Dragostea de ţară nu se schimbă

Un om pe care-l cunosc de-o viaţă şi-l apreciez mereu mă mustră, pe mail, pentru unele din ideile din "Renaşterea naţionalismului românesc". Sau, mai bine spus, mă obligă la o atitudine mult mai tranşantă. Are dreptate sau nu? Citiţi şi comentaţi!

Dragul meu prieten,
Iti scriu aici pentru prima oara desi am discutat ( si ne-am disputat ) de multe ori. Cred ca am inceput sa inteleg o parte din scopurile tale: sa reconciliezi mereu ceea ce uneori e ireconciliabil. De aceea articolul tau se intinde de la stanga la dreapta, de la plus la minus de la doctrina nationala la cea a globalizarii fara a putea sa se stabileasca la ceva, in ceva. Imi e greu sa discut ceea ce aduci tu in discutie caci e amplu, e... ca o fuga printre idei. Totusi m-au strafulgerat cateva replici citind randurile tale. Una din sintagmele tale m-a speriat: "CE PUTEM PĂSTRA DIN VECHILE NAȚIONALISME". As vrea sa-ti spun cum am inteles eu ca decurg lucrurile: nu exista nationalisme vechi si noi ci exista numai dragostea de tara, de meleagurile natale, de limba materna care se transforma in patriotism, un sentiment ceva mai amplu. Asadar, aici nu exista "vechi" si "nou", modern si caduc. Sentimentele au o dinamica a lor veche de mii de ani. Oamenii au evoluat dpdv tehnologic foarte mult insa dpdv emotional foarte putin. Dragostea de mama sau de fiu (fiica) sunt vechi de mii de ani si s-au schimbat foarte putin (sa nu zic deloc) in rastimpul asta. Dragostea de tara, de meleagurile natale si limba materna sunt asijderea. Asadar nu exista un nationalism vechi si unul nou. Poate doar forme de manifestare desi, da-mi voie sa ma indoiesc si aici. Sunt semintii care, din diferite motive, au fost obligate sa-si paraseasca locurile de bastina sau blestemate parca sa nu se simta nicaieri "acasa". Aceste semintii au incercat sa acrediteze ideea ca putem fi si "globali" sau "cetateni ai planetei" insa eu nu stiu cum as putea rezona cu folclorul din Papua Noua Guinee sau din Islanda. Trebuie sa intelegem ca suntele unice pe care le auzeam la inceputurile vietii noastre si care ne dadeau siguranta ne linistesc si acum. Nu poate sa-mi sune nicicum linistitor un cantec de leagan in limba suahili caci pur si simplu in viata intrauterina eu am auzit altfel de sunete. E mult de povestit aici, insa trebuie sa intelegem ca pentru multi oameni de pe acest pamant cuvantul "acasa" are un sens propriu si ca el creeaza o identitate. Fara identitate suntem venetici, nomazi. Poate ca cei care au umblat din loc in loc sau, si mai rau, au jefuit de foame pot sa spuna ca nu exista un "acasa". Pe noi romanii insa, pamantul asta ne-a hranit mereu si a ingrasat chiar si pe altii. Asadar nu ne putem identifica deloc cu sentimentul nomadului desi, saraciti de resurse am luat si noi uneori calea pribegiei insa nu in hoarde, nu organizat, nu planificat si nu cu scop de jaf. Si acum vin la a doua chestiune a ta: tinerii care ar trebui sa se intoarca. Faci un fel de apel la constiinta si cred ca e un pariu dificil, aproape imposibil. Eu propun altceva: sa pastram resursele in aceasta tara, sa ne bucuram de fructul muncii noastre, sa intram in schimburi ca oameni liberi si stapani pe ceea ce detinem prin apartenenta la aceste meleaguri si atunci acesti tineri care astazi pleaca, maine se vor intoarce.

Cred ca asta este marea noastra problema nationala si anume: venitul national s-a scurs prea mult in afara si a a ramas prea putin in aceasta tara, facand prospere alte civilizatii si adancind ramanerea noastra in urma. Bruma de venit ramasa in tara si-au luat-o vatafii, cei pusi sa vegheze la o exploatare nemiloasa a resurselor noastre ( inclusiv cea umana ). Nu mai incerca sa reconciliezi ireconciliabilul. E timpul s-o spunem clar si raspicat: am fost si suntem spoliati de civilizatii mult mai agresive devenite mai puternice prin jaf si supunere pentru ca am detinut mereu resurse precum si mana de lucru ieftina pentru a le exploata. Istoria noastra este un lung sir de razboaie, dezastre si umilinte pe care le-am suferit pentru a apara aceste resurse. De la aurul dacic, trecand prin resursele de hrana si aur vanate de otomani si pana la petrolul, sarea, granele exploatate de Germania nazista sau uraniul si aurul exploatate direct si indirect de sovietici, toata istoria noastra e strabatuta de aceiasi constanta. Am fost mereu "granarul" sau resursa de lemn, petrol, aur, sare si mai nou vanturi sau mana de lucru ieftina. Si astazi traim un "razboi al aurului" (precum a fost denumit razboiul dacic in epoca romana) iar Rosia Montana e un exemplu viu. Despre petrol si resurse energetice ce sa mai spunem!? Companiile petroliere romanesti sau terenurile cu vanturi prielnice din Dobrogea stau marturie. Imi vine in cap vorba unui politician contemporan, partas si el de altfel la jaful national: "bogata trebuie ca a fost tara asta daca inca mai este ceva de furat din ea".

Dan