9 aprilie 1894 – S-a născut Camil Petrescu, prozator, poet, dramaturg şi filosof (m. 14.05.1957)
De la Platon încoace, gîndirea filosofică a Occidentului n-a încetat să caute guvernarea perfectă, întrebîndu-se asupra temeiurilor metafizice ale conducerii sociale. În „Republica”, Socrate rezolvă problema imaginîndu-şi o castă specializată de regi-filosofi, iubitori de adevăr şi buni mînuitori ai armelor, adevăraţi „cîini de pază” ai cetăţii. Supoziţia sa – politica e o meserie şi se învaţă – a fost îmbrăţişată, mai apoi, şi de Aristotel. Nici vorbă de democraţie – „democratica” Atenă era condusă de familii oligarhice şi lua sclavi ! De altfel, democraţia era văzută ca un rău. În spatele conducerii colective se puteau ascunde laşităţile – Socrate însuşi fiind condamnat la moarte nu de tiran ci de o Adunare Populară ! Evul Mediu şi Renaşterea nici nu auziseră de democraţie – oamenii nu erau egali nici măcar în faţa morţii, unii mergînd în Iad, alţii în Paradis ! Abia secolul al XX-lea impune votul universal, fără deosebire de avere şi de sex, considerînd că toţi alegătorii sînt egal competenţi în a alege ce-i mai bun pentru ei ! O idee pe care, la noi, Camil Petrescu a combătut-o exemplar într-un tom masiv, intitulat „Noocraţia”. Cu patos şi argumente, scriitorul se pronunţa pentru o conducere a oamenilor inteligenţi şi informaţi, a geniilor intelectuale. Teoria sa, prea devreme uitată, are însă un sîmbure dur, ce nu poate fi spart uşor – dacă ne uităm la Statele Unite ale Americii, modelul democratic al vremurilor noastre, vedem că mai important decît a alege liber e a alege bine informat ! Ce fac însă aleşii noştri cu puterea şi cum le mai putem da peste degete, în caz de greşeală, e o altă poveste...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu