România iese din iarnă parcă mai urîtă şi mai săracă decît oricînd. Asfaltul ieftin s-a cojit de pe drumuri, conductele vechi s-au spart, mizeria îţi sare în ochi la tot pasul. E criză, monşer, cum n-a mai fost din timpul războiului – zice premierul Boc. Oamenii sunt apăsaţi, trişti, nevrotici. Ne pregătim de catastrofă. În Grecia, atenienii au ieşit în stradă, urlînd împotriva curbelor de sacrificiu. La noi, urletul e interior iar salvarea – individuală. În oraş, lumea stă la cozi interminabile la covrigi. Sînt mai ieftini. Stăm la pîndă, mirosim ceva, o ofertă de moarte. O provocăm... Parcă văd un anunţ la mica publicitate – „Român, aştept apocalipsa”… Pe bloguri se prevesteşte descompunerea treptată a actualului sistem economic mondial. Ni se spune să cumpărăm aur, să stocăm combustibil, să ne tragem mai aproape de pămînt. Astfel, vom mai avea o şansă de supravieţuire, cînd banii de hîrtie nu vor mai avea nici o valoare, alimentarele se vor goli, lumina electrică se va stinge. Am mai citit asemenea scenarii în romanele de groază ale lui Stephen King. Chestia e că dacă civilizaţia se prăbuşeşte, aurul şi rezervele de hrană vor trebui apărate. Aşa că, mai întîi, cumpăraţi o armă! Alte previziuni sunt mai blînde. În pană de combustibili fosili şi de utilităţi, oraşele vor învăţa să se hrănescă şi să se încălzească „pe plan local”. O întoarcere la epoca oraşelor-state. Mi-e imposibil să-mi închipui Piteştiul emiţînd monedă proprie...
P.S. Scuze pentru că am activat, din nou, verificarea prin cuvînt a comentariilor dar, în perioada în care am lipsit de-aici, se umpluse de spam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu