24 martie 1990 – A luat fiinţă Serviciul Român de Informaţii (SRI) care îşi definea drept obiectiv asigurarea securităţii naţionale a României prin mijloace specifice.
Dacă, la începuturi, Serviciul Român de Informaţii a fost privit cu suspiciune, întrucît exista bănuiala că “reciclează” foste cadre ale Securităţii, odată cu trecerea timpului vocile critice au scăzut ca intensitate. E un semn de normalitate – pe de-o parte, în 18 ani, comunitatea de informaţii s-a profesionalizat, lăsînd în urmă scandaluri precum “Terasa Anda” sau “Căpitanul Soare”, pe de alta – societatea civilă s-a maturizat şi acceptă, azi, fără discuţie, că serviciile secrete au rolul lor în democraţie. Fără îndoială, noii ofiţeri din SRI nu pot fi comparaţi ca mentalitate cu securiştii lui Ceauşescu – ei s-au format într-o societate deschisă, în care pluralitatea opiniilor politice şi libera exprimare sînt regula, nu excepţia. Ca să nu mai vorbim din punctul de vedere al informaţiilor şi al pregătirii specifice ! Nici nu s-ar putea altfel – situaţia strategică e mult mai complexă decît în anii Războiului Rece, iar tehnica a evoluat inimaginabil, astfel încît agenţii secreţi trebuie să ţină pasul. Nici măcar naţionalismul nu mai poate fi imputat tinerilor ofiţeri SRI – au văzut prea bine cît valorăm în jocurile marilor puteri, ca să devină realişti şi pragmatici. Un singur lucru cred că-i face vulnerabili. Sînt prea multe tentaţiile din jur şi prea materialistă lumea pe care o au de apărat. Au nevoie de o armură – spiritul elitei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu