miercuri, februarie 27, 2008
Calea de mijloc
1920 - A murit, la Bucureşti, A. D. Xenopol, istoric, sociolog, economist, filosof al istoriei, membru al Academiei Române (n. 23.03.1847).
Dacă întîmplările şi faptele oamenilor sînt irepetabile, degeaba mai studiem istoria, vorba domnului Henry Ford, nu avem ce învăţa din ea… În schimb, dacă ascultăm toţi profeţii şi credem că viitorul a fost scris deja în paginile trecutului, greşeala e la fel de gravă. În primul caz, negăm orice sens istoriei umanităţii, în cel de-al doilea o transformăm într-o ştiinţă exactă, precum marxiştii, care credeau că totul se rezumă la lupta de clasă şi că viitorul va fi al comunismului. E mai bine să ţinem calea de mijloc, alături de A.D. Xenopol, care scria undeva cam aşa: “ Istoria constată că o succesiune de fapte urmează în trecut o direcţie oarecare. Ea conchide cu temei că aceeaşi direcţiune va fi ţinută de faptele, în ele însele necunoscute, pe care viitorul le va împinge la lumina zilei. Nu aceste fapte pot fi prevăzute şi prezise de ştiinţele istorice ci numai direcţiunea în care se vor mişca aceste fapte, în ele însele necunoscute”. De aceea cărţile lui Xenopol, echilibrate şi lipsite de excesele altor istorici români, pot fi citite şi astăzi…
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu