Se vorbeşte mult despre criza învăţămîntului românesc, iar proiectele de reformă n-au lipsit în ultimii 20 de ani. Numai că schimbările au făcut mai mult rău decît bine. De ce? Să ne gîndim...
- La ce foloseşte şcoala? În antichitate, educaţia însemna făurirea caracterului şi pregătirea pentru o viaţă trăită bine. Asta a ţinut două mii de ani... În Atena lui Socrate, statul nu se implica deloc în această chestiune - particularii plăteau pentru ca odraslele lor să înveţe scrisul, cititul, retorica şi sofistica. Meşteşugurile se transmiteau în cadrul breslelor. Modelul a funcţionat şi în Evul Mediu creştin, cu amendamentul că Biserica a luat locul filosofilor. Abia modernitatea a avut nevoie de învăţămîntul de masă, standardizat şi controlat de stat, pentru a-şi asigura armatele de lucrători din fabrici, birouri şi tranşee. În societăţile celui de-al Doilea Val, accentul a trecut de la făurirea caracterului la transmiterea de cunoştiinţe. Şcoala te pregătea pentru o profesie, te transforma în specialist. Asta a funcţionat cinci sute de ani. Uite însă că, de 50 de ani, am intrat în post-modernitate, o perioadă marcată de multiplicarea exponenţială a cunoştiinţelor, de transformări economice majore, de incertitudini şi haos pe piaţa muncii, de globalizare, de apariţia industriilor comunicării. Şcoala occidentală încearcă să ţină pasul, însă e atacată în fundamentele sale - CARE cunoştiinţe nu se perimează, CUM să predăm acest nucleu (dacă există...), ÎN CE MOD să evaluăm performanţa şcolară a individului, unic în felul său...
- În România post-comunistă, acestor dileme structurale li se adaugă vicii naţionale, de pildă: corupţia unor profesori, refuzul competiţiei corecte, enclavizarea informaţională, slaba legatură a şcolii cu piaţa muncii, demotivarea elevilor, în contact cu inechităţile din societate etc.
- Ce e de făcut? Nu ştie nimeni, pentru că nimeni nu poate prevedea cum va arăta România după 12 - 16 ani, ciclul de formare a unui copil. Totuşi, cîteva idei se impun: mutarea accentului de pe memorarea unui nucleu dogmatic de cunoştiinţe către tehnici ale învăţării permanente (de exemplu, folosirea bazelor de date on-line, evaluarea relevanţei informaţiei etc), ceea ce permite flexibilitate profesională; schimbarea metodelor pedagogice, de la masificare către individuaţie (lucrul cu mai puţini copii, învăţămînt la distanţă, orar diferenţiat, softuri didactice, călătoria ca modalitate de învăţare etc); revenirea breslelor în procesul educativ, adică a companiilor multinaţionale (de altfel, oricine lucrează în mediul corporatist ştie cîte cursuri plătesc companiile pentru angajaţi - s-ar putea imagina un viitor apropiat, în care statul să cedeze o mare parte a învăţămîntului superior, de specializare, către firme); în fine, ceea ce e mai important decît orice, regîndirea învăţămîntului primar şi gimnazial ca o formă de făurire a caracterului.
Ce părere aveţi?
Parerea mea e ca invatamantul, mai peste tot in lume, e in impas. Dar la noi e o catastrofa. Numai vazand rezultatele testelor europene, fie ca e vorba despre PISA, PIRLS sau TIMSS, se vede cum stam la acest capitol. Elevii scolii romanesti sunt in mare majoritate analfabeti functionali pe care ii gasesti pe ultimele locuri ale clasamentelor. Trebuie sa ne iasa odata din cap ideea ca scoala romaneasca e nemaipomenita. Avem un sistem ingrozitor de demodat si ineficient. Ceea ce spui tu sunt lucruri de bun simt care ar trebui sa fie luate in considerare dar cine sa faca lucrul asta? Cati dascali valorosi si cu vocatie mai exista in tara asta? Cine sa se lupte cu structura invatamantului invechita si supra aglomerata? Despre toceala ce sa mai spun? Ea e baza la noi. Bineinteles ca e nevoie de o reforma radicala a programelor care sa traga dupa ea si reforma corpului didactic. Din nefericire, eu una, nu vad nicio miscare, niciun semn ca ceva s-ar misca in acest sens. De pe bancile scolii vor iesi in continuare tineri mediocri.
RăspundețiȘtergereProbabil ca una dintre trasaturile tipic romanesti e ca atunci cand ai de-a face cu scoala s-o urasti din toata puterea fiintei tale. Eu am urat-o, se pare ca nici celor care sunt responsabili cu destinul ei nu le place prea mult :-).
RăspundețiȘtergereOceania - visez la forme alternative de învăţămînt. De exemplu, călătoria... Cum ar fi să urci trei-patru copii într-o maşină şi să-i duci într-o călătorie de trei luni prin ţară? Geografie, istorie, literatură, filosofie, fizică şi matematică, toate în aer liber!
RăspundețiȘtergereWilly - Ştii ce deosebeşte un mentor de un profesor? Generozitatea.
servus...
RăspundețiȘtergerecorect, în făurirea caracterului stă totul. dar pentru asta nu ne-ar trebui caractere care să o poată face? şi nu ar fi necesar ca făurirea caracterelor să aibă la bază cei şapte ani de acasă?... în rest să sperăm la o supleţe a curriculumurilor şi la un cît mai neconvenţional peisaj pedagogic şi... "postşcolar"... Greu... :)
Toate cele bune!
Servus, Flavius! Ce plăcere să mă viziteze un braşovean (cred, după ce-am văzut pe blog...). Este unul din oraşele mele favorite. Am pus un link spre blogul tău pe povestea zilei. Te mai aştept!
RăspundețiȘtergere