15 aprilie 1998 – A murit Pol Pot, “criminalul secolului”, responsabil pentru asasinarea, de către khmerii roşii, a două milioane de cambodgieni.
Ca să-i înţelegem pe dictatori ar trebui să cunoaştem lucrurile pe care le-au urît, le-au interzis sau le-au distrus, aşa cum psihiatrii îşi analizează bolnavii urmărindu-le fobiile şi obiectele nevrozei. În definitiv, ce mare diferenţă este între un dictator şi un bolnav mental ? Nici unul dintre ei nu-şi recunoaşte boala, nu acceptă cu uşurinţă să fie tratat, dar tulbură lumea în care trăiesc. Shih Huang Ti, primul împărat chinez care a unificat Regatele Războinice, a ars cărţile lui Confucius şi a poruncit să fie înălţat Marele Zid Chinezesc. Simţea nevoia de protecţie... Şi Hitler a cunoascut mirosul de ars, aruncînd în cuptoare nu numai cărţi ci şi evrei, bîntuit de o ură a sîngelui. De unde monstruozitatea ideii de „rasă inferioară” ? Să fi fost un complex de inferioritate la mijloc ? Pentru maniac-depresivul criminal numit Stalin, întreaga umanitate era vinovată – cine nu-l privea în ochi avea ceva de ascuns ! Frustrările copilăriei l-au determinat, poate, pe Ceauşescu să radă satele, cu amintirea lor cu tot. Dar nebunia pură îi aparţine lui Pol Pot, stăpînul de trei ani al Cambodgiei, care începuse dărîmarea oraşelor în care nu se simţise niciodată bine, abolirea banilor – din care nu avusese niciodată de ajuns şi edificarea „comunismului epocii de piatră” !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu