În vîrful colinei Ţareveţ

Interior biserica patriarhala


Muzeul de Artă şi monumentul Asăneştilor

Vineri dimineaţă. Soare. Mergem să vizităm cetatea. Pentru 24 de leva, oricine se poate simţi Petru. Sau Asan, la alegere… Pionieri, băieţi şi fete, aduşi cu autocarul din toate colţurile slavităţii, se hlizesc, se aleargă, se înghesuie. De înţeles, tropăie hormonii în ei. Ici-acolo, cupluri de vîrsta a treia lăcrimează patriotic. Un nene cîrpeşte cu mortar pietrele milenare. La naiba, dar ăştia chiar îşi îngrijesc monumentele… Pe vîrful colinei Ţareveţ, a fost reconstituită vechea biserică patriarhală, alături de un turn în care poţi ajunge cu un lift masiv. Aerul de sus e proaspăt, dar panorama îţi taie răsuflarea. Intrăm şi în biserică. Surpriză! Ridicată în 1980, la început de glasnost, e pictată modernist, necanonic. Rezultatul seamănă cu ilustraţiile acelea din „Legendele Ţării lui Vam”, dacă înţelegeţi aluzia prea livrescă… Obosit de atîta artă, mă odihnesc la o bere autohtonă, care dă clase înspumatelor surate din vest (Zagorca – 1,5 leva, adică trei lei), apoi vine rîndul oraşului. Rătăcim pe străduţe vreo trei ore, printre negustorii de bijuterii şi antichităţi, apoi ajungem în centrul modern, cu magazine de firmă. Aici începem să ne simţim ca-n Bucureşti. Din cinci maşini, una e cu număr de RO, iar din butice se aud la tot pasul strigăte victorioase: „Vasileeeee, sun-o pe Geta, să vină aicea, că au pantofi mişto! Fată, uite şi genţi, unde mi-am pus cardul?”. Ca să scăpăm de-ai noştri, ne refugiem în parcul central, unde se înalţă un impozant obelisc, în memoria Asăneştilor. Aici, alţi invadatori – motarzi ce discută în gura mare dacă există pe lumea asta un loc al sinucigaşilor! Poate în Balta Albă… Ca să nu-i mai aud, mă chinui să-mi amintesc ce autor ocult considera că obeliscul este un atractor al energiei benefice, astfel încît iniţiaţii din toată lumea îl plasează în mijlocul oraşelor. Nu-mi amintesc. Cert e că Veliko Tarnovo are unul. Şi pare să funcţioneze.

Bulgarii n-au imn turistic

Sîmbătă, zi de refacere şi cumpărături. De remarcat că preţurile alimentelor şi băuturilor sunt mai mici cu 25-50% ca la noi, iar produse de firmă găseşti peste tot. Dar şi brandurile autohtone ţin pasul, mai ales cosmeticele. Se ştie că Bulgaria deţine monopolul mondial al uleiului de trandafir, plantă cultivată în însoritele văi ale Traciei. Dar oamenii nu s-au mulţumit să exporte materie primă ci au dezvoltat o întreagă industrie a trandafirului: din el se fac săpunuri, creme, parfumuri, dulceţuri, şerbet. Mai mult, floarea sîngerie a devenit un simbol al ţării, de regăsit pe ţesături, pe ilustrate, pe insigne. Şi e unul din multele exemple de construcţie inteligentă a mărcii. Există şi altele. Să vă mai spun că pînă şi alfabetul chirilic (forma veche, glagolitică) împodobeşte tricouri ? Da, bulgarii n-au imn turistic, dar au infrastructură OK, servicii ieftine, vînzători amabili, care-ţi dau restul la centimă. Nu o au pe Elena Udrea, dar toţi chelnerii şi recepţionerii vorbesc engleza… Şocaţi, ajungem în cartierul Trapeziţa, unde ne pierdem pe străduţe acoperite cu piatră de rîu. Înconjurată de ziduri masive, aici se găseşte biserica Sf. Dumitru, locul unde, cu opt sute de ani înainte, Asăneştii declanşaseră rebeliunea antibizantină. Din păcate, o găsim zăvorîtă. Bulgarii nu-şi ţin deschise lăcaşele de cult, cum le ţinem noi. E ciudat – să nu poţi intra oricînd, să te închini şi să aprinzi o lumînare. Bilă albă pentru Biserica Ortodoxă Română.

Concluzie – în trei cuvinte: mergeţi în Bulgaria!