luni, mai 29, 2017

Pe colina Capitoliului


Monumentul Victor Emmanuel II

După-amiază, a venit momentul să urc pe Capitoliu – cea mai cunoscută colină romană, locul unde, altădată, se găsea Templul lui Jupiter, scena celor mai sacre ceremonii religioase și politice. Această alăturare îi miră doar pe oamenii moderni, care cred că una e una și alta e alta – de fapt, puterea temporală s-a desprins abia recent, la scară istorică, de sub autoritatea spirituală, iar consecințele au fost, mai degrabă, dezastruoase. Regele romanilor era și Pontifex Maximus, cel mai mare din colegiul preoților – periodic, el urca pe Capitoliu, oficia ceremoniile și ghicea viitorul după zborul păsărilor. Astăzi, ar fi greu s-o mai facă – nu numai că au dispărut vulturii (văzduhul fiind plin de pescăruși) dar pînă și Capitoliul a dispărut, în spatele unui monument imens.

Statuia lui Cola di Rienzo

Il Vittoriano”, cum îi spun localnicii, a fost ridicat la începutul secolului al XX-lea, în onoarea lui Victor Emmanuel al II-lea, regele din Casa de Savoia sub care s-a înfăptuit unificarea Italiei. Seamănă un pic cu o mașină de scris sau cu un tort pentru uriași, dar e din marmură albă de Brescia și are în centru statuia ecvestră a Regelui. Pe treptele monumentului, mulțimi de turiști fac fotografii, se odihnesc sau discută, furnici în mușuroi. Îi ocolesc cu dificultate și iată-mă  la poalele unei scări care urcă, în pantă lină, către Piazza del Campidoglio – este celebra „Cordonata”, desenată de însuși Michelangelo – de-o parte și de alta, statuile imense ale lui Castor și Pollux te invită, parcă, la ascensiune. Este una dintre cele mai frumoase priveliști romane. Pe dreapta, printre flori, o statuie mai mică amintește de Cola di Rienzo, tribun al poporului. N-am timp de el – mă grăbesc să ajung sus, în Piazza del Campidoglio. Michelangelo și-a făcut bine treaba. Piața este ca o scenă de teatru trapezoidală, închisă pe trei părți de fațadele unor clădiri monumentale („Palazzo dei Conservatori”, „Palazzo Senatorio” și „Palazzo Nuovo”), și are în centru statuia ecvestră a Împăratului Marcus Aureliu. Aici îi primeau papii pe regii jefuitori ai Franței, ca să le amintească de măreția Imperiului Roman.

Palazzo dei Conservatori

Piazza del Campidoglio

Fluviul Nil

Vedere de pe Capitoliu

Doi giganți culcați împodobesc, de asemenea, scările de la „Palazzo Senatorio” – sînt fluviile Tibru și Nil, purtînd fiecare un corn al abundenței. Ei încadrează o statuie a Minervei, plasată într-o nișă centrală. Clădirea, sediu al Senatului Romei din secolul al XII-lea, nu se vizitează. În schimb, celelalte două, numite Muzeele Capitoline, sînt deschise publicului și cuprind colecții de artă spectaculoase. În Palazzo dei Conservatori, mă plimb îndelung printre sculpturi din Antichitatea greco-romană. Aici se află grațiosul Spinario”, un bronz din secolul I Î.Hr, înfățișînd un băiețel ocupat să-și scoată un spin din picior, dar și resturi ale unei statui colosale, înfățișîndu-l pe Constantin cel Mare (s-au păstrat capul, piciorul și mîna). Statuia era din bronz, doar membrele și capul erau din marmură. Cei vechi excelau în astfel de tehnici – existau statui criselefantine, din fildeș și aur, dar și altele, din mai multe feluri de marmură. Văd și celebra Lupa capitolina”, cu tot cu gemenii Romulus și Remus, efigia latinității. De fapt, lupoaica e un bronz etrusc, cei doi copii au fost adăugați abia în secolul al XV-lea. La etaj, într-un spațiu generos, luminat formidabil, se află originalul statuii  împăratului Marc Aureliu, singura statuie ecvestră păstrată din antichitate (cea din piață e o copie). Superb executată, din bronz aurit, îi izbește pe vizitatori prin forță și masivitate. În Evul Mediu circula chiar o legendă – se spunea că opera de artă se acoperă singură cu o foiță de aur, iar cînd treaba va fi completă, lumea se va sfîrși. Alături, este expusă o altă capodoperă – un leu care mușcă și îngenunchează un cal.

Statuia ecvestră a lui Marcus Aureliu

Leu devorînd un cal

Faunul roșu

Un cal troian...

Trec repede pe lîngă un cap de Meduză, operă a lui Bernini, ca și prin pinacoteca de la etajul doi (unde e expus un senzual Sf. Ioan Botezătorul”, semnat Caravaggio), ca să vizitez și „Palazzo Nuovo”, cu bogata sa colecție de sculpturi. Vedetele sînt Venus Capitolina”, copie romană după originalul lui Praxitele, un Gal murind”, un „Discobol” și un expresiv “Faun roșu”, care i-a bucurat privirile împăratului Hadrian. Sînt uimitor de frumoase, ca și mozaicurile extrase din vila împăratului, de la Tivoli, înfățișînd scene domestice, păsări și animale. La sfîrșit, obosit, mă odihnesc puțin pe marginea bazinului în care un alt zeu fluvial își varsă unda de răcoare. Apa susură încetișor, cu un efect relaxant, pe care doar un bărbat obosit îl poate aprecia pe deplin – în consecință, hotărăsc să numesc această divinitate Zeul Prostatei și să-i aduc ofranda de la sine înțeleasă!

Spinario

Capul lui Constantin

Cu Zeul Prostatei...

Din Piazza del Campidoglio se ajunge ușor la una din bisericile interesante ale Romei – Santa Maria in Aracoeli” (cea cu Altarul în Cer, cum ar veni). Ridicată în secolul al VI-lea, pe locul fostului Templu al Junonei, basilica refolosește materiale mai vechi, una dintre coloane fiind inscripționată ca provenind “a cubiculo Augustorum”, adică din dormitorul împăraților romani. Tavanul casetat, împodobit cu aur și motive navale, celebrează victoria Creștinătății împotriva Otomanilor, în marea bătălie navală de la Lepanto. Și tot de aici, turiștii ajung ușor la Stînca Tarpeiană, un loc de care se leagă o legendă atroce, povestită de Plutarh. Cînd Sabinii au venit cu armata împotriva Romei, ca pedeapsă pentru fiicele, surorile și soțiile răpite, pe Capitoliu era o fortăreață greu de cucerit. Titus Tatius, regele sabinilor, și-a dat seama că nu o poate lua cu asalt. Dar Tarpeia, fiica șefului garnizoanei din Capitoliu, veni la el și îi spuse că le va deschide poarta, dacă războinicii îi vor da tot ce au pe brațul stîng (referindu-se la brățările de aur ale sabinilor). Regele se învoi. Noaptea, Tarpeia deschise una dintre porțile fortăreței și sabinii puseră stăpînire pe Capitoliu. Cînd trădătoarea veni să-și ceară simbria, Tatius, care o disprețuia, ordonă soldaților să se țină de cuvînt. Astfel, Tarpeia muri strivită de scuturile grele de bronz, care și ele tot pe brațul stîng se purtau, victimă a lăcomiei și a impreciziei lexicale! Asta e o pildă bună pentru toți mînuitorii de cuvinte! Mai tîrziu, stînca va purta numele nefericitei iar romanii o vor folosi pentru a-i arunca în prăpastie pe cei condamnați la moarte.

Cordonata

(va urma)


Niciun comentariu: