joi, iunie 01, 2017

Sibila Delfica îmi face cu ochiul

Azi am bilete la Vatican – le-am cumpărat cu o lună înainte, pe internet, pentru că, altfel, stai cam mult la coadă. Papistașii, bine organizați, îți trimit, alături de vaucher, o schemă a muzeelor și variante ca să ajungi acolo – voi merge cu metroul, de la Roma Termini” pînă la „Ottaviano”, pe linia roșie. Zis și făcut! Numai că, la metrou, surpriză! E ora opt și îmbulzeala atinge cote maxime! Parcă nici în București nu e așa de rău... În fine, cu chiu, cu vai, iată-ne în vagon, pălăria mea de paie e strivită fără milă, doi arabi mă pipăie pe la buzunare, apoi tresar și își retrag labele (he, he, he, acela e tocul de ochelari, fraierilor!), unui domn cu un buldog englez în brațe aproape că-i dau lacrimile, o negresă trece la înjurături, vorbește o italiană impecabilă, e neagră și în cerul gurii... În fine, după vreo trei stații, lumea mai coboară, trenul iese la suprafață să traverseze Tibrul, ajungem.


Vatican - Cortile della Pigna

Mă orientez rapid după cozile de turiști, în așteptare. Au cam un kilometru, oare cînd vor intra? În cinci minute, după un slalom printre ghizii de ocazie, trec prin detectoarele de metale, înșfac audio-ghidul și urc triumfător la etaj –  ceasul arată ora 9 și cinci, sînt un geniu al organizării! Vizita poate să înceapă! Și începe cu o pauză de țigară, pentru R., în Cortile della Pigna, Curtea Conului de Pin, cum ar veni, desenată de Bramante, pe la 1500, la cererea Papei Iuliu al II-lea. Cît doamna mea își reface cantitatea de nicotină din sînge, eu mă holbez la conul uriaș, de bronz, parte a unei fîntîni antice, care domină intrarea, amintindu-mi ce zice teoria conspirației – acela nu e un con de pin ci o glandă pineală, Al Treilea Ochi, organ al clarviziunii și al pătrunderii în alte lumi. O fi, n-o fi, nu prea mă impresionează. Mai interesantă mi se pare Sfera cu sferă”, sculptura modernă a lui Arnaldo Pomodoro, plasată în centrul Curții Belvedere. De aceeași părere sînt și ceilalți vizitatorise grăbesc să-și facă selfie-uri, cu bețele lor cu tot, desăvîrșind paradoxul turismului – acela de a sta tot timpul cu spatele către obiectivele interesante! „Sfera cu sferă” are și ea o explicație” conspiraționistă – e o aluzie la Agartha, tărîmul din interiorul Pămîntului.

Con de brad sau... glanda pineală?

Sfera cu sferă

Dacul din Galeria Chiaramonti

Braccio Nuovo

Din Belvedere, fluxul de turiști este condus în Galeria Chiaramonti și în Braccio Nuovo, unde, la începutul secolului al XIX-lea, Papa Pius al VII-lea își expunea cele peste o mie de statui și busturi romane. Atmosfera e relaxată – oricine poate fotografia, există locuri de odihnă, panotajul e intuitiv. Și aici găsesc statuile dacilor mei – dintre care îmi atrage atenția una colosală, în marmură scumpă, cu vinișoare albăstrii, înfățișînd un nobil în contemplare. Căciula, mîinile care se odihnesc una peste alta, privirea în depărtare, trăsăturile liniștite îi fac pe turiști să se oprească, să-și țină răsuflarea. Nici măcar statuia împăratului Octavian August nu impresionează atît de tare. În Braccio Nuovo, dau peste un bust al lui Decebal, încadrat de doi tineri comați. Tot aici, îmi place statuia Nilului, copie romană a unei statui elenistice – a fost găsită într-un templu al lui Isis, din apropierea Panteonului. Roma, capitala lumii, îngăduia celebrarea tuturor zeilor din Imperiu.

Laocoon

Lupta lui Achile cu amazoanele

Ajungem apoi în Muzeul Pio-Clementino, locul în care sînt puse în valoare cele mai valoroase capodopere ale Vaticanului. Aici poți plînge alături de Laocoon, văzîndu-i fiii încleștați de șerpii lui Poseidon (marmură romană din secolul I, după un original grecesc de bronz); aici poți aclama un atlet care, după cursă, își curăță trupul gol de nisip cu un strigiliu, un fel de țesală – are capul cam mic, de fotbalist, nu excelează poate în inteligență, îi ajunge gloria sportivăaici se lasă adulat Apollo din Belvedere. Toate trupurile astea goale, toți mușchii bine reliefați, toate gesturile plastice nu ne mai șochează, pe noi, modernii, trăitorii hedoniști ai unei noi Renașteri, așa cum îi șocau pe vizitatorii din secolul al XIX-lea. Hippolyte Taine compara amar brațele groase ale vestalelor de marmură cu membrele pipernicite ale pariziencelor cu corset. Astăzi, sînii vizitatoarelor de la Vatican împung tricourile, cu o grație și o obrăznicie care fac bacantele să pălească de invidie. Am recuperat, se pare, o cultură a palestrei, a corpului dezvelit, o plasticitate a mișcării demnă de Antichitate. Dar mă tem că am pierdut din subtilitate – nimeni nu mai admiră o gleznă fină, curbura unui gît, rotunjimea unui umăr, din cauza supraexpunerii trupului în mass media. În Curtea Octogonală, găsesc și un basorelief înfățișînd lupta lui Achile cu amazoanele – sîrguincios cititor al lui Alexandru Mitru, știu din „Legendele Olimpului” de ce aveau fetele sînul drept tăiat – ca să nu le împiedice, în bătălie, să tragă cu arcul. Și mă gîndesc la Simona Halep...

Galeria Hărților

Detaliu din Galeria Hărților

Detaliu din Galeria Hărților

Trecem prin Galeria Tapiseriilor, cu scenele ei religioase, executate la Bruxelles de elevii lui Rafael, pe vremea Papei Clement al VII-lea, apoi prin Galeria Candelabrelor, ca să ajungem în Sala Hărților – o splendidă ilustrare a științei geografilor Vaticanului, care au împodobit pereții cu patruzeci de fresce, înfățișînd posesiunile Bisericii și cele mai importante orașe italiene. Aici aș sta o zi întreagă, urmărind linia unui țărm, fortificațiile cetăților, profilul corăbiilor ce iau cu asalt insula Malta, însă timpul curge nemilos și valurile turiștilor mă împing de la spate – tot înainte, călătorule, tot înainte, nu te opri niciodată! Te așteaptă Stanțele lui Rafael, marile picturi murale, împodobind apartamentele Papei Iuliu al II-lea, cu „Școala din Atena”, cu Platon, favoritul tău, cu Socrate vorbindu-i lui Alcibiade, cu savanții Ptolemeu și Zoroastru, cu Euclid, demonstrînd Elementele”... Și merg mai departe, cu ochii pe sus, cu gîndul departe, către Capela Sixtină. Treptat, agitația se potolește. Cu glas imperios, agenții de ordine cer liniște – sîntem într-un loc sacru. E frig aici, fotografiatul e interzis, de la microfon se rostesc rugăciuni, pînă și asiaticii sînt impresionați. De sus, giganții biblici ai lui Michelangelo par a se prăvăli peste noi. Dumnezeu îi dă viață lui Adam, Șarpele are figură de om, Noe doarme, după Potop. Dintr-un colț, Sibila Delfica îmi face cu ochiul.

Școala din Atena

Școala din Atena - detaliu

În fine, închei periplul cu o vizită rapidă în Pinacoteca Vaticanului - pictură cu subiect religios, de la maeștri italieni din Evul Mediu pînă la flamanzi de secol XVIII. Îmi plac "Îngerii muzicieni" ai lui Melozzo da Forli și "Sfînta Elena" a lui Veronese, dar "Sf. Ieronim" al lui da Vinci e dezamăgitor - lipsește culoarea. "Coborîrea de pe cruce" a lui Caravaggio mă tulbură, din "Schimbarea la față", ultima lucrare a lui Rafael, rețin doar niște ochi holbați și cruciși. În schimb mă amuz observînd în detaliu o pisică roșcată, ce toarce pe picioarele lui Adam, într-un superb "Paradis terestru", semnat de Wenceslas Peter (1724-1829), un pictor din Boemia. E semn că am ajuns la saturație - în concluzie, e cazul să beau un cappuccino în grădini, să mă opresc un pic la Poșta Vaticană (am prieteni numismați și cartofili, ce să fac?), apoi să-mi iau tălpășița. Ieșirea pe Rampa Spirală, creația lui Giuseppe Momo (1932), va fi de neuitat!

Înger Muzician

Pisica din Grădina Raiului

Ieșirea pe Rampa Spirală, creația lui Giuseppe Momo (1932)

(va urma)

Niciun comentariu: