marți, mai 12, 2009

La ce mă gîndesc mergînd pe stradă...


...ce frumoase sînt florile de castan, oare unde a dispărut "pomul care face beţe", specia de care era plină grădina botanică din Bucureşti, parcă fusese aclimatizat din Italia, în timpul lui Carol al doilea, prieten cu Mussolini? Şi oamenii parcă sînt mai zîmbitori, sărăcia e suportabilă vara, nu-ţi trebuie mare lucru, mai o salată, mai o roşie... în definitiv, cît de mult îi trebuie unui om ca să fie fericit? După 45 de ani, fericirea se defineşte ca lipsă a durerii! Mai am vreo 20 de ani de activitate şi parcă mi-aş dori o încetinire a ritmului cotidian...la nordici, există programe de reconversie profesională pentru persoane de 50 de ani, timpul trăirii şi timpul mărturisirii... parcă m-aş retrage la ţară, cu cărţile mele... ca Machiavelli, cînd îi scria Princepelui - dimineaţa să pierd vremea prin grădină, să încropesc un prînz frugal, apoi, după siestă, să îmi îmbrac hainele bune şi să mă retrag printre cărţi, în compania marilor spirite... Poate că, vreodată, un copil din vecini va începe să-l viziteze pe bătrînul ciudat şi va descoperi cu uimire cotoarele legate în piele, hărţile şi artefactele adunate de-a lungul timpului, din ţări străine... Îi voi arăta stelele prin lunetă şi îl voi învăţa cine au fost romanii... Şi, în timp ce el va răsfoi Enciclopedia britanică, eu voi trage din pipă, privindu-l pe furiş... Vise, taică, vise! La muncă!

P.S. Acest post mi-a fost inspirat de cuvintele scrise de Mişu aici

3 comentarii:

  1. eu mi-as dori sa fiu copilul care sa aiba fericirea de-a cunoaste in timpul copilariei sale "un batran ciudat" care sa-i arate cartile, hartile si artefactele sale.care sa-i arate stelele prin luneta si sa-l invete cine au fost romanii. in copilarie intotdeauna mi-am dorit un maestru...n-am avut parte asa ca munca mea in lumea cunoasterii a fost dubla.

    acum, eu, la randul meu matura, caut un copil caruia sa-ai destainui lucruri si nu gasesc:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Se spune că ucenicul vine atunci cînd e gata maestrul!

    RăspundețiȘtergere
  3. gabi.galateanu@gmail.com5 octombrie 2012 la 15:37

    Se pare că mulți simt lipsa unui îndrumător. Oceania, cu trei ani înaintea mea.
    Este un lucru de prim rang, pe care ni l-a furat ”ceaușismul”. Fără un mentor, toți sunt debusolați, nu mai recunosc scara valorilor. Unii nici nu realizează că sunt stricați, deteriorați, dezumanizați. Unii! Majoritatea.
    Ceilalți sunt ciudații.

    RăspundețiȘtergere