România, proiect masonic (II)

Theodor Aman - Unirea Principatelor

Ion C. Brătianu, ilustru om politic şi francmason

3. Cuza, binecuvîntare şi blestem

În 1859 începe domnia de şapte ani a militarului Alexandru Ioan Cuza, în fapt, instalarea unui regim cvasi-republican şi laic, după modelul stîngii revoluţionare franceze. Înconjurat de francmasoni, care preluaseră funcţiile de miniştri, domnitorul trece la implantarea instituţiilor democratice occidentale peste o societate arhaică, agrară, nepregătită pentru asta. Procesul de modernizare este foarte rapid, are loc o adevărată ardere a etapelor, mai ales în ce priveşte agricultura Principatelor. Oraşele asistă la dezvoltarea burgheziei depinzînd de stat – creşte corpul de funcţionari, armata, profesiile liberale. Are loc împroprietărirea ţăranilor – o victorie de imagine, un eşec economic, prin fărîmiţarea marilor proprietăţi. Are loc exproprierea averilor mănăstireşti, învăţămîntul se laicizează, se introduc unităţile de măsură europene. Benefic în esenţă, regimul lui Cuza trece, în ultimii săi ani, către o formă de cezarism, un regim de putere personală, cu tendinţa de a ignora Parlamentul. Domnul foloseşte mijlocul consultării populare (plebiscitul) pentru a-şi justifica acţiunile, partidele abia formate sînt învrăjbite. Camarila din jurul lui Cuza devine coruptă, urmărind obţinerea de proprietăţi şi sume enorme de bani, din vinderea activelor statului, „naţionalizate” imediat după Unire. Armata este dezorganizată şi sărăcită (conform teoriei că, sub protecţia Marilor Puteri, nu mai avem nevoie de apărare naţională). Constatînd aceste derapaje, la care se adăuga şi evidenta imoralitate familială a domnitorului, Francmasonii reacţionează, distanţîndu-se de abuzurile lui Cuza.

Potrivit istoricului Alex Mihai Stoenescu, componenţa lojii „Înţelepţii din Heliopolis”, care aduna lideri liberali radicali şi moderaţi şi lideri conservatori, precum şi cei mai importanţi bancheri evrei implicaţi în finanţarea dezvoltării economice a tânărului stat, Hilel Monoah, Sabatay Halfon şi Jacques Cohen, ar fi reprezentat nucleul de influenţă al aşa-numitei „monstruoase coaliţii” anti-Cuza. Domnitorul va trece la represalii, inspirînd incendierea templului lojei, de către agenţi ai poliţiei, în noaptea de 7 spre 8 octombrie 1864. Dar era prea tîrziu. În perioada 1864-1865, loja „Înţelepţii din Heliopolis” a atras tot mai mulţi ofiţeri din cadrul armatei, ca aspect secret şi strategic pentru planul de îndepărtare al domnitorului şi pregătirea unui corp ofiţeresc care să pună în aplicare planul. Toţi ofiţerii care l-au arestat pe Cuza, silindu-l să demisioneze au fost francmasoni, membri ai aceleiaşi loji.

“Actorul principal din această perioadă devine loja „Înţelepţii din Heliopolis”. Era o lojă extraordinar de puternică, avea o activitate socială cu totul remarcabilă care nu a fost egalată nici pînă în ziua de astăzi: menţinea aşezăminte de caritate, şcoli, spitale, sponsoriza. De pildă, a sponsorizat cărţile lui Haşdeu, sponsoriza cultura română. Printre membrii ei au fost oameni celebri precum Carol Davila, sau unul dintre căpitanii care îi detronaseră pe Cuza şi anume Anton Costiescu, care devine unul dintre personajele de prim rang ale masoneriei române. Acesta, împreună cu Costache Moroiu şi Ştefan Şoimescu, toţi trei militari, sînt triada care va construi masoneria română.”, scria istoricul Radu Comănescu.

4. Emanciparea de sub obedienţele străine

După detronarea principelui Alexandru Ioan Cuza în 1866, detronare la care francmasoneria îşi spusese cuvîntul decisiv, pe tronul României a fost adus prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. O nouă eră de prosperitate, de data aceasta, începea pentru România. Domnia lui Carol, cea mai fructuoasă de pînă atunci, a însemnat un nou început şi pentru masonerie ale cărei aspiraţii se orientează acum către emanciparea de sub obedienţele străine şi către formarea unei Mari Loji Naţionale. După sosirea lui Carol şi după ce Germania iese învingătoare împotriva Franţei în războiul din 1870-1871, mişcarea de emancipare a masoneriei române de sub obedienţele franceză şi italiană se accelerează. Între 1871 şi 1877, lojile române testează reacţia Marelui Orient al Franţei, şi a Marelui Orient al Romei, ulterior Marele Orient al Italiei, la tendinţele de separatism. Reacţia Puterilor Masonice străine este vehementă. Negustorul francez Auguste Carence, unul din membrii fondatori ai Lojii „Înţelepţii din Heliopolis”, se opune cu înverşunare constituirii unei loji naţionale române. În 1874, Carence îl denunţă pe Anton Costiescu Marelui Orient al Franţei pentru iniţierile de români în masonerie. De asemenea, se înregistrează un alt fenomen care merită atenţie – unele loji cu componenţă predominant străină fac un lobby susţinut pentru cauza sionistă. Să explicăm.

5. Chestiunea evreiască

„Primăvara popoarelor” însufleţise cauzele naţionale în întreaga Europă, dar lăsese nerezolvată problema poporului evreu. Aflaţi în diaspora de 1800 de ani, evreii constituiau corpuri etnice distincte în interiorul imperiilor, păstrîndu-şi caracteristicile culturale, religioase şi promovîndu-şi interesele economice. În momentul în care popoarele est-europene îşi înfiinţează state naţionale, ele moştenesc aceste comunităţi etnice. Mai mult, secolul al XIX-lea cunoaşte un aflux de refugiaţi evrei, alungaţi de prigoana din Imperiul Ţarist. În Principatele Unite, evreii vin îndeosebi din Galiţia şi Ucraina, şi se stabilesc în Bucovina şi în Moldova. Foarte curînd, ei intră în conflict cu noua burghezie naţională, aflată în creştere, atît pe piaţa profesiilor liberale, cît, mai ales, în domenii-cheie – finanţe, arendă, comerţ cu tutun şi spirtoase. Mai mult – însufleţiţi de ideile propagate de Alianţa Israelită Universală, înfiinţată în 1860 şi condusă de vechiul tovarăş de luptă al lui Bălcescu, Adolphe Cremieux, evreii din Principate refuză integrarea în noul stat român, aşteptînd exodul către Palestina. Exod care se va petrece abia în secolul al XX-lea, după cel de-al doilea război mondial, pentru că Imperiul britanic avea interese economice în zonă şi nu încuraja crearea unui stat evreiesc în apropierea marilor rezerve de petrol din Orientul Apropiat. De aici se naşte acea „chestiune evreiască”, sămînţă de conflicte pentru aproape o sută de ani. Educaţi, inteligenţi şi dispunînd de resurse financiare considerabile, Iniţiaţii evrei încep să exercite presiuni politice în Principate. În timpul domniei lui Cuza, bancherii evrei iniţiază proiectul unei Bănci Naţionale, cu fonduri israelite. După abdicarea domnitorului român, Alianţa Israelită Universală se implică în susţinerea candidaturii lui Filip de Flandra, francmason care le era favorabil. În 1866, Adolphe Cremieux soseşte la Bucureşti şi îi cere Fratelui Manolache Costache Epureanu, preşedintele Adunării deputaţilor, să modifice noua Constituţie română, în sensul acordării cetăţeniei refugiaţilor evrei. Mai mult, Iorgu Şuţu, Venerabilul Lojii „Steaua României” de la Iaşi, sub obedienţa Marelui Orient al Franţei, favorabil cauzei evreieşti, îi propune principelul Carol să devină francmason şi şef al Francmasoneriei române. Carol, catolic practicant şi rezervat în ce priveşte lobby-ul evreiesc, îl informează despre aceste presiuni pe primul ministru Ion C. Brătianu. El însuşi francmason, Ilustrul Frate Brătianu începe să se distanţeze de Centrul de influenţă socialist, revoluţionar şi sionist de la Paris. Întîi, prin măsuri administrative şi economice protecţioniste, apoi prin încurajarea naşterii unei Francmasonerii naţionale. Iar personajele acestei opere nu vor întîrzia să apară, din rîndurile Armatei Române.

(va urma)