31 martie 1991 –Tratatul de la Varşovia îşi încetează oficial existenţa.
Semnăturile puse de preşedinţii noilor democraţii est-europene pe actul de dizolvare a tratatului de la Varşovia recunoşteau formal prăbuşirea puterii Uniunii Sovietice, proces început în 1989. Lumea rămînea agăţată într-un singur punct de sprijin – America, un conglomerat economico-militar, o oligarhie bine temperată prin control democratic, manager planetar capabil să intervină oriunde pentru apărarea unor valori şi a unor interese precise. Retragerea Rusiei din Polonia şi din Statele Baltice năştea un vid de putere. De aproape două decenii, în acest spaţiu, scăpaţi de îmbrăţişarea sufocantă a Ursului de la răsărit, arhitecţii franco-germani moşesc Statele Unite ale Europei, la început o piaţă comună a bunurilor, serviciilor şi a forţei de muncă, cu o monedă unică, mai apoi o federaţie de state, cu instituţii supra-naţionale. Un pol de putere economică, desigur, însă o structură oportunistă ce se sprijină pe puterea militară americană, prin intermediul Tratatului Atlanticului de Nord. În ultima vreme, negustorii Europei Unite, adepţi ai compromisului şi ai negocierii, au observat un lucru îngrijorător – SUA îşi iau în serios rolul de manager planetar, care ştie ce este Binele şi Răul, şi le cam strică jocurile, vezi războiul din Irak. În aceste condiţii, politicienii de la Paris şi de la Berlin s-au grăbit să condamne acţiunea americană. Protestul lor, pe care mulţi îl consideră întemeiat, este cel mult ingrat – fără sacrificiile americane din secolul al XX-lea, Europa ar fi fost nazistă sau comunistă în integralitate ! Dar politica externă nu e domeniul recunoştiinţei ci al calculelor reci, ţinînd de interese de stat.
Europa datoreaza intr-adevar enorm Americii. Din pacate managerul general George nu e Roosevelt. La 10 septembrie 2001, la aproape 2 ani de cand se afla in slujba, tot ceea ce stia publicul despre el era ca i-a facut cu mana lui Stevie Wonder (muzician orb, pentru a nu lasa ironia sa treaca neobservata) la un concert de caritate. Sub managementul lui, SUA se afla la un foarte mic pas de recesiune economica si un profund sentiment anti american a fost indus in tarile Europei Occidentale. Chiar daca a stiut ce e Raul (vezi razboiul din Irak) a fost nevoie sa inventeze un motiv pentru a convinge masele ca invadarea Irakului e necesara (vezi arme nucleare inexistente). Pentru ca americanul nascut si crescut in democratie adevarata n-ar fi inteles ca Saddam trebuia inlaturat pur si simplu. Divagand putin, consilierii lui Bush cel Batran au fost mai intelepti si au vazut ca Saddam, tiran cum era el, tinea haosul in frau in acea regiune. Analistii micului Bush au dat-o in bara. Dar asta e cu totul alta poveste. Revenind la sentimentele Europei... E pacat ca locuitorii Statelor Unite ale Europei se cred superiori intelectual locuitorilor Statelor Unite ale Americii. Americanii s-au trezit si nu mai aproba razboiul, realizand ca au fost victime ale politicienilor. Or sa se trezeasca si europenii si or sa admita ca au fost dusi de nas de proxenetii care manipuleaza tarfa de politica pe batranul continent? Or sa-si dea ei seama ca un indreptatit sentiment anti Bush a fost cosmetizat de politicieni si transformat intr-unul ingrat, anti american? Sau europenii sunt intr-adevar mai destepti si nu se lasa manipulati de politicieni, ci simt anti american pe bune? Daca asa stau lucrurile nu mai ramane de spus decat atat: cand europeanul zice "jandarmul mondial" cu ura in glas, sa-si aduca aminte ca, daca nu el insusi, parintii sau bunicii lui cu siguranta au rostit aceleasi cuvinte cu dragoste si speranta. Si au avut dreptate.
RăspundețiȘtergereFoarte nuanţate ideile tale... Probabil că greşelile administraţiei Bush jr. vor aduce acum un democrat la Casa Albă. Parcă aş prefera-o pe dna Clinton, mai "tehnocrată" decît Obama, după cum comentează ştiutorii...
RăspundețiȘtergere