marți, ianuarie 22, 2008

Povestea zilei - Medalionul lordului Byron


22 ianuarie 1788 - S-a născut poetul George Noel Gordon, lord Byron ("Ghiaurul", "Don Juan", "Manfred", "Cain") (m. 1824)


Al şaselea lord Byron se năştea într-o furtunoasă zi de ianuarie, la Londra. Întreaga viaţă a poetului va sta sub semnul furtunii. Absolvent al prestigioasei Universităţi Cambridge, moştenitor al unei mari averi, membru al House of Lords, răsfăţat de cititori, Byron ar fi putut să ducă o viaţă respectabilă, burgheză, la adăpost de mari frămîntări şi necazuri. Dar nu ! Spiritul său neliniştit, rebel, l-a făcut să călătorească prin toată Europa, din Grecia în Portugalia, apoi să îmbrăţişeze cauza eteriştilor, pe care să-i sprijine cu mari sume de bani în lupta împotriva Imperiului Otoman. Rebel a fost şi în dragoste, lumea bună a Londrei considerîndu-l un Don Juan modern, fascinată şi scandalizată de multiplele sale relaţii amoroase. A rămas celebră legătura sa cu Anna Isabella Milbanke, despre care se spunea că i-ar fi trimis poetului un medalion conţinînd fire de păr pubian ! Cert e că Anna Isabella i-a devenit soţie dar, după ce a născut o fetiţă, s-a grăbit să rupă relaţia… Scîrbit de zvonuri, Byron se exilează la Geneva, apoi la Veneţia. Continuă să-şi ajute prietenii greci, participă chiar la bătălia de la Missolonghi, editează la Pisa un ziar, “The Liberal”, alături de prietenul său Shelley şi reeditează performanţa mitologică a îndrăgostitului Leandru, traversînd înot strîmtoarea Dardanelelor ! Moartea îl ia pe neaşteptate, la 36 de ani, aşa cum îi stă bine unui romantic…

4 comentarii:

  1. mai sunt si romantici care au scapat de 36... acuma nu stiu daca scapi prea departe mai esti romantic sau nu...

    RăspundețiȘtergere
  2. acuma am vazut,m-ai trecut pe lista neagra...sa fie primit...

    RăspundețiȘtergere
  3. pai, da!!! si, apropo de 36, daca un barbat trece de 45 si se trezeste dimineata fara sa-l doara nimic, inseamna ca s-a trezit mort

    RăspundețiȘtergere
  4. stai linistit ca eu am inceput mai din timp si tot platesc impozite,q.e.d. ca nu sunt mort...

    RăspundețiȘtergere