Cum se apără democraţiile

Ca expert în „limbajele urii” (nu întîmplător mi-am construit masteratul în comunicare pornind de la filmul de propagandă nazist...), cunoşteam prea bine mitologia pusă la lucru de nazişti, care se reflecta pînă şi în obiectele de larg consum produse de Cel de-al Treilea Reich, întrucît designul este un vector excelent de comunicare. După Primul Război Mondial, eticheta „Made in Germany” devenise infamantă, echivalentă cu slaba calitate. Oamenii lui Hitler au schimbat această stare de lucruri, impunînd standarde înalte de calitate şi preţuri reduse. De asemenea, au încorporat în lucruri ideea artefactului provenind dintr-o cultură a stăpînilor – designul avea trăsături intimidante, ameninţătoare chiar. Parcă aveai de-a face cu obiecte folosite de zeii nordici! Lucruri şi arme descinse direct din Walhalla! Cînd, după doi ani de război, englezii au reuşit să captureze un tanc Tiger, au sărbătorit de parcă ar fi luat ostatic un general. Maşinăria a fost studiată imediat de un colectiv de ingineri, care a rămas fascinat de designul monstrului. Nu ştiam însă amănunte despre cum s-au mobilizat democraţiile vestice, în lupta cu un asemenea inamic, ce idei au pus la lucru, ce design. Un excelent documentar de pe „Viasat History” m-a lămurit – au folosit spiritul cetăţenesc. Pare puţin dar nu e deloc aşa. În timp ce naziştii tipăreau postere mesianice, înfăţişîndu-şi Fuhrerul în postură de Cavaler al Graalului, sub aripile deschise ale Acvilei, englezii au desenat afişe de propagandă de tipul celor folosite în combaterea... epidemiilor! Pentru că „Germs Attack!”, cetăţenii erau invitaţi să folosească trusa de prim ajutor a guvernului. Mostră de umor britanic pe timpuri de criză. Dar designul nu e numai stil ci şi organizarea unui mod de producţie. Dacă naziştii puteau să folosească munca sclavilor în mari întreprinderi, guvernul lui Churchill a mobilizat micile ateliere de jucării pentru fabricarea puştii Thompson şi manufacturile de mobilă pentru crearea avionului de bombardament „Mosquito”. Comparabil cu „Fortăreţele zburătoare” la cantitatea de bombe purtată, incredibil de rapid şi aproape invizibil pe radar, „Mosquito” era construit din lemn de balsa şi placaj, cam ca şifonierele! La rîndul lor, americanii şi-au folosit propaganda pentru a atrage mii de femei casnice în şantierele navale de la Detroit, invitîndu-le să devină sudoriţe! Recompensa era pe măsură – prestigiu social şi salariu peste medie. „Habar n-aveam ce înseamnă să sudezi”, povestea una dintre ele peste mulţi ani, „dar mi se părea ceva extrem de important. În plus, cînd am primit salariul, nu-mi venea să cred! Mi-am cumpărat la iuţeală un set de lenjerie intimă, roşie, şi discuri cu Frank Sinatra”.