Sfinxul de la Cetăţeni

Călăreţul trac

Sfinxul de la Cetăţeni

Cap de cioban

Pe drumul de la Tîrgovişte la Cîmpulung, şerpuind pe lîngă apa Dîmboviţei, între satele Cetăţeni şi Bădeni, puteţi găsi unul dintre cele mai misterioase locuri sacre din Muntenia– Cetăţuia Negru Vodă. Lăcaşul de cult, un schit căţărat pe pisc de munte, la 881 de m altitudine, datează din secolul XIII, fiind construit de legendarul Negru Vodă ca loc de refugiu în calea tătarilor. Cronicarii atestă că, la poalele muntelui, se înălţa o biserică mare, frumoasă şi înaltă, apărată de ziduri întărite, iar schitul din vîrf fusese amenajat într-o peşteră. În secolul XX, arheologii au dovedit că aici se găsea o aşezare mult mai veche, geto-dacă, de la începutul celei de-a doua epoci a fierului. Urme de ceramică cenuşie şi ziduri de piatră groase de 2,5 m au fost descoperite pînă în 1982. O ipoteză şi mai tulburătoare, susţinută de existenţa în zonă a unor impresionante statui megalitice, este aceea că o civilizaţie necunoscută, mult mai veche, a amenajat muntele ca sanctuar, pînă în vîrf, la peşteră, lăsînd la tot pasul urme misterioase.

Biserica rupestră cu două altare

Lăsaţi maşina la şosea, daţi ceva de pomană copiilor de rudari care vă vor înconjura imediat (la poalele muntelui se află astăzi casele de chirpici ale celor mai săraci oameni din Argeş), apoi pregătiţi-vă de un urcuş pieptiş, cale de o oră. Treceţi Dîmboviţa, pe un pod de lemn, şi urmaţi cărăruia, spre stînga, printre stînci uriaşe, păduri de foioase şi poieniţe. Stîncile au forme bizare – privite din anumite unghiuri, înfăţişează capete de animale, figuri umane privind spre cer şi jilţuri pentru uriaşi. Drumul e abrupt, aşa că vă puteţi odihni des, pe băncuţe puse înadins. Vă întovărăşesc la tot pasul troiţele, înfăţişînd calvarul Golgotei, urcate de Mîntuitor. În fine, veţi ajunge sus, unde vă aşteaptă biserica rupestră. Zugrăveala abia se mai vede, primul strat datînd din secolul al XIV-lea, din care s-a păstrat, pe tavan, imaginea unui Pantocrator de o mare frumuseţe. În peretele de vest veţi vedea scobit altarul catolic, pentru doamna Marghita, soţia lui Basarab I. Lucrul nu este de mirare – ca vasal al regelui Ungariei, Basarab I şi urmaşii săi au fost de religie catolică, trecerea la ortodoxie a Domnului făcîndu-se în 1359, în vremea lui Nicolae-Alexandru, nepotul lui Negru-Vodă, care alege definitiv între Roma şi Constantinopol.

Urcaţi apoi către Crucea Dorinţelor, un monument ridicat în cel mai înalt loc al schitului. Aici, pelerinii care se roagă din inimă pot să-şi vadă îndeplinite dorinţele. Uitaţi-vă cu atenţie în jur – veţi descoperi pe stîncă urme de paşi (!), prinse în piatră... Nimeni nu le poate explica originea, legenda spunînd că sînt paşii lui Negru Vodă şi ai doamnei Marghita, care au topit roca, în fierbinţeala iubirii de Dumnezeu. Şi tot legenda aminteşte că doamna Marghita s-a aruncat de aici în prăpastie, crezînd cu disperare că soţul ei a murit în bătălie. Coborînd, puţin mai jos de Crucea Dorinţelor veţi întîlni un bazin circular, pentru apa de ploaie, iar la colţul bisericii puteţi vedea Peştera Moşului, o chilie de sihastru, care poartă urmele simbolurilor creştine scrijelite în piatră, schitul Cetăţuia fiind în trecut cea mai aspră sihăstrie din Ţara Românească. Să mai notăm că aici s-au găsit, într-un sicriu de piatră, moaştele Cuviosului Ioanichie Schimonahul, pe la 1638.

O altă minune a locului este că, în fiecare an, pe 16 aprilie, de Izvorul Tămăduirii, un fir de apă cu calităţi miraculoase începe să se prelingă în altar. Există mărturii despre calităţile tămăduitoare ale apei, care ar fi vindecat bolnavi în mare suferinţă. Apa curge exact pînă la 15 august, de ziua „Adormirii Maicii Domnului”, dispărînd apoi, pînă în anul următor. Minunea aceasta i-a obligat, în 1918, pe înalţii preleţi ortodocşi să adauge mănăstirii un al doilea hram – „Izvorul Tămăduirii”, fapt fără precedent în ţara noastră.


Un centru spiritual al vechilor daci

În spatele Peşterii Moşului, pe peretele stîncos, puteţi vedea un desen ciudat – un călăreţ înfăţişat schematic, purtînd în mînă un arc. Istoricii spun că este celebrul Cavaler Trac, Gebeleizis sau Nebeleizis - Divinitatea Supremă a tracilor, fulgerul fiind una dintre armele pe care acesta le folosea. El era reprezentat ca un bărbat chipeş, uneori cu barbă. Gebeleizis provoca tunetele şi fulgerele. În unele reprezentări acesta apare aşezat pe tron, iar în altele, în chip de călăreţ, având în mâna stângă un arc; un şarpe coboară spre capul calului. Mai este însoţit şi de un vultur cu corn. Vulturul ţine în cioc un peşte atunci când simbolizează singur Divinitatea amintită, iar în gheare are un iepure. Acest zeu este stăpânul Cerului şi al Pământului, patronul aristocraţiei militare. Iconografia locală l-a păstrat sub forma Sf.Gheorghe.

Pe teritoriul României au fost găsite peste 200 de imagini de epocă, atestând cultul Cavalerului Trac în Dobrogea, Oltenia, Transilvania. Desenul de la Cetăţuia ne face să credem că aici a funcţionat un centru spiritual al vechilor daci. Preoţii daci sînt întîlniţi sub trei denumiri: kapnobatai, polistai şi ktistai. Termenul de kapnobatai înseamnă "cei care umblă prin nori". Această denumire corespunde faptului că preoţii asceţi trăiau pe vîrfurile înalte mereu acoperite de nori şi ceaţă. Polistai se traduce prin "întemeietorii de oraşe" ceea ce ar putea însemna că această castă preoţească ar putea fi formată din învăţători. Ktistaii, "întemeietorii de neam", ar putea fi casta care practica medicina.

Statui megalitice

La coborîre, priviţi cu atenţie în jur, pentru a remarca blocurile imense de piatră, care au forme ciudate, amintind de monumentele megalitice din Bucegi, de pe Drumul Zeilor, Sfinxul şi Babele. Veţi remarca, în partea de vest a complexului, străjuind înălţimea, două formaţiuni numite de călugări “Ciobanul şi oaia sa”, de fapt două capete de 4-5 m înălţime, cu urechi lungi şi profil sever ! Apoi, ceva mai jos, întîlniţi “Masa lui Mihai Viteazu”, o lespede de piatră care se află la picioarele celui mai impresionant monument megalitic – un gigant ce priveşte spre înalt ! Profilul său se distinge clar, pe albastrul cerului, iar crucea şi placa de marmură plasate pe capul uriaşului nu-i strică, din fericire, enigmatica expresie… Există arheologi care consideră că megaliţii de la Nămăeşti sînt opera unei civilizaţii necunoscute, care a stăpînit Pămîntul înainte de potop. Ei îi dau dreptate cercetătorului Daniel Ruso, cel care a identificat în Peru statui similare, înfăţişînd animale preistorice şi oameni cu expresii bizare.