Templierii printre noi

Cine n-a auzit despre Cavalerii Templieri, acei călugări-soldaţi care s-au remarcat în Cruciade? Respectaţi sau huliţi, posesorii unor averi formidabile, finanţatori ai construcţiei catedralelor, templierii au ieşit din istorie în 1314, odată cu arderea pe rug a Marelui lor Maestru, Jacques de Molay. Asta, oficial. Sîmbăta trecută, un templier şi-a lansat o carte, printre noi, la Curtea de Argeş.

Cei care se aşteptau să descopere un ins îmbrăcat în mantie albă şi cu sabie lungă, trebuie că au fost dezamăgiţi. Florin Horvath, Cavaler Mare Ofiţer, Prior al Transilvaniei, Maramureşului, Crişanei şi Banatului, este un om cît se poate de obişnuit. Poartă barbă şi costum cu vestă şi doar mica cruce de la rever atrage atenţia. Asta pînă cînd începe să vorbească... Atunci, simţi că te întîlneşti cu Istoria. Şi nu cu acea lecţie plicticoasă din manuale. Florin Horvath este o enciclopedie a cunoaşterii, moştenită în cadrul Ordinului Suprem al Miliţiei Templului, un iniţiat de rang înalt, gata să comunice şi profanilor secrete pierdute în timp. Şi, ca să nu încalce nici o regulă, o face cu mijloacele literaturii. A ajuns la a şaptea carte – „Un templier la Sarmizegetusa”, pe care şi-a lansat-o sîmbătă, 23 mai, la Biblioteca municipală din Curtea de Argeş.

Sărmanii Cavaleri ai lui Hristos

Romanul, despre care autorul ne-a asigurat că s-a documentat în cel mai serios mod, înfăţişează cititorului istoria acestui legendar Ordin, plasîndu-şi acţiunea în secolul al XIII-lea. Trecuseră deja o sută de ani de cînd un grup de nouă cavaleri, conduşi de Hugues de Payens, s-au oferit ca forţă militara voluntara Patriarhului Ierusalimului. Această forţă militară avea rolul de a proteja creştinii ce plecau în pelerinaj către locurile sfinte. Astfel, în anul 1118, regele Baldwin al II-lea le-a oferit Templierilor ca reşedinţă cel mai disputat loc religios din lume – Templul lui Irod, de pe Muntele Sfînt. Istoricii nu ştiu ce s-a întîmplat cu Ordinul, în primii nouă ani de activitate. Unii spun că templierii au descoperit relicve sacre, în subteranele Ierusalimului, ceea ce le-a conferit un prestigiu deosebit în faţa principilor şi a oamenilor bisericii. Cert e că, din 1127, stareţul Bernard de Clairvaux, din ordinul catolic al cistercienilor, a alcătuit un regulament de funcţionare al călugărilor-soldaţi, Regulă aprobată de Papă. De asemenea, Hugues de Payens călătoreşte în Vest, pentru a recruta noi membri ai ordinului. În scurt timp, templierii devin de temut. Respectînd jurămintele de castitate şi sărăcie, slujind dezinteresat, organizîndu-se magistral şi remarcîndu-se în lupte, Sărmanii Cavaleri ai lui Hristos se transformă în ceva între o forţă multinaţională de menţinere a păcii şi o companie comercial-bancară. Deşi Templierilor nu le era permis, prin regulament, să posede prea multe bunuri, această restricţie nu era valabilă şi pentru Ordin ca întreg. Ca urmare, donaţiile în pămînt au fost primite cu dragă inimă şi folosite ca atare de către Ordin. Comanderiile funcţionau atît ca ferme-model, cît şi ca bănci pentru călători, Templierii fiind inventatorii biletului la ordin. Cei care voiau să meargă în pelerinaj la Locurile Sfinte îşi lăsau banii la o comanderie din Franţa, să zicem, de unde primeau un înscris, cu care îi recuperau la destinaţie. Astfel, scăpau de grija jafurilor. Treptat, chiar şi capetele încoronate ale Europei medievale apelau la Templieri, pentru finanţarea unor proiecte de stat. La fel, Ordinul suporta construcţia marilor catedrale, în schimbul scutirii de taxe. Unii autori consideră chiar că Templierii descoperiseră drumul peste Atlantic, către America, de unde caravelele lor se întorceau în taină, încărcate cu argint din minele mexicane...

În afară de domeniile pe care le deţineau, Cavalerii Templieri erau de asemenea, bogaţi în "relicve". Relicvele erau, de fapt, moaştele unor oameni sau rămăşite ale unor obiecte de cult ce apar în povestirile din Noul Testament. Una dintre popularele relicve ale acelor timpuri era o bucată de lemn din "Adevărata Cruce" - crucea pe care fusese răstignit Iisus. O altă relicvă, ce făcea parte din "tezaurul" Templierilor, era capul lui Ioan Botezatorul, cel care fusese decapitat după ce Irod fusese feremecat de Salomeea. Oamenii Evului Mediu credeau cu tărie în veridicitatea acestor moaşte. Templierii se aflau şi în posesia Coroanei de Spini, purtată de Iisus, precum şi a corpului martirizat al Sfintei Euphemia din Chalcedon (cea despre care se credea că are puterea de a vindeca). Tot Templierilor le sînt dăruite spre păstrare o cruce fabricată din materialul unei căzi folosite de Iisus, precum şi o altă cruce de bronz, topită din ligheanul folosit de Iisus pentru a spăla picioarele discipolilor săi înainte de "Cina cea de Taină".

Totuşi, în mai puţin de două secole, Templierii îşi vor afla sfîrşitul, poate din cauza bogăţiei lor, ori din cauza puterii fră limite pe care o deţineau. Se ştie că regele Franţei, Filip cel Frumos, era invidios pe bogăţia Templierilor şi că şi-a dorit dintotdeauna să şi-o însuşească. Indiferent de motivaţie, Ordinul a fost distrus cu acceptul Papei Clement V şi al regelui Franţei în anul 1307. Atunci, Filip a dat ordin ca Templierii să fie arestaţi pe motiv de erezie; aceasta era singura cale ce permitea regelui Franţei să le confişte uriaşa avere. Pentru a se putea obţine mărturisiri incriminatorii, Templierii au fost torturaţi cu sălbăticie, astfel încît unii dintre ei au recunoscut şi ce nu făcuseră - scuiparea şi călcarea în picioare a crucii, homosexualitate şi sodomie, venerarea unui idol cu numele de Baphomet. Prigoana s-a întins în toată Europa şi a durat şapte ani. În 1314, ultimul mare maestru al Cavalerilor Templieri - Jacques de Molay - a fost ars pe rug. Se spune că, din mijlocul flăcărilor, Marele Maestru i-a blestemat pe făptaşi să moară în acelaşi an. Papa Clement V a murit la o lună după De Molay, iar Filip IV la şapte luni după aceea.

Resurecţia Ordinului

Ce a urmat? Ne-o spune însuşi Dan Vasiliu, Cavaler Mare Cruce, Marele Prior al României, pe situl românesc al Ordinului. „Desigur că ar fi greu de închipuit ca un ordin cavaleresc, şi nu unul oarecare, care a ajuns la o asemenea anvergură, depozitar al multor bogăţii atît materiale cît şi spirituale, răspîndit în toată Europa şi pe Tărîmul Sfînt, cu aşa de mulţi membri, să dispara definitiv. Nici nu a fost aşa. Să nu uităm contribuţia hotărîtoare a Ordinului Cavalerilor Templieri la fondarea Ordinului Cavalerilor Teutoni în anul 1198 (...). De asemenea, în toată Europa au apărut Miliţii cavalereşti şi Ordine noi, manifestîndu-şi apartenenţa templieră, începînd cu Ordinul Ciulinului de Sfîntul Andrei. Construirea catedralelor de tip gotic a încetat brusc dar şi-au făcut apariţia primele formaţiuni francmasonice începînd cu Lojile scoţiene de la Edinburgh şi din Kilwinning. Să nu neglijăm înseşi frăţiile care se consolidaseră în incinta comanderiilor templiere, între constructori, care purtau numele de Fii lui Solomon. Acestea au recuperat mare parte din decorurile şi documentele aflate în camerele capitulare în momentul arestării Cavelerilor Templieri şi au jurat să păstreze peste veacuri spiritul Ordinului care le-a fost mentor. Ele vor sta la baza viitoarelor loji ale Strictei Observanţe (...) Daca facem legătura cu transporturile pe timp de noapte din incinta comanderiilor templiere din Paris (în timpul arestării templierilor – n.m.) şi toate aceste fapte este lesne de înţeles ce s-a întîmplat în realitate cu Ordinul. O parte s-a împrăştiat sau s-a dizolvat în alte Ordine. O mică parte a continuat tradiţia originală, păzind cu străşnicie adevărata comoară a Ordinului Templier, adică ceea ce aduseseră cu ei primii 9 Cavaleri şi fondatori ai Ordinului atunci cînd şi-au terminat misiunea încredinţată de Sfîntul Bernard la Ierusalim, pe ruinele fostului Templu al lui Irod. Documentele ne dezvăluie că unul dintre apropiaţii Marelui Maestru Jacques de Molay, al 22-lea Mare Maestru al Ordinului ar fi preluat de la acesta toate atribuţiile de conducător printr-o Cartă a Transmiterii, formă prin care va avea loc succesiunea de aici mai departe de-a lungul veacurilor. Noul Mare Maestru, Johannes Larmenius, va intra în atribuţiile sale odată cu moartea lui Jacques de Molay in anul 1314. De atunci, mai ascuns sau mai la vedere, Ordinul Templului şi-a continuat activitatea sa, îndeplinindu-şi menirea sa iniţială şi perpetuînd tradiţiile sale...”. La acestea, să mai adăugăm cîteva date precise – astăzi, Ordinul are filiale în toată lumea, Marele său Maestru fiind un aristocrat portughez, Dom Fernando Pinto Pereira de Sousa Fontes. Primii Cavaleri români ai O.S.M.T.H. au fost investiţi şi înnobilaţi la Paris, în primăvara anului 2003 A.D. în jurisdicţia Marelui Priorat al Franţei. In iunie 2008, Marele Maestru a ridicat Marele Priorat al României la rangul de Mare Priorat General Magistral. În Piteşti există, după ştiinţa noastră, Comanderia 22, „Radu cel Mare”, care cuprinde intelectuali, preoţi, oameni de litere şi de afaceri, indiferent de orientarea lor politică. De menţionat că Ordinul Templier are un caracter public, creştin, fără legătură cu organizaţii masonice sau paramasonice, acceptînd în rîndurile sale şi femei.

Dar ce legătură are Ordinul cu... Sarmizegetusa?

Acum ne întoarcem la cartea lui Florin Horvath. Domnia sa construieşte o intrigă ce se desfăşoară pe teritorul Transilvaniei, loc în care nou înfiinţatul Ordin Teuton caută o comoară pierdută a lui Decebal, pentru finanţarea unei cruciade germanice. Pornind de la realităţi istorice – implantarea Teutonilor în Ţara Bîrsei, sub Andrei al II-lea, regele Ungariei, Florin Horvath ne înfăţişează o lume a intrigilor de cancelarie, a luptelor dintre templieri şi teutoni, precum şi a magiei ceremoniale, moştenită de la preoţii daci. Cartea se citeşte cu plăcere, chiar dacă autorul vă recomandă să nu porniţi şi dumneavoastră după comoara lui Decebal, al cărei loc e descris amănunţit... Editorul a simţit nevoia să compare acest roman cu „Codul lui Da Vinci”. Nu sîntem de acord. Mai poetică şi mai bogată în informaţii, cartea templierului Florin Horvath nu se poate citi în tren...