marți, mai 23, 2017

Roma, caput mundi (II) Profeția Venerabilului Beda

Dimineaţa, Roma este încă somnoroasă, cu obloane trase şi trotuare pustii. Dar liniştea nu durează prea mult. Negustorii de mărunţişuri încep să-şi pregătească tarabele, maşini de aprovizionare intră pe străduţe, lumea se grăbeşte către metrou. Oraşul Etern are două linii principale, iar la a treia se lucrează de mulţi ani – cum subsolul e plin de relicve, mai mult se face cercetare arheologică decît se sapă! Mă îndrept către Colosseum fără mare tragere de inimă – poate că am prejudecăţi, dar arena în care a curs atîta sînge mi se pare un loc blestemat. Aşa credeau şi romanii, cel puţin pînă la Benvenuto Cellini, care povesteşte despre o noapte cu demoni petrecută pe-aici. 

Colosseumul

În Antichitate, „monstrul” se numea Amfiteatrul Flavio, fiind început de Vespasian, din ginta Flavia, şi inaugurat de fiul său, Titus, în primăvara anului 80 d.Hr. Mă plimb pe sub arcade – sînt 80, permiţînd accesul uşor al celor circa 55 de mii de spectatori care încăpeau în tribune. Pentru structurile de rezistenţă, romanii foloseau betonul, completînd restul cu zidărie. Rezultatul, extrem de rezistent, uluieşte şi astăzi. Desigur, văd loja imperială şi “vomitoria”, culoarele prin care spectatorii ajungeau la locurile lor din tribune (şi nu nişte conducte de vomitat, cum îşi închipuie mulţi). Romanii, aceşti americani ai antichităţii, erau bine organizaţi – s-au găsit biletele de intrare în Colosseum, nişte tăbliţe ceramice, purtînd secţiunea şi rîndul!  Construcţia îşi expune azi măruntaiele – reţeaua de camere subpămîntene. De acolo erau scoase, cu scripeţi, cuştile fiarelor, pentru intrări spectaculoase în arenă. Îmi închipui mulţimea pestriţă fremătînd, urlînd, discutînd, mîncînd (focurile bucătarilor ardeau mereu la ultimul nivel) – jocurile durau săptămîni.

În interiorul Colosseumului

În secolul al VIII-lea, Beda Venerabilul, un călugăr benedictin din Anglia, a făcut o profeţie rămasă celebră: „Cît timp va exista Colosseumul, va exista şi Roma. Cînd va cădea Colosseumul, va cădea şi Roma. Cînd va cădea Roma, lumea întreagă va cădea”. Nu cred că vom avea prea curînd ocazia să verificăm – de două mii de ani, clădirea stă în picioare, în ciuda elementelor naturii şi în ciuda jafului uman. Nici cutremurele de la începutul anului (care au întrerupt pentru cîteva ore circulaţia metroului din Roma) nu l-au impresionat.

Arcul lui Constantin


Statui de daci pe Arcul lui Constantin

Lîngă arenă, îmi atrage atenţia Arcul lui Constantin. E cel mai mare arc triumfal din Roma şi a fost ridicat în cinstea victoriei lui Constantin asupra lui Maxenţiu, la Ponte Milvio. Este celebra bătălie în care, se spune, Constantin a zărit pe cer o cruce, avînd revelaţia “In hoc signo vinces”. Mă impresionează mai ales statuile dacilor, „împrumutate” din Forul lui Traian şi medalioanele din epoca lui Marc Aureliu. Împăraţii nu se sfiau să ia – ce să facă şi ei dacă orice piatră din Roma era o operă de artă!? Mă uit la daci şi nu mă mai satur. Te-ai aștepta să vezi figurile unor prizonieri, disperați pentru viața lor, implorînd mila învingătorilor. Și găsești chipurile unor bărbați nobili, contemplativi, senini, de-o vîrstă cu veșnicia! Ce i-a îndemnat pe romani, îndeosebi batjocoritori și cruzi, să-și respecte într-atît adversarii încît să-i sculpteze la dimensiuni monumentale și în cele mai bune materiale? Desigur, anumiţi împăraţi romani au fost din neamul tracilor sau al ilirilor, nu e un secret că însuşi Constantin se trăgea dintr-un neam de iliri, fiind născut în Moesia Superior, la Naissus, actualul oraş Niş, din Serbia. Dar nu cred să fie numai respectul pentru spiţa strămoşilor. Postura aceasta a mîinilor ce se odihnesc una peste alta, privirea pierdută în depărtare, demnitatea trăsăturilor - toate sugerează un secret pe care aş vrea să-l înţeleg.

Forumul

Ruinele Templului lui Saturn

Cu biletul cumpărat la Colosseum, am acces şi în Forum, de fapt o succesiune de pieţe publice şi ruine de edificii, inima Romei antice. Locul s-a transformat într-un parc imens şi liniştit, în mijlocul agitaţiei oraşului contemporan, unde vizitatori din toată lumea (dar şi şcolari, aduşi cu clasa) vin să simtă măreţia trecutului imperial. Şi chiar o simţi – e suficient să priveşti ruinele gigantice ale  Basilicii lui Constantin şi Maxenţiu, eleganţa templului lui Antoninus şi Flavia sau masivitatea brutală a Arcului lui Titus (cu basoreliefuri care îi fac pe evrei să plîngă şi astăzi, pentru că înfăţişează jaful Templului). Mă aşez pe o lespede milenară, la umbră, şi scot din geantă „Portretele” lui Plutarh. Să citeşti Plutarh pe Via Sacra? Asta înseamnă să fii mafiot! Mă amuz cu portretul de tinereţe al lui Cezar, care a făcut atît de bine pe filfizonul, ascunzîndu-şi ambiţiile, încît Cicero a exclamat: “Cine ar fi crezut asta din partea unuia care se scărpina în cap cu un singur deget, ca să nu-şi strice freza?”. Pe lîngă mine, turiştii trec domol, vorbind în toate limbile pămîntului.

Basilica lui Constantin și Maxențiu

Jefuirea Templului din Ierusalim - scenă pe Arcul lui Titus

Forumul, urmașul Agorei! Dacă templul grecesc este construit pe o înălțime, uimind călătorul prin apariția sa luminoasă în mijlocul naturii, Forumul roman face loc, în mijlocul orașului, pentru aceeași întîlnire cu sacrul. Coloane și statui ritmează mersul celui care se apropie de Templu, înlocuind natura cu arhitectura. Mă conving, încă o dată, că în civilizațiile tradiționale, nimic nu este întîmplător. Ca intersecție a celor două axe principale ale orașului (Cardo și Decumanus), Forumul este un Buric al Pămîntului – de altfel, găsesc lîngă Arcul lui Septimiu Sever o clădire rotundă, înfățișată drept "Umbilicus urbis Romae". Ori, dacă Roma e capitala lumii, atunci...  Aici, Tradiția ne învață că e o trecere spre Lumea Cealaltă.



Scene de pe Columna lui Traian


La prînz, sub soarele deja dogoritor, părăsesc locul, ieșind pe Via dei Fori Imperiali. Mă îndrept spre Columna lui Traian, evitînd tot felul de comercianți stradali și „centurioni” moderni. Din păcate, nu mă pot apropia îndeajuns, ca să exclam: “Un dac a coborît de pe Columnă!”. Forumul lui Traian este la cinci metri sub nivelul străzii și e îngrădit. Mulțumesc în gînd Papei Grigore cel Mare care a protejat zona și a recuperat urna cu cenușa împăratului, ascunsă la baza Columnei. Marmura strălucește și văd, din nou, profilul strămoșilor noștri, luptînd, construind, sacrificîndu-se, în confruntarea cu un adversar superior militar. E certificatul de naștere al poporului român - și mă simt mîndru.

(va urma)