Monumentul Victor Emmanuel II
După-amiază, a venit momentul să urc pe
Capitoliu – cea mai cunoscută colină romană, locul unde, altădată, se găsea
Templul lui Jupiter, scena celor mai sacre ceremonii religioase și politice. Această
alăturare îi miră doar pe oamenii moderni, care cred că una e una și alta e
alta – de fapt, puterea temporală s-a desprins abia recent, la scară istorică,
de sub autoritatea spirituală, iar consecințele au fost, mai degrabă, dezastruoase.
Regele romanilor era și Pontifex Maximus, cel mai mare din colegiul preoților –
periodic, el urca pe Capitoliu, oficia ceremoniile și ghicea viitorul după
zborul păsărilor. Astăzi, ar fi greu s-o mai facă – nu numai că au dispărut
vulturii (văzduhul fiind plin de pescăruși) dar pînă și Capitoliul a dispărut,
în spatele unui monument imens.
Statuia lui Cola di Rienzo
“Il Vittoriano”, cum îi spun localnicii, a fost ridicat la începutul
secolului al XX-lea, în onoarea lui Victor Emmanuel al II-lea, regele din Casa
de Savoia sub care s-a înfăptuit unificarea Italiei. Seamănă un pic cu o mașină de scris sau cu un tort pentru uriași, dar e din marmură albă de Brescia și are în centru statuia ecvestră a
Regelui. Pe treptele monumentului, mulțimi de turiști fac
fotografii, se odihnesc sau discută, furnici în mușuroi. Îi ocolesc cu dificultate și
iată-mă la poalele unei scări care urcă, în pantă lină, către Piazza del
Campidoglio – este celebra „Cordonata”, desenată de însuși Michelangelo – de-o
parte și de alta, statuile imense ale lui Castor și Pollux te invită, parcă, la
ascensiune. Este una dintre cele mai frumoase priveliști romane. Pe dreapta,
printre flori, o statuie mai mică amintește de Cola di Rienzo, tribun al
poporului. N-am timp de el – mă grăbesc să ajung sus, în Piazza del
Campidoglio. Michelangelo și-a făcut bine treaba. Piața este ca o scenă de
teatru trapezoidală, închisă pe trei părți de fațadele unor clădiri monumentale
(„Palazzo dei Conservatori”, „Palazzo Senatorio” și „Palazzo Nuovo”), și are în
centru statuia ecvestră a Împăratului Marcus Aureliu. Aici îi primeau papii pe regii jefuitori ai Franței, ca să le
amintească de măreția Imperiului Roman.
Palazzo dei Conservatori
Piazza del Campidoglio
Fluviul Nil
Vedere de pe Capitoliu
Doi giganți culcați împodobesc, de asemenea,
scările de la „Palazzo Senatorio” – sînt fluviile Tibru și Nil, purtînd fiecare
un corn al abundenței. Ei încadrează o statuie a Minervei, plasată într-o nișă
centrală. Clădirea, sediu al Senatului Romei din secolul al XII-lea, nu se
vizitează. În schimb, celelalte două, numite Muzeele Capitoline, sînt deschise
publicului și cuprind colecții de artă spectaculoase. În Palazzo dei Conservatori,
mă plimb îndelung printre sculpturi din Antichitatea greco-romană. Aici se află
grațiosul “Spinario”,
un bronz din secolul I Î.Hr, înfățișînd un băiețel ocupat să-și scoată un spin
din picior, dar și resturi ale unei statui colosale, înfățișîndu-l pe
Constantin cel Mare (s-au păstrat capul, piciorul și mîna). Statuia era din
bronz, doar membrele și capul erau din marmură. Cei vechi excelau în astfel de
tehnici – existau statui criselefantine, din fildeș și aur, dar și altele, din
mai multe feluri de marmură. Văd și celebra “Lupa capitolina”, cu tot cu gemenii Romulus și
Remus, efigia latinității. De fapt, lupoaica e un bronz etrusc, cei doi copii au
fost adăugați abia în secolul al XV-lea. La etaj, într-un spațiu generos,
luminat formidabil, se află originalul statuii împăratului Marc
Aureliu, singura statuie ecvestră păstrată din antichitate (cea din piață e o
copie). Superb executată, din bronz aurit, îi izbește pe vizitatori prin forță
și masivitate. În Evul Mediu circula chiar o legendă – se spunea că opera de
artă se acoperă singură cu o foiță de aur, iar cînd treaba va fi completă,
lumea se va sfîrși. Alături, este expusă o altă capodoperă – un leu care mușcă
și îngenunchează un cal.
Statuia ecvestră a lui Marcus Aureliu
Leu devorînd un cal
Faunul roșu
Trec repede pe lîngă un cap de Meduză, operă a
lui Bernini, ca și prin pinacoteca de la etajul doi (unde e expus un senzual “Sf. Ioan Botezătorul”, semnat
Caravaggio), ca să vizitez și „Palazzo Nuovo”, cu bogata sa colecție de
sculpturi. Vedetele sînt “Venus Capitolina”, copie romană după originalul lui Praxitele, un “Gal murind”, un „Discobol”
și un expresiv “Faun roșu”, care i-a bucurat privirile împăratului Hadrian. Sînt uimitor de frumoase,
ca și mozaicurile extrase din vila împăratului, de la Tivoli, înfățișînd scene
domestice, păsări și animale. La sfîrșit, obosit, mă odihnesc puțin pe marginea
bazinului în care un alt zeu fluvial își varsă unda de răcoare. Apa susură
încetișor, cu un efect relaxant, pe care doar un bărbat obosit îl poate aprecia
pe deplin – în consecință, hotărăsc să numesc această divinitate Zeul Prostatei
și să-i aduc ofranda de la sine înțeleasă!
Spinario
Capul lui Constantin
Cu Zeul Prostatei...
Din Piazza del Campidoglio se ajunge ușor la una
din bisericile interesante ale Romei – “Santa Maria in Aracoeli” (cea cu Altarul în Cer,
cum ar veni). Ridicată în secolul al VI-lea, pe locul fostului Templu al
Junonei, basilica refolosește materiale mai vechi, una dintre coloane fiind
inscripționată ca provenind “a
cubiculo Augustorum”, adică din dormitorul împăraților romani.
Tavanul casetat, împodobit cu aur și motive navale, celebrează victoria Creștinătății
împotriva Otomanilor, în marea bătălie navală de la Lepanto. Și tot de aici,
turiștii ajung ușor la Stînca Tarpeiană, un loc de care se leagă o legendă
atroce, povestită de Plutarh. Cînd Sabinii au venit cu armata împotriva Romei,
ca pedeapsă pentru fiicele, surorile și soțiile răpite, pe Capitoliu era o
fortăreață greu de cucerit. Titus Tatius, regele sabinilor, și-a dat seama că
nu o poate lua cu asalt. Dar Tarpeia, fiica șefului garnizoanei din Capitoliu,
veni la el și îi spuse că le va deschide poarta, dacă războinicii îi vor da tot
ce au pe brațul stîng (referindu-se la brățările de aur ale sabinilor). Regele se învoi. Noaptea, Tarpeia deschise una dintre porțile fortăreței
și sabinii puseră stăpînire pe Capitoliu. Cînd trădătoarea veni să-și ceară simbria, Tatius,
care o disprețuia, ordonă soldaților să se țină de cuvînt. Astfel, Tarpeia muri
strivită de scuturile grele de bronz, care și ele tot pe brațul stîng se
purtau, victimă a lăcomiei și a impreciziei lexicale! Asta e o pildă bună pentru toți mînuitorii de cuvinte! Mai tîrziu, stînca va purta numele
nefericitei iar romanii o vor folosi pentru a-i arunca în prăpastie pe cei
condamnați la moarte.
Cordonata
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu