Scandal cu pictori şi scriitori

Scriitorul Augustin Doman, care a primit anul acesta premiul de excelenţă al Direcţiei de Cultură Argeş, publică aici un comentariu acid la adresa pictorului Lucici. Ce s-a întîmplat? Doman a primit din partea noastră un tablou semnat de artist şi a constatat, mai apoi, că mai există lucrări asemănătoare. Dar să-i dăm cuvîntul....

Am avut norocul ghionist sa ma numar printre laureatii Premiilor de Excelenta ale Directiei judetene de Cultura, Culte si Patrimoniu de anul acesta. De ce ghionist? Din cel putin doua motive. Despre primul dintre ele nu vreau sa vorbesc aici, fiind vorba de invidia unor confrati dusa pana aproape de ura. Ma voi referi la cel de-al doilea, insa, cu acelasi sentiment de amaraciune ca si primul.

Premiile au constat, in afara de clasica diploma, in cate un tablou de Augustin Lucici. Cati laureati, atatea tablouri cu imagini din vechiul Pitesti. Directia de Cultura a facut un contract cu artistul plastic, i-a platit lucrarile, iar acestea au fost daruite in chip de premiu laureatilor.

Pana aici totul pare a fi in limitele normalitatii. La cateva luni, insa, ma intalnesc cu un alt scriitor argesean pe strada. Purta tantos sub brat un tablou cumparat cu o jumatate de ora in urma. Mi-l arata mandru – reprezenta Biserica Sfantul Nicolae cu ceas. Hm! Exact tabloul de pe peretele meu de acasa. Iar eu credeam, naiv, ca tabloul a fost facut intr-un singur exemplar. Am aflat ca, de fapt, pictorul inca il mai executa, daca nu cumva il multiplica la vreun copiator performant. Sau poate ca eu tin pe perete chiar o atfel de copie, ca mi-e si teama sa verific.

Acum, sa ne intelegem, eu nu sunt vreun mare colectionar de arta, dar ce am eu acasa sunt tablouri in exemplar unic. Si cred ca asa ar trebui sa stea lucrurile. Marin Preda scria in ,,Viata ca o prada” ca el n-ar fi putut fi pictor vreodata; o data, pentru ca ar fi trait cu o permanenta teama ca i-ar fura cineva lucrarile si inca o data pentru ca greu s-ar fi putut desparti de ele. Nu concepea nici macar teoretic sa faca un tablou in n exemplare.

Cineva mi-ar putea spune ca, asa cum se stie, calul de dar nu se cauta de dinti. Si poate ca asa este. Dincolo de amaraciunea mea, un lucru stiu: eu nu am pe perete un tablou unic (ca o linie, doua puncte, o dunga in plus sau in minus nu arata faptul ca avem de-a face cu alte variante). Iar un lucru nu stiu: detin un tablou original sau o copie? Dar pentru a nu ma complica si a scapa de un stres in plus, voi cauta pe cineva care are casa plina cu tablouri de la balci, cu caprioare band apa la izvorul din liziera padurii amazoniene, cu tiganci cu sanul pe jumatate dezvelit, cu un arab/harap furand cu calul o cadana si-i voi face cadou tabloul Biserica Sfantul Nicolae cu ceas de tizul meu Augustin Lucici. Socotesc ca acolo ii este locul.

Folosesc prilejul de a multumi inca o data pentru premiu Directiei de Cultura, Culte si Patrimoniu, lui Cristian Cocea, directorul de atunci. Institutia n-are nicio vina, ea a fost trasa pe sfoara la fel ca si mine.

Un tablou, doua tablouri, n tablouri... Arta in serie mica, mijlocie si maaare!

Răspunsul meu este următorul:

Dragă domnule Doman,

Am aflat cu stupoare despre situaţia în care vă găsiţi şi vreau să vă sugerez o cale de ieşire. Haideţi să facem o expertiză a tabloului pe care l-aţi primit şi, dacă se va dovedi că este o copie realizată prin mijloace electronice, ruşinea va cădea asupra maestrului Augustin Lucici, artistul care, în oferta înaintată Direcţiei de Cultură, a prezentat datele tehnice ale lucrărilor (dimensiuni, material, mod de execuţie). În acest caz, veţi primi, desigur, scuzele lui şi ale mele. Dacă, însă, tabloul este original, ar trebui să vă gîndiţi că orice artist realizează variaţiuni pe o anumită temă, astfel explicîndu-se asemănarea care v-a neliniştit. Atunci, cred că se impune să îi cereţi dumneavoastră scuze pictorului. Şi, ca să nu rămîneţi cu un gust amar, vă asigur că, imediat ce o faceţi, vă voi cumpăra eu tabloul. Astfel, veţi primi în bani premiul binemeritat. Aştept hotărîrea Dumneavoastră.

Cu simpatie,
Cristian Cocea

P.S. Am preluat pe blog (www.povesteazilei.blogspot.com) această polemică şi, dacă va fi necesar, o voi trece şi în paginile presei locale.