miercuri, martie 10, 2010

România, proiect masonic


Francmasonul Nicolae Bălcescu...

... si conacul său din Vîlcea

1. Preambul
Se spune că, în timp ce masonii fac politică, Francmasoneria este un loc al lepădării de patimi şi de interese, în care oamenii liberi şi de bune moravuri pot să se cunoască şi să se perfecţioneze. E perfect adevărat, dacă ne raportăm la esenţa iniţiatică a Ordinului. Totuşi, realitatea nu operează cu esenţe. De la înfiinţarea masoneriei speculative încoace, Loji întregi şi chiar Obedienţe au funcţionat mult mai profan, sprijinind puterea politică sau împotrivindu-i-se, născînd partide şi reţele internaţionale, punînd la cale experimente sociale pentru modelarea viitorului. Cum să fi fost altfel, cînd Francmasoneria a strîns în Templele ei minţile cele mai luminate ? Cine să fi făcut politică, dacă nu elitele? Totuşi, pentru asta, Ordinul a plătit un preţ greu. Inevitabil, intrînd în arena patimilor lumeşti, oricît ar fi fost de bine intenţionaţi, francmasonii au făcut şi greşeli. Fraţii s-au învrăjbit cu Fraţii. Iar profanii au rămas cu ideea că Oculta conduce lumea. În acest vacarm, omul de astăzi este obligat să cunoască istoria, înainte s-o judece.

2. Primăvara popoarelor
Istoria europeană contemporană începe cu Revoluţia Franceză de la 1789, ai cărei conducători (cu excepţia lui Robespierre) au fost francmasoni. Se inaugura atunci un nou curent de gîndire şi acţiune politică, numit iluminism, care contesta ordinea imperială, bazată pe dreptul divin, înlocuind-o cu drepturile omului şi ale naţiunii, cu recursul la raţiune şi umanism. Vectorii Iluminismului au fost iniţiaţii din Anglia şi Franţa, unii din familiile domnitoare europene, alţii din rîndurile burgheziei. Circa 47 de rituri funcţionau pe teritoriul european, din Scandinavia pînă în Transilvania, dar climatul politic, dominat de Marile Puteri, tulburat de războaiele napoleoniene, n-a permis înfăptuirea unei ample construcţii masonice. În schimb, peste Atlantic, coloniştii englezi, conduşi de masonii George Washington, Thomas Jefferson şi Benjamin Franklin, ridică Statele Unite ale Americii, o extraordinară democraţie creştină.

Anul 1848 este momentul „Primăverii popoarelor”, atunci cînd o serie de revoluţii naţionale, dirijate din Lojele masonice franceze, au zguduit imperiile europene. Refugiaţi la Paris, o serie de tineri intelectuali români se formează în cea mai republicană Lojă a a Marelui Orient al Franţei. Ion Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Ion Ghica, fraţii Goleşti, fraţii Brătianu şi Nicolae Bălcescu învaţă masonerie, istorie şi politică de la celebrii Lamartine şi Jules Michelet. Mai mult, Bălcescu ia parte la atacul mulţimii asupra palatului Tuileries, alături de prietenul său Adolphe Cremieux, avocat evreu, cel care va deveni, mai tîrziu, preşedintele Alianţei Israelite Universale. Se spune că Bălcescu va păstra mereu asupra sa o bucată de catifea, smulsă din tronul Burbonilor.

Urmînd planul carbonarului italian Giuseppe Mazzini, care credea în misiunea divină a naţiunilor, revoluţia masonică este exportată în toate capitalele europene, cu excepţia Londrei şi a Moscovei. Reacţia imperială este însă pe măsură, revoltele sînt înăbuşite, iar statele naţionale mai au de aşteptat. În Moldova, revoluţia a durat două zile, în Muntenia – trei luni, în Transilvania – peste un an. Învinşi, masonii paşoptişti din Principate se refugiază, din nou, la Paris, unde încep o propagandă susţinută pentru înfiinţarea statului român. Sînt folosite toate mijloacele posibile – se reactivează vechile contacte din Loji, se utilizează bani puşi la dispoziţie de bancherii evrei, se publică articole entuziaste în gazetele controlate de masoni. Propaganda va da roade opt ani mai tîrziu.

În 1856 se încheie Războiul Crimeii, acţiune militară de proporţii (cuprinzînd o alianţă anglo-francezo-otomană) pentru stăvilirea înaintării spre sud a Rusiei, în calea slavilor balcanici şi a grecilor, urmărind controlului Dunării şi al Mediteranei. În Lojile Marelui Orient al Franţei se discută „chestiunea românească”. Prea Puternicii Fraţi se lasă convinşi că „Principatele dunărene” pot fi o barieră naturală şi decisivă între Rusia şi Turcia, dacă li se recunoaşte românilor naţionalitatea şi li se permite înfiinţarea unui stat naţional. De menţionat că situaţia „de pe teren” fusese analizată de diverşi „călători” francezi, la prima vedere interesaţi de peisaje şi aventuri orientale. Sprijinind noul stat-client, Franţa şi-ar fi atins trei obiective cruciale – oprirea Rusiei, scoaterea Dunării de sub control austriac şi lovirea decisivă a Imperiului Otoman. Cu ajutor francez, făcînd „balet diplomatic” între Marile Puteri, francmasonii români reuşesc unirea Principatelor, cu artificiul juridic al alegerii aceluiaşi domn în Moldova şi în Muntenia.

(va urma)

Un comentariu:

Dacic Dracon spunea...

Tot atunci s-a lansat si ipoteza cu "limba româna este limba francofona" pentru a castiga suportul francezilor.