Artă şi pipă - Ce fuma Sherlock Holmes

Costum în carouri, şapcă, pipă, lupă şi domiciliu în Backer Street 221 – iată semnalmentele celui mai cunoscut detectiv victorian, Sherlock Holmes! Personajul literar a fost creat în 1887 de Arthur Conan Doyle, un medic britanic, iar istoria literară pune aceasta pe seama plictiselii. În dup-amiezele cenuşii ale Londrei, Doyle, în criză de pacienţi, îşi omora timpul scriind. A fost o „crimă perfectă”! „Un studiu în roşu”, prima nuvelă avîndu-l ca personaj pe Holmes, s-a cumpărat şi s-a citit pe nerăsuflate. Publicul făcea cunoştinţă cu un individ excentric, un liber-profesionist, prea puţin interesat de artă şi politică, dar care avea o minte sclipitoare, antrenată să rezolve mistere criminale, folosind logica şi cunoştiinţele „de specialitate” – citirea urmelor, anatomie şi fiziologie, chimie, psihologie, armament. Metoda de investigaţie presupunea inventarierea faptelor (pe care Holmes le găsea în rapoartele poliţiei şi în ziare), interogarea martorilor, adunarea probelor, formularea unor ipoteze privind cele întîmplate, precum şi verificarea acestora. Dînd la o parte interpretare după interpretare, ceea ce rămînea se dovedea a fi adevărul, oricît de ciudat ar fi părut.
Ca să-şi stimuleze sau, dimpotrivă, ca să-şi relaxeze creierul, detectivul folosea tehnici fascinante – cînta la vioară, priza cocaină (încă legală pe acea vreme), se izola de lume, dormea zile în şir. Dar, mai presus de orice, fuma! Fuma pipă, iar tutunul îl ţinea ascuns pe te miri unde – Watson îl descoperise într-un papuc persan, de pe şemineu! Ce fel de pipă, ce fel de tutun? Ilustratorul Sidney Paget, creatorul imaginii populare a lui Holmes, l-a înfăţişat ţinînd între degete ba un „biliard”, ba un „calabash”. Desigur, cea de-a doua, închizîndu-se poate cu un capac de argint, era folosită la investigaţiile „pe teren”, în vîntul rece şi în burniţă. Despre tutun nu ştim atîtea amănunte, dar putea să fie un amestec de Virginia cu arome naturale, aşa cum găsim astăzi în cutiile de Peterson, botezate după marele detectiv. În ce-l priveşte pe Watson, ştim că prefera tutunul olandez, marinăresc. Emblematica imagine a detectivului cu pipă se regăseşte azi peste tot în lume, avînd un farmec indiscutabil.
Să mai spunem că Arthur Conan Doyle a scris patru romane și cincizeci şi şase de povestiri sau nuvele în care apare detectivul. Aproape toate sunt povestite de doctorul Watson, prietenul și biograful lui Holmes. Povestirile au apărut la început într-un serial al revistei „The Stand”, urmînd apoi să apară de-a lungul unei perioade de mai bine de patruzeci de ani. Conform unei estimări făcută de ziarul „The Times”, după 1964, vînzările în întreaga lume a povestirilor cu Sherlock Holmes au trecut pe locul doi, după Biblie, care este de departe cea mai vîndută carte a tuturor timpurilor #