În inima cîmpiilor mănoase ale regiunii franceze Beauce se
ridică, majestuoasă, catedrala de la Chartres. Acest monument, înscris în patrimoniul
mondial UNESCO, merită întreaga noastră atenţie, pentru complexitatea
arhitecturii sale, combinată cu forţa simbolurilor, pe care le oferă din plin
călătorului.
Încă înaintea instalării creştinismului pe aceste locuri,
situl era deja venerat de galii din tribul Carnuţilor. Numele “Chartres” ar putea proveni de la
denumirea altarelor de piatră, ridicate aici de druizi. De la ei, pe locul
actualei catedrale, rămăsese un templu păgîn, în care se găsea un puţ sacru,
avînd circa 33 de metri adîncime. Legenda spune că în acest puţ au fost
aruncaţi primii martiri creştini. Odată
cu ridicarea unei bazilici în stil romanic, puţul a fost integrat într-o criptă.
Să notăm că
orientarea catedralei e neobişnuită. Ea este îndreptată către Nord, spre
deosebire de celelalte, care sînt orientate spre Est, adică spre Ţara Sfîntă.
Nu e singura particularitate. Ce-ar fi dacă v-aş spune că nicăieri la Chartres
nu e reprezentată scena Crucificării? În schimb, temele astrologice şi
alchimice se găsesc la tot pasul – semnele zodiacale încadrează marea scenă a
Înălţării pe timpanul portalului de nord.
În fine, poate că
elementul cel mai enigmatic este celebrul labirint de la Chartres. E vorba
despre un desen încrustat în pardoseala naosului, constituit din unsprezece
inele din dale negre/albastre, care se înfăşoară pentru a forma un traseu lung
de 260 de metri.
Construcţia
Notre-Dame de Chartres a fost reconstruită pe ruinele
calcinate ale precedentei catedrale romanice din localitate. În iunie 1194, un incendiu a pus la pămînt cea mai
mare parte a oraşului, împreună cu catedrala din secolul al XI-lea. Piatra
a fost atît de arsă încît nu s-a mai putut refolosi. Totuşi, cripta din subsol
a rămas intactă, la fel ca şi faţada occidentală, împreună cu cele două
turnuri.
În lunile care au urmat incendiului, s-au trasat limitele
noului edificiu, s-au verificat unghiurile, s-au implantat contraforţi pe
laturile naosului şi a fost sprijinit corul de la Est, fixîndu-se, pentru
eternitate, formele esenţiale ale catedralei. Totuşi, în 1200, se aduc
modificări profunde proiectului iniţial – se optează pentru două deambulatorii
în locul unuia singur, astfel încît capelele din abside vor fi mai mici. Toată
suprafaţa catedralei va fi utilizabilă în 1204, sub un acoperiş temporar, iar
în 1226, treizeci şi doi de ani după incendiu, lucrările vor fi aproape
finalizate. Noua catedrală va avea rădăcinile în cripta carolingiană, va
îngloba vechea bazilică romană şi va măsura, majestuoasă, peste 220 de metri în
lungime (cît două terenuri de fotbal).
Nu cunoaştem
numele Maistrului Operei, dar îi putem observa inovaţiile. Catedrala din
Chartres este primul edificiu de mari dimensiuni care are o structură de
rezistenţă ce se bazează pe contraforţi. Arcele gotice, în ogivă, canalizează
spre sol greutatea pietrelor, echilibrînd-o, permiţînd folosirea unor coloane
mai subţiri, lăsînd loc pentru ferestre mai luminoase, pentru vitralii. Nimic
din acest ansamblu nu e gratuit – toate verticalele şi orizontalele sînt
necesare construcţiei. Elementele decorative, foarte sobre, relevă şi
subliniază axele şi planurile arhitecturii. Astfel, necesitatea devine frumuseţe.
Cel care intră în catedrală prin portalul de vest şi parcurge naosul va aprecia
robusteţea sănătoasă, imensitatea navei, elanul spre înalt al coloanelor
înfipte bine în pardoseală.
Labirintul
Labirintul
Catedralei din Chartres e format din 11 inele concentrice, separate printr-o
bordură de marmură albastră, care azi ne apare aproape neagră. Labirintul conţine un singur drum,
răsucit, spre centru, fără fundături sau piste false. Din punctul acesta de
vedere, e mai mult un drum sinuos decît un labirint. Cronicile de epocă ne spun
că era parcurs în genunchi, de către creştinii care, dintr-un motiv sau altul,
nu puteau ajunge la Ierusalim, îndeosebi de către bolnavi. În centru, ne putem
închipui uşor pe Regele Franţei, vindecînd, prin atingerea mîinii.
Pelerinul
descoperea o roză în centrul labirintului, reflexie a vitraliului care ornează
faţada, precum şi imaginea luptei lui Tezeu cu Minotaurul. În timp, Biserica a
înlocuit aceste imagini cu icoane ale lui Hristos, apoi a distrus
labirinturile, privite ca nişte concesii impardonabile făcute riturilor păgîne.
Este
momentul, poate, să reamintim mitul grecesc. Ca să dovedească cretanilor că
merită să fie rege, Minos ceru lui Poseidon un semn de bunăvoinţă. Zeul oceanelor acceptă, cu condiţia ca
regele să jertfească ce îi va trimite. Curînd după aceea, în faţa portului Cnossos
ieşi din mare un minunat taur alb. Văzîndu-l, Minos îşi încălcă promisiunea,
aduse un alt sacrificiu şi păstră pentru sine animalul. Supărat foarte,
Poseidon făcu în aşa fel ca regina lui Minos, Pasifae, să se îndrăgostească
nebuneşte de taur şi să se însoţească cu el în nunţi secrete şi animalice. Dar
cum?
Meşterul Dedal,
care trăia în acel timp la curtea din Cnossos, veni în ajutorul nestăpînitei
regine, construind din lemn şi răchită chipul unei vaci, în care o ascunse pe
Pasifae. Astfel, taurul lui Poseidon căzu în cursă şi, din această unire
monstruoasă, se născu Minotaurul, Taurul lui Minos. O făptură cu cap de taur şi
trup omenesc. Ascultînd porunca unui oracol, regele închise monstrul într-un
Labirint, o clădire cu coridoare înşelătoare, construită în acest scop de
Dedal. Ca hrană pentru Minotaur, regele ceru tribut carne de om cetăţilor
învinse. Astfel o dată la nouă ani, pînă şi falnica Atenă trebui să trimită şapte
tineri şi şapte fete, pentru a fi date ca hrană Minotaurului. Asta pînă cînd
eroul Tezeu pătrunse în labirint, îl ucise pe Minotaur şi se întoarse, pe firul
conducător ţesut de Ariadna, fiica lui Minos.
Motivul
labirintului, precum şi imagini ale teribilei lupte, s-au găsit pe numeroase
obiecte din Grecia Antică şi pe mozaicuri din vile romane. Preluarea
labirinturilor, peste mode şi timp, pînă la catedralele gotice, ne face să ne
întrebăm dacă nu cumva acestea au fost un fel de semnătură a unor confrerii iniţiatice
de constructori. Cele mai multe dintre labirinturile medievale au fost distruse
– s-au mai păstrat cîteva, cele mai multe le ştim din desene de epocă făcute de
artişti sau de curioşi. Aceste
labirinturi au forme variate – octogonale la catedralele din Reims sau Amiens,
circular la Chartres, pătrat la catedrala din micul oraş italian Lucca. Motivul va fi perpetuat, apoi, în epoca
barocului, îndeosebi în celebrele grădini-labirint.
Semnificaţii
Acolo unde omul
modern vede doar un motiv decorativ, maeştrii arhitecţi din vechime au închis o
comoară de semnificaţii, dintre care putem regăsi cîteva. Astfel, să ne
reamintim că Labirintul este unul dintre simbolurile Ştiinţei Sacre, pe care
maestrul Rene Guenon îl explică pornind de la ritualurile antice de iniţiere.
Iniţierea era o coborîre în tenebre, către Lumea Cealaltă, parcurgînd un drum
sinuos, pînă într-un Centru, o Grotă luminoasă, imagine a Pămîntului şi
Cerului. Aici, neofitul va avea de înfruntat o luptă, va muri şi va învia.
Purificat, noul iniţiat va ieşi din Labirint, ca născut a doua oară, şi va fi
chemat la o viaţă nouă.
Ne e uşor să înţelegem
că Labirintul, cu ale sale volute, ţine loc de Cameră de Reflecţie, asigură
călătoriile de purificare şi conduce către Sanctuar. De aici ideea de călătorie
în Ţara Sfîntă. De aici, întîlnirea cu Minotaurul, fiara ascunsă în fiecare
dintre noi. De aici, lupta cu această fiară şi uciderea ei. De aici, mila care
ne cuprinde, odată ce ne-am sacrificat Umbra – în definitiv, era parte din noi.
Să mai spunem că
Labirintul protejează Sanctuarul nu numai de profani ci şi de influenţe psihice
nefaste. Este cerc de protecţie, capcană a visurilor, zid de apărare. Îl
parcurgi dansînd, prin volutele sale îţi aminteşti de anotimpurile vieţii tale.
Ajuns în Centru, îngenunchezi, te rogi, meditezi. Şi îl găseşti pe Dumnezeu, ca
voce a conştiinţei, ca sîmbure al fiinţei tale.
Imi place cum ai inlantuit in text simbolurile si semnificatiile.
RăspundețiȘtergereConstructiile din Evul Mediu, cu precadere cel timpuriu, au un mister aparte, o cruzime chiar ...
O să mă gîndesc la partea cu cruzimea:)
RăspundețiȘtergereDacă nu l-ați văzut deja:
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=XzqVxU6jVPc
Toate cele frumoase!
Tudor U.
Tudor - Mulțumesc!
RăspundețiȘtergere