile acestor căi se găseau porţile oraşului, care erau astfel situate exact în cele patru puncte cardinale. Cele două axe se regăsesc, şi astăzi, în structura marilor oraşe.
- În acest fel, oraşul era împărţit în patru sferturi de cerc, în patru cartiere. Fiecare dintre aceste cartiere revenea unei caste. Societăţile tradiţionale cunoşteau patru caste – casta sacerdoţilor, casta războinicilor, casta producătorilor de bunuri materiale şi casta cea mai de jos, paria. Primei caste îi corespundea nordul, celei de-a doua – estul, celei de-a treia – sudul, celei de-a patra – vestul.
- Peste împărţirea în caste s-a suprapus împărţirea în triburi. Astfel, trei triburi ocupau un cartier. La evrei, Ierusalimul s-a structurat în jurul Tabernaculului, aflat în Templu, pe Muntele Moriah, iar zidurile Cetăţii au 12 porţi, corespunzătoare celor 12 triburi teritoriale. O ilustrare extrem de clară a Zodiacului.
- Năvălirea popoarelor migratoare în Europa şi căderea Imperiului Roman de Apus duc la pierderea învăţăturii tradiţionale privind Cetatea Sacră. Începe epoca arhitecturii Celei de-a doua Caste, aceea a războinicilor. În centru se plasează acum Castelul, aşezarea fortificată a seniorului. Totuşi, la începutul celui de-al doilea mileniu după Hristos, masoneria operativă reuşeşte o sinteză uluitoare a cunoştiinţelor moştenite de la constructorii romani şi a celor primite de la înţelepţii Orientului. Apare astfel Arta Gotică – inspirată, finanţată şi apărată de Ordinul Cavalerilor Templieri. Acest stil se va stinge odată cu arderea pe rug a Marelui Maestru Jacques de Molay.
- Renaşterea italiană redescoperă splendoarea Cetăţilor Soarelui, avînd omul drept modulor. Arhitecţi precum Bramante, Brunelleschi şi Palladio se inspiră din Cărţile lui Vitruvius. Dar spiritul timpului este în declin – chiar dacă îşi păstrează Catedralele, oraşele părăsesc treptat Planul Tradiţional, odată cu laicizarea crescîndă şi cu avîntul individualismului. A treia Castă, aceea a negustorilor şi a producătorilor de bunuri, îşi naşte propria arhitectură, avînd în centru Palatul Administrativ şi Vila.
- Modernitatea, cu revoluţiile ei industriale, ne-a depărtat şi mai mult de Tradiţie. Ne plasăm în continuare în logica Celei de-a Treia Caste, dar influenţe ale Celei de-a Patra Caste se pot vedea în experimentele arhitecturale care stau sub semnul Stupului. Ele plac regimurilor politice totalitare, de stînga sau de dreapta, pentru că despart complet oamenii de Tradiţie, de Ordinea Sacră, de Dumnezeu.
Bibliografie - Rene Guenon, Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Tommaso Campanella - Cetatea soarelui, Francoise Choay - Urbanismul, utopii şi realităţi
P.S. Dacă vreţi să citiţi şi prima parte - mergeti la Postări mai vechi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu