12 martie 2000 – Într-un act istoric fără precedent, Papa Ioan Paul al II-lea a cerut iertare pentru păcatele comise de Biserica Catolică de-a lungul existenţei sale milenare.
Cine are urechi să audă: puţină umilinţă nu strică nici măcar prinţilor bisericii ! Cu cît sîntem mai sus într-o ierarhie, cu atît ne paşte mai tare păcatul trufiei… Înveşmîntaţi în purpură şi aur, uităm că prima noastră datorie este aceea de a servi pe cei ce ne-au acceptat în fruntea obştei. Politicieni, prelaţi, oameni de cultură sau de afaceri, să mai lăsăm din aroganţă şi să ne amintim că Mîntuitorul, într-un gest simbolic, a fost acela care a spălat picioarele ucenicilor, înainte de Cina cea de Taină ! Umilinţa Papei Ioan Paul al II-lea a fost actul de onoare al unui om deosebit. Parcă am fi vrut să-l vedem şi pe Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist deplîngînd slăbiciunea omenească a slujitorilor Bisericii neamului, care au tăcut în faţa dictaturii comuniste, parcă nu i-ar sta rău nici Excelenţei Sale Ion Iliescu să spună două vorbe mîhnite despre excesele politice ale anilor 90… Parcă nici fostului preşedinte al Academiei Române, domnul Eugen Simion, nu i-ar strica un pic de cenuşă în cap, în legătură cu titlurile universitare acordate de înaltul for Elenei Ceauşescu… Aşa cum nu le-ar scădea cota la bursă oamenilor de afaceri dacă ar recunoaşte şi s-ar căi că au lucrat cu Securitatea. În fine, poate că şi liderii de opinie, aceia care scriu zilnic editoriale şi apar în fiecare talk-show, ar putea să recunoască public că, măcar o dată, au vorbit cînd n-aveau nimic de spus…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu