marți, august 17, 2010

Metafizica jocului de table


Luînd-o pe urmele maestrului Rabelais, cel care înşira jocurile lui Gargantua ca să ne spună ceva despre spiritul timpului său, eu recunosc de la început - iubesc tablele! Un joc low-tech, însă atît de subtil, de violent, de metafizic. Snobii au voie să strîmbe din nas. Dar staţi puţin... Dacă ziceam că-mi place "Jocul Regal al lui Ur", din Mesopotamia, sau străvechiul "Senet", din Egipt, vi se părea interesant? Dacă aş fi cîntat împreună cu poetul persan Farusi virtuţile "nardului", era mai bine? Dacă m-aş fi născut cu kippa şi favoriţi, i-aş fi zis "shesh besh". Pe malul Tamisei - "backgammon". În Orientul Mijlociu - "ifranjiah". Dar sînt român, aşa că-l numesc "table", din latinescul "Tabula" (că "ludus duodecim scriptorum" e cam lung...), iar după noi s-au luat şi grecii, cu "tavli", şi turcii. Fac parte, aşadar, dintr-o mare familie de "gameri", întinsă cam cît Imperiul Roman! Din Persia pînă-n Lusitania, eram gata oricînd să ne tragem la umbră şi să punem mîna pe zaruri. Cu picioarele bălăcindu-se în Mare Nostrum, făceam marţ pe-oricine! Şi, Doamne al Tablelor, cum am mai transformat în operă de artă banala cutie cu 30 de puluri! Am încrustat-o cu sidef, am pictat pe capace corăbii şi naiade, am şlefuit zarurile din tek şi fildeş. A fost o Epocă de Aur, cam de la Hadrian pînă la Lord Byron. După aia, Era Maşinilor ne-a luat ceva din demnitate, producînd în serie jocuri de placaj, cu zaruri de plastic, sau, mai rău, mutîndu-ne tabla în măruntaie de computer. În plin post-modernism, jucătorii de categorie grea îşi amintesc cu nostalgie de zarurile din os de genunchi de curvă, dovedind o mobilitate deosebită, însă le învîrtesc şi pe-astea de plastic. Rezistăm. Odată începută partida, nu mai avem ochi pentru altceva. Ca la orice război, confruntarea este însoţită de propagandă şi dezinformare. Fiecare jucător are expresiile lui, învăţate de la maestru. Ascultîndu-l, poţi să-ţi dai seama din ce şcoală provine - mahalaua, puşcăria, cafeneaua, familia. Comune sînt doar formule mnemotehnice, didactice, de genul "Bagă-n casă, să ai de luat" sau "Şase-cinci, fuga din Egipt". De la un anumit nivel încolo, cînd ai automatizat mutarile de bază şi ţi-ai definit tactica (prudentă - jidănească sau deschisă, agresivă - ofensatoare sau în aşteptare), poţi simţi fîlfîirea de aripi a Spiritului, momentul acela cînd mintea îndoaie materia, cînd ceri un zar, de care depinde toata partida, şi el vine. Sau poţi simţi cenuşa morţii, cînd Fortuna îţi refuză linia, la un pul. Poţi exploda, în ghearele Eriniilor. Sau poţi să curmi Samsara (şi partida...), cu o dublă mare,zîmbind senin, fără să culegi rodul faptei. Vedeţi, dragii mei, de ce ziceam la început că tablele sînt un joc metafizic! Dacă n-aveţi organ pentru asta, o să luaţi bătaie de la toţi frizerii...

Niciun comentariu: