Sfîntul şi intelectualii

Sfântul Grigorie Teologul (329-389)

Cum să-l explici pe sfîntul Grigorie omului modern ? Să încercăm aşa: închipuiţi-vă un tînăr provincial, născut în Nazianz, un orăşel al fantasticului Imperiului Bizantin, loc de întîlnire al celor mai subtile curente filosofice ale vremii, neo-platonismul şi aristotelismul, putere economică şi spirituală majoră, cam ca Statele Unite de astăzi. Închipuiţi-vă cum familia tînărului nostru face sacrificii, pune ban peste ban, ca Grigorie să meargă la şcoală, în Alexandria şi Atena. Însoţiţi-l cu gîndul pe ucenic, în marile biblioteci ale vremii, studiind, frecventînd cursuri, împrietenindu-se cu alt tînăr strălucit, cunoscut mai tîrziu drept Sf. Vasile cel Mare. Iată-l aderînd la religia creştină, o dogmă relativ nouă faţă de alte culte, însă ocrotită de puterea politică. Priviţi-l pe Grigorie avansînd pas cu pas, în ierarhia bisericii, terminîndu-şi studiile, retrăgăndu-se cu prietenul Vasile la o mănăstire din Pont, unde, în elanul tineresc al întrebării şi răspunsului, scriu cărţi de teologie. În fine, uite-l episcop al Constantinopolului, la 49 de ani, dînd nas în nas cu filosofii păgîni ! Ce face Grigorie ? Îi bagă la beci pe eretici ? Nici vorbă… Începe să iasă în societate, participă la întreceri oratorice, el, omul timid, provincialul cu origini modeste, ajuns prinţ al Bisericii ! Rezultatele acestor bătălii intelectuale sînt fascinante şi astăzi… Citiţi-i predicile şi veţi constata, cu surprindere, că Sfîntul îşi descoperise o armă – metafora ! Era mai mult poet decît teolog. Formulările sale uluiesc şi astăzi. Ce ziceţi de “geometria lacrimilor”, formulă pentru a descrie umilinţa sufletelor singure ? Uite aşa i-a învins Sf. Grigorie pe intelectuali …