sâmbătă, iunie 13, 2009

Un muscelean printre canibali



Aţi auzit de Mihai Tican Rumano? Personaj fascinant, jurnalist şi scriitor, prieten cu Rebreanu şi cu Minulescu, omul a fost un călător neobosit, care a înconjurat Pămîntul şi a scris 40 de cărţi de reportaj. Opera sa, în mare parte uitată, va fi readusă în atenţia publicului, prin eforturile consătenilor din Berevoeşti.

O biografie fascinantă

Mihai Tican s-a născut pe 2 iulie 1893, în Berevoeştii Muscelului, într-o familie săracă. Orfan de mic, copilul va urma şcoala elementară în sat, apoi, din 1908, va intra ca băiat de prăvălie la un negustor din Cîmpulung-Muscel. Se pare că nu s-a înţeles deloc bine cu jupânul, deoarece, în scurt timp, va fugi la Bucureşti, de unde ia drumul Brăilei, oraşul lui Panait Istrati, de unde va ajunge la Constanţa, ascunzîndu-se pe un vas sub pavilion italian. Descoperit în larg, micul Mihai va lucra ca ajutor de bucătar. După ce va sta cîteva luni, vînzător de prăvălie, la un Don Rafael din Neapole, copilul îşi va continua călătoria pînă la Mogadiscio, capitala Somaliei, de unde se va urca pe un vapor cu destinaţia Argentina. Aici, la capătul pămîntului, va sta 14 ani, făcînd de toate. Va fi hamal, şofer, văcsuitor de ghete. La Buenos Aires va fi luat sub ocrotire de o familie binevoitoare, care îi va da posibilitatea continuării studiilor. În paralel, va învăţa limba spaniolă, franceză, portugheză şi greacă. La 19 ani, începe să publice însemnări de călătorie în ziarele şi revistele din La Plata şi Buenos Aires, adăugînd la numele său pseudonimul literar Rumano – Românul. În 1916 îi apare volumul intitulat "Despre pămîntul drag al patriei mele", cuprinzînd note despre meleagurile româneşti. În 1923, îl cunoaşte în portul La Plata pe belgianul Georges Laffite, reprezentantul unei case de comerţ din Congo Belgian, cu care va lega o strînsă prietenie. La iniţiativa acestuia face prima expediţie pe pămîntul african, care-l va fermeca şi obseda toată viaţa.

Călător şi literat

Timp de 13 luni, însoţit de prietenul Laffite, Mihai Tican Rumano va colinda Africa Occidentală, vizitînd Senegalul, Mauritania, Guineea-Bissau, Sierra-Leone, Coasta de Fildes, Congo, Angola, Nigeria, Gabon, Liberia. La întoarcere se opreşte la Madrid, unde va locui cu intermitenţe şapte ani. Incepe colaborarea cu diferite articole şi reportaje de călătorie în periodicele din Barcelona şi Madrid. Vede lumina tiparului la Barcelona primul memorial de călătorie al lui Mihai Tican-Rumano: La Vida del Blanco en la Tierra del Negro,vol.I-II (Viaţa albului în ţara negrului). În 1925, pleacă din Barcelona, oraşul activităţii sale literare, pentru a face o expediţie cinegetică de-a lungul fluviului Congo. De acum înainte, cărţile vor apărea una după alta, iar titlurile spun tot – Pierduţi printre fiare, Omul maimuţă şi femeile lui, Dansul canibalilor, Monstrul apelor, Lacul cu elefanţi, În inima pădurii virgine etc. Atent observator, Mihai Tican Rumano va oferi cititorului european descrieri fascinante ale continentului negru, note antropologice ( va descrie ritualul de mutilare genitală al tinerelor fete, la triburile de canibali...), sfaturi de vînătoare. În ţară trimite impresii de călătorie la ziarele Universul şi Curentul. Între 1928-1929, este ataşat de presă onorific al României la Madrid, publicînd în foileton romane de călătorie şi aventuri. Scoate la Barcelona ziarul DACIA, săptămînal hispano-român, în care popularizează plaiurile româneşti şi cultura ţării. În paginile ziarului au publicat Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Cezar Petrescu, Victor Eftimiu s.a. edituri din ţară îi traduc şi îi publică lucrările. Din 1931, Tican Rumano se stabileşte în România şi lucrează la ziarul Universul. Un an mai tîrziu, devine membru al Societăţii Scriitorilor Români. La sfîrşitul anului 1935 apare în două ediţii volumul monografic „Abisinia", prefaţat de Radu D.Rosetti. Cu acest prilej, scriitorul primeşte de la împăratul Haile Selassie, drept recunoştiinţă pentru popularizarea făcută ţării sale, gradul onorific de ofiţer şi decoraţia ”Steaua Etiopiei”.

Comuniştii i-au recunoscut meritele

Schimbarea regimului din România îl găseşte în postul de corespondent de presă străină pentru limbile spaniolă şi portugheză. I se transmit radiofonic pagini din itinerariile de vînătoare şi de călătorie în Africa. Colecţia Cutezatorii a Editurii Tineretului publică ediţia revăzută şi adăugită a volumului "Lacul cu elefanţi”, precum şi „Monştrii apelor”. Este în graţiile lui Gheorghiu-Dej, care îl invită la primirea oficială a împăratului Abisiniei la Bucureşti. Generos, scriitorul va dona muzeului din Cîmpulung Muscel un număr de 170 de tablouri, piese de Nicolae Grigorescu, Stefan Luchian, Henry Catargi, Lucian Grigorescu, C.D.Mirea, C.Baraschi, Angheluţă etc.
La Berevoeşti, satul natal căruia i-a purtat toată viaţa o mare dragoste, a înfiinţat un muzeu de artă plastică, pe care l-a înzestrat cu 178 tablouri, la care s-au mai adaugat şi alte donaţii ulterioare. În 1967, Mihai Tican Rumano se va stinge din viaţă. La cîţiva ani după moartea sa, un grup de consăteni inimoşi, în frunte cu profesoara de geografie Georgeta Proca, va transforma casa părintească a călătorului într-un loc memorial. Se va înfiinţa şi o Societate cultural-ştiinţifică, pentru valorificarea moştenirii culturale a lui Mihai Tican Rumano, stîrnind o oarecare emulaţie în jurul vieţii marelui explorator.

Un loc prea puţin cunoscut...

Astăzi, casa memorială Mihai Tican Rumano are parte de prea puţini vizitatori, cu toate că se menţine într-o stare bună. Indicatoarele de acces au dispărut, astfel încît e greu de găsit, pe Valea Satului. Consiliul local nu acordă nici un ban nepotului exploratorului, care ţine loc de custode. De asemenea, Societatea „Mihai Tican Rumano” nu a avut parte de sprijin guvernamental. Preşedintele executiv, Ion Berevoescu, face muncă voluntară, copiind operele călătorului. Muzeul sătesc, adăpostit într-o clădire veche, n-are pliante de prezentare. Sînt totuşi şi veşti bune – în septembrie, o editură orădeană va inaugura o colecţie, intitulată „Mari călători români”, retipărind romanele lui Tican Rumano. De asemenea, în august, edilii din Berevoieşti vor dezveli un bust al scriitorului, cu ocazia zilelor comunei. E prea puţin, credem noi, pentru potenţialul cultural al locului şi pentru fascinaţia pe care exploratorul o poate avea asupra copiilor din toată România. Dar ce zic eu... copiilor? În faţa exotismului din paginile cărţilor lui Tican Romano, toţi devenim copii!

8 comentarii:

oceania spunea...

ce viata a avut omul asta. plina, exotica, palpitanta. n-am auzit de el decat acum. e interesant ca-l amintesti aici.

Cristian Cocea spunea...

Şi fuma pipă!

-X- spunea...

... la fel ca semnatarul blogului :)

Ce romani avem in istorie fara sa avem habar de ei ...!

Cristian Cocea spunea...

X - aşa e la români, admiraţia se naşte după ce obiectul ei moare...

Wilfried Birleanu spunea...

Si pentru ca obiectul e deja mort de ce sa ne mai batem capul cu memorialul, nu? Intr-un fel e bine ca a aparut la romani tendinta de a nu ne mai pasa de trecut. Li se face in felul acesta un serviciu generatiilor viitoare care, nestiindu-l, nu vor trebui sa se rusineze de trecutul inaintasilor care au vietuit in Romania dintre 1989 si moartea lui Iliescu (2250?).

Cristian Cocea spunea...

2250??? Doamne...

Draculette spunea...

Interesant material. Frumoasa viata de om.
Multumim.

Anonim spunea...

as dori sa pot copia aceste informatii. cum o pot face?