O ţară cu piatra în mînă

Cu spatele la zid în negocierile cu FMI, preşedintele Băsescu anunţă scăderea tuturor salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Nu avem ce face, spune şeful statului – alternativa era să creştem taxele. Profesorii, medicii, funcţionarii sunt „ca un om gras ce stă în spinarea unuia slab”, adică a sectorului privat. Teoretic, Băsescu are dreptate. În România s-au creat nişte dezechilibre teribile – sunt mai mulţi pensionari decît angajaţi, corupţia afectează toate sectoarele sociale, prăpastia dintre săraci şi bogaţi e din ce în ce mai adîncă. De ce s-a ajuns aici? Pentru că, în anii ’90, privatizarea economiei comuniste s-a făcut prin jaf. Pentru că am permis dezindustrializarea ţării, fărîmiţarea proprietăţii agricole, deschiderea pieţelor. Pentru că FSN a încurajat pensionarea românilor la 45-50 de ani. Pentru că n-am limpezit apele, din punct de vedere moral, condamnînd lacheii dictaturii lui Ceauşescu şi călăii dictaturii lui Dej. Pentru că impostorii au devenit educatorii tinerelor generaţii. Pentru că fiecare partid politic ce a venit la putere şi-a instalat clientela în funcţii de stat, peste clientela dinainte. Pentru că suntem de un individualism feroce. Pentru că n-am avut înţelepciunea să facem rezerve cînd ne mergea bine. Pentru că n-am avut curajul să ne gospodărim, din prima clipă cînd criza ne-a bătut la uşă. Greşeli cumplite, care s-au adunat, an după an. Şi noi ce facem ? Ne mulţumim să tăiem salariile profesorilor şi ale medicilor şi să reducem pensiile! Practic, o măsură ca o frecţie la picior de lemn. Insuficientă. Cinică. Periculoasă. Contrar a ce se speră, ea va lovi în categoriile deja defavorizate, consumul se va reduce, la fel şi încasările fiscale. Va creşte în schimb posibilitatea tulburărilor sociale, după reţeta grecească – greve, paralizia transporturilor, violenţe de stradă. Pînă acum am fost o ţară cu mîinile în sîn? Poate. Dar de acum înainte riscăm să fim o ţară cu piatra în mînă.