duminică, ianuarie 01, 2012

Imperiul neo-confucianist

Cum va fi anul 2012? La fel de dificil ca și 2011, din punct de vedere economic, cel puțin în zona Euro, unde se prevede o scădere a PIB-ului de 0,3%. Restul lumii dezvoltate va sta mai bine. Analiștii estimează o creștere de 1,3% din PIB în Statele Unite și de 2,2% în Japonia. Economiile emergente vor continua să clocotească – PIB-ul Braziliei va crește cu 3,5%, cel al Rusiei cu 3,7%. Despre India și China, ce să mai spunem ? Se așteaptă creșteri de peste 7 procente. În schimb, țările africane vor continua procesul de fărîmițare. Dar nici sudul Europei nu se va simți OK.

Dincolo de cifrele reci, intuiesc un conflict ideologic, o bătălie de idei în toată regula, care se va arăta mai bine în 2012, demonstrîndu-ne că n-am ajuns deloc la sfîrșitul istoriei. E vorba de confruntarea între modelul democratic de tip liberal, pe care Vestul l-a perfecționat în 200 de ani, și un alt model, emergent, pe care l-aș numi neo-confucianist, ținînd cont că se manifestă, cel mai pregnant, în China, dar pe care îl regăsim, parțial, și în alte state. Despre modelul democratic liberal nu e nevoie să spun prea mult – el presupune garantarea drepturilor omului, așa cum au fost definite în Iluminism, sistem politic pluripartit, alegeri libere și universale, separare a puterilor și reciprocă ținere în balanță. Acest sistem de idei se reflectă în zona economicului prin garantarea dreptului de proprietate și de acțiune, pe piețe unde cererea și oferta se întîlnesc în mod liber și universal, în care Statul nu jocă decît un rol de arbitru. Sigur că, față de modelul ideal, realitatea stă un pic diferit, dar esența sistemului rămîne aceeași, din Canada în Australia și din Statele Unite în Japonia. În cadrul democrației liberale, politicienii pot avea opinii diferite despre gradul implicării Statului în economie”, despre protecționism și globalizare”, despre povara fiscală și investițiile publice”. Stînga va lovi mereu în bancheri iar dreapta – în birocrați. Dar nimeni nu se va gîndi să conteste legitimitatea dată de votul universal, care agregă majorități parlamentare, nici să dresezecomplet pulsiunile individuale, care se manifestă în zona economică prin cumpătare sau lăcomie, hedonism sau funcționalism, speculație sau construcție. Și nu e normal ca lucrurile să stea așa, de-a pururea, vorba lui Francis Fukuyama?

Ei bine, nu. Să nu uităm că, la scara istoriei, democrația liberală e un copil care abia a făcut ochi. În plus, la scară planetară, abia ocupă ceva mai mult de un sfert. Populațiile care au îmbrățișat-o au atins un nivel de satisfacție fără egal, numai că aerul timpuluis-a schimbat. După Cel de-al Doilea Război mondial, blocul comunist a constituit o alternativă – pauperă, dictatorială, dar alternativă. Prăbușirea Uniunii Sovietice a lăsat loc tuturor naționalismelor și fundamentalismelor, culminînd cu atacul aberant asupra Turnurilor Gemene. În fine, periodicele crize ale capitalismului, spargerea baloanelor de săpun de tot felul (de la prăbușirea dot com-urilor la a imobiliarelor), epuizarea traiului bun pe datorie și a resurselor naturale îi fac pe unii să se gîndească și la altceva. În definitiv, legea de aur a capitalismului, adică distrugerea creatoare, e greu de suportat dacă nu mai ai aur! Așa că emergența unui nou model era doar o chestiune de timp. L-am numit neo-confucianist, pentru că laboratorul său este China, dar ingredientele sînt diverse. Principalele sale caracteristici psihologice (despre cele economice vorbesc mai bine specialiștii) mi se par a fi viziunea imperială, mandarinatul și controlul dorințelor. Să le luăm pe rînd.

Cînd nu te ascunzi între granițele naturale ci colonizezi lumea, se cheamă că ai o viziune imperială. E lucru știut – China cumpără mari suprafețe de teren în Africa, pentru agricultură, concesionează porturi europene, pentru comerț, și împrumută America, în schimbul tehnologiei sale. Se vede că, după ce și-a rechemat corăbiile acasă, pe la 1600, renunțînd la planul amiralului Zheng He, Imperiul de Mijloc a învățat lecția deschiderii. Dar imperiul se manifestă și în interior, la fel de majestuos. Cetățeanul Imperiului Roman era mîndru de termele și formurile de acasă. Cetățeanul Imperiului Chinez de astăzi locuiește în orașe gîndite pentru viitor și călătorește pe autostrăzi cu 32 de benzi. Nu e puțin lucru. Au și alții zgîrie-nori, nu? Dar parcă nicăieri nu au fost ridicați atît de rapid. Și mă aștept ca modelul să fie exportat, spre seducerea barbarilor, cum au făcut și romanii. În definitiv, toată lumea își dorește parteneriate cu China – este un trend pe care puteți miza, cel puțin în Africa, dar și în Europa de Est.

Viziunea imperială este facilitată de cea de-a doua caracteristică a sistemului – mandarinatul. Spre deosebire de o democrație liberală, China reacționează rapid, fără dezbateri populare și construire a consensului, pentru că are o conducere autoritară, care se sprijină pe o rețea de mandarini, recrutați meritocratic. Într-un sens, elitele chineze sînt mai puțin libere decît cele din Occident, pentru că se supun necondiționat Partidului. În alt sens, au mai multă putere, întrucît Imperiul le pune la dispoziție mult mai multe resurse. Într-o universitate vestică, să zicem, cauți sponsori pentru un proiect de cercetare fundamentală, încerci să accesezi grant-uri, te miști pe o piață a ideilor. Poți să reușești sau nu. În China, e suficient să te orientezi conform trendului imperial și te va duce valul. Mandarini se află și în administrația locală chineză. Într-un oraș mic, de două-trei milioane de locuitori (!), nu poți candida la primărie dacă nu ai specializare universitară și perioadă de ucenicie de cîțiva ani pe lîngă un primar în funcție. Evident, ca tine mai sînt alți zece pretendenți! Lista verificată de Partid va fi abia apoi propusă consultării populare. Cu alte cuvinte, Imperiul nu se încrede în alegerea maselor, nici nu așteaptă ca ele să nască lideri providențiali – mai curînd, prin control al ofertei electorale, Primul Cerc al Partidului se asigură de stabilitatea și de calitatea funcționarilor săi. Așa a funcționat China din vremea Regatelor Războinice încoace, așa a funcționat și Imperiul Britanic Victorian. La nivelul duratei scurte, strategia funcționează al naibii de bine. La nivel istoric, stabilitatea înseamnă, totuși, stagnare. Examenele pot deveni formale, iar mandarinii vor ajunge să trăiască într-o lume imaginară, atenți doar la protocol și obedienți. Cine îl va corecta atunci pe Împărat cînd greșește?

Și ajungem acum la cea de-a treia caracteristică a sistemului neo-confucianist – controlul dorințelor. Ceea ce se reduce la controlul minții. La mandarin, am văzut, controlul minții se constituie în respectarea absolută a principiului autorității. La omul de rînd, chestiunea e mult mai simplă – el știe că are voie acum să se îmbogățească dar să tacă. Prin educație, recompensă și pedeapsă, cetățeanul chinez nu se va pune niciodată înaintea statului. Își cunoaște lungul nasului – norocul fiecăruia e o combinație a stării sociale, a faptelor strămoșilor, a voinței zeilor și a deciziei Partidului. Ce ai azi, mîine poți pierde – important e să nu te faci de rîs. Cel puțin așa gîndește chinezul tradițional. Rămîne de văzut dacă și noile generații, crescute consumerist, vor accepta neo-confucianismul sau, atingînd masa critică de prosperitate, nu vor cere și drepturi politice, zguduind sistemul, așa cum s-a întîmplat în Europa secolului al XIX-lea. Dar pînă atunci va mai curge apă pe Fluviul Galben. Pe moment, China pare o poveste de succes și inspiră forțe politice diverse, care se vor manifesta în anul electoral 2012 de la Washington la Moscova, de la Paris la București. Tradiționaliști sau putiniști, adepți ai Tea Party sau activiști anti-globalizare, dezamăgiți sau nostalgici, cu toții vor da atacul împotriva democrației liberale. Uitînd, de fapt, un lucru foarte simplu – acela că fiecare lucru are prețul său. Competitivitatea Chinei are ca preț nu numai sacrificarea drepturilor omului, nu numai mîna de lucru ieftină ci și o degradare fără precedent a mediului înconjurător. Oricum, atacurile lor nu strică - spre deosebire de alte sisteme ideologice, democrația liberală acceptă corecții, e flexibilă și adaptabilă.

7 comentarii:

Doru spunea...

Ispititoare analiza şi interesante perspectivele!
Am, însă, rezerve pentru că "imperiul" este folosit la un, nedrept totuşi, singular iar convingerea că "democraţia liberală acceptă corecții, e flexibilă și adaptabilă" ţine din ce în ce mai mult de-un uriaş şi chiar malefic aparat de propagandă care, din ce în ce mai deranjant, maschează apetitul de democratura, echivalentul mandarinului oriental ...

Cristian Cocea spunea...

Doru - dacă nu acceptă corecții, dacă nu evoluează, o să dispară! Pînă acum, a acceptat...

Mişu spunea...

Ce sunt alea graniţe naturale? Natura n-a trasat nicio graniţă, omul le trasează.

Cât despre China, află tu că stilourile alea cu care scriam când eram mici - copii după Parker 51 - erau imbatabile. The best! :) Pentru mine, Hero 616 şi Rainbow 202 sunt China sufletului meu... Dacă mai ai aşa ceva printr-un sertar uitat de domnul, dau o sticlă de vin contra :)

Cristian Cocea spunea...

Misu - graniţele naturale ale teritoriului pe care se află o populaţie sînt apele şi munţii. Cît despre stilourile chinezeşti, ţin minte că le lăsam să cadă în peniţă, ca să văd dacă se înfig! Şi se înfigeau.

Misu spunea...

Ideea e... mai ai stilouri din alea? Ca am cumparat unul de pe net si mi l-a confiscat madame, am reparat vreo doua vechi, dar sunt sparte si curg, deci vreau stilou chinezesc Rainbow 202, daca se poate in stare buna. Sunt f. f. greu de gasit si chiar si pe net sunt marfa foarte rara... Am primit acum la inceput de an un Parker Urban, am incercat in librarie un Pelikan, sa vaz cum scrie... Voi sa spun ca nici nu se compara (la scris, nu la design) cu alea chinezesti...

Cristian Cocea spunea...

Mișu - îți promit că, dacă ajung anu ăsta în China, îți aduc un snop de stilouri cu ochii oblici...

Calin spunea...

Si eu caut un stilou rainbow 202, dar nu se mai gasesc.Am unul de cand eram copil dar cam zgarie(s-a infipt de mai multe ori in penita) si il tin ca piesa de colectie.Poate ajunge cineva prin China si mai gaseste,ar gasi foarte usor clienti pe net.