Cronicile bătrânului sefist

Am început de vreun an să public în revista de cultură "Argeș" capitole dintr-o carte în pregătire, cu titlul (provizoriu) "Cronicile bătrânului sefist. Autori, cărți ,idei" și m-am gândit să vă ofer, în avanpremieră, și Dvs câte ceva. Sper să vă placă.

 Trei tipuri de pandemie - germeni, vise, mușcături

Loviți în moalele capului de pandemia COVID 19, jurnaliștii și politicienii cântă, la unison, aria vremurilor excepționale - n-am mai trăit, domnule, așa ceva, nu știm ce se va alege de viața noastră! Se vede că n-au habar de microbiologie dar nici măcar n-au citit science fiction, literatură în care tema molimei a fost întoarsă pe toate fețele. În 1969, autorul american Michael Chrichton publica romanul “Germenul Andromeda”, relatarea luptei cu o epidemie mortală, de origine extraterestră, izbucnită în Arizona. 

Jacques Sadoul, în a sa “Istorie a science fiction-ului modern”, remarca plauzibilitatea extremă a scenariului. Evident! Crichton a fost medic, familiarizat cu conceptele și procedurile domeniului (dacă nu mă credeți, o să adaug faptul că tot el a fost producătorul serialului “ER”, mai cunoscut la noi ca “Spitalul de urgență”). Așa că iată ce se știa despre pandemii, încă din anii Războiului Rece:

• Virusurile sunt bombe informatice. Aflate la granița anorganicului cu organicul, nu posedă metabolism, putând să reziste mult în condiții dificile. De aceea, nu trebuie să ne mirăm dacă vor veni din spațiu sau din adâncurile înghețate ale pământului. Apoi, în contact cu un mediu propice, vor tinde să se replice. Cum ? În principiu, furnizând alt program de producție celulelor gazdei, aducând astfel boala.
• Faptul că nu au metabolism le face imune la antibiotice. Doar sistemul imunitar poate lupta cu ele, dacă este învățat să le recunoască. Asta fac vaccinurile. Din păcate, virusurile pot să se deghizeze și chiar să se schimbe, prin mutații genetice. Și lupta o ia de la început.
• Ca să luptăm cu un virus, trebuie să-l izolăm, să-l identificăm, să-i înțelegem atacul. Asta se face în laboratoare specializate, cu norme draconice de protecție, cu colective  multidisciplinare de specialiști. În roman, Crichton descrie un astfel de laborator subteran, cu niveluri din ce în ce mai sterile, cu tehnici din ce în ce mai agresive de dezinfectare a corpului uman, unul dintre cele mai murdare lucruri din univers.
• Carantina este întotdeauna imperfectă. Trebuie să se identifice vectorii de răspândire. Una e ca virusul să se transmită prin sânge și alta e să se transmită prin aer. Una e ca virusul să fie transmis de păsări, alta - de șobolani. Carantina nu vindecă - doar dă timp pentru apărare. Dar, mai devreme sau mai târziu, virusul tot va trece de barajele noastre. De aici, altă socoteală. Dacă e un ucigaș sângeros, care își ucide gazda, nu va avea nici el viață lungă, întrucât piare odată cu ea. Dacă nu, e posibil să găsim un mod de conviețuire.

De remarcat că “Germenul Andromeda” fusese adus pe Pământ de un satelit american, destinat tocmai să adune microorganisme din stratosferă, pentru cercetări militare. Autorul ne ține în suspans - nu știm dacă avem de-a face cu un virus natural sau artificial, știm doar că originea sa este extraterestră. Capacitatea de a se “hrăni” cu energie face ca decizia politicienilor de a “cauteriza” zona cu o bombă termonucleară să fie cea mai proastă posibil. Noroc că Andromeda suferă o mutație, transformându-se din ucigaș de oameni în mâncător de plastic. În realitate, pentru COVID 19, parcă mă aștept mai degrabă la un vaccin (între timp, au apărut mai multe).

Poate cel mai rău tip de pandemie este înfățișat de Stephen King, maestrul incontestabil al genului post-apocaliptic, în romanul “Apocalipsa” (The Stand, 1978). Aici, avem parte de un virus modificat de gripă, care scapă dintr-un laborator american și ucide, în 19 zile, peste 99% din omenire. Autorul înfățișează realist nu numai eșecul carantinării ci și al măsurilor de mână forte, luate de armată, printre care instituirea legii marțiale. Sunt antologice scenele în care puținii supraviețuitori încearcă să scape din orașele-cimitire, precum și dezlănțuirea instinctelor agresive acolo unde nu te aștepți. Până aici, nimic deosebit. Dar ce e mai interesant abia vine. Maestrul King ne-a promis o Apocalipsă, nu o biată pandemie. Așa că supraviețuitorii încep să aibă vise care-i cheamă în tabăra Binelui, condusă de o negresă centenară, Mother Abagail, respectiv a Răului, sub steagul unui cowboy demonic, Randall Flagg. Conflictul va fi capătă astfel o semnificație metafizică iar Dumnezeu va ține partea celor care sunt capabili să se sacrifice.

A treia formă de pandemie, comună în literatura science fiction, este invazia zombi. N-are rost să explic ce este un zombie, nici să fac trimitere la credințele haitiene - mă rezum la a spune că avem de-a face cu niște oameni modificați, morți-vii, care îi infectează, la rândul lor, pe alții. Avem de-a face cu o pandemie de turbare, de care nici mitul vampirului nu este străin. Dincolo de groaza viscerală pe care ne-o insuflă hoardele de morți-vii, mai suntem chinuiți și de teroarea că se transformă în monștri chiar cei pe care-i iubim. Care ar fi consecințele invaziei zombi? Dramatice! Nu  numai sfâșierea țesutului social ci și, cel mai probabil, pierderea sănătății mentale a supraviețuitorilor. Nu e lucru ușor să te trezești într-o lume în care să nu-i mai recunoști pe cei din jur. Titluri? Destule. De la “I Am Legend”, cartea clasică a lui Richard Matheson (1954), până la “Războiul Z” (2006), de Max Brooks. Literatura mainstream cunoaște și ea tema, chiar dacă o tratează în registru psihologic, vorbind despre o info-demie: ce altceva sunt Rinocerii lui Ionescu decât niște zombi, infectați de o ideologie fanatică?

În toată povestea, lipsește ceva - și anume perspectiva zombi-ului! N-aveți grijă, Regele s-a gândit la asta! În romanul “Mobilul” (2006), Stephen King descrie un scenariu catastrofal - În după-amiaza zilei de 1 octombrie, în Boston, toți cei care vorbeau la mobil primesc un semnal, un impuls subliminal care le distruge psihicul, transformându-i în mașini agresive. Mai târziu, ei se vor strânge în grupuri, ca păsările în stol, visând în comun, acționând în comun, dezvoltând un fel de minte colectivă. Tel-nebunii vor desemna chiar purtători de cuvânt, care vor încerca să-i amăgească și să-i convertească pe supraviețuitori.