În Cetatea lui Socrate, toţi cetăţenii sînt „la putere”

Dialoguri cu Platon – „Criton”

Premiză – În închisoare, aşteptîndu-şi execuţia după un proces în care fusese găsit vinovat de pervertirea tineretului, Socrate îl refuză pe prietenul său, Criton, care îi pregătise evadarea. De ce? Răspunsul ţine de concepţia filosofului despre Legi.

Argumentele lui Criton:

- Dacă n-o facem, cu toate că avem ocazia şi mijloacele, vom fi învinuiţi că ne-a fost frică.

- Dacă n-o faci, Socrate, vei fi învinuit că ţi-ai lăsat singuri copiii.

Interesant că argumentul cel mai puternic, pentru noi, acela că sentinţa e nedreaptă, nu e folosit de Criton.

Contraargumentele lui Socrate:

- Învinuirile de care vorbeşti sînt nişte opinii, păreri. Dar de unele păreri trebuie să ţinem cont, de altele nu. Ţinem cont de părerile cunoscătorilor, cei care ştiu ce sînt Binele, Adevărul şi Frumosul. Să judecăm aşadar fapta noastră după aceste criterii.

- De-a lungul vieţii mele, am afirmat mereu că nu trebuie să faci niciodată o nedreptate, nici să răspunzi cu rău celui ce-ţi face rău. O viaţă bine trăită înseamnă să faci totdeauna ceea ce este drept, bine, frumos.

- Dacă voi evada, voi nesocoti Legile Cetăţii, le voi omorî. Este drept? Legile sînt cele care formează Cetatea. Cetatea modelează cetăţeanul. Aşa cum cetăţeanul îşi respectă părinţii, ar fi absurd să nu-şi respecte Cetatea şi Legile ei, care i-au modelat moşii şi strămoşii. Părinţii nu pot fi răi cu copiii lor, nici Cetatea cu cetăţenii săi. Dacă nu-ţi plac Legile, eşti liber să pleci din Cetate. Dar eu, care de 70 de ani n-am părăsit Atena, cum pot să nu-i respect Legile? (De remarcat – în Cetatea lui Socrate, toţi cetăţenii sînt “la putere”).

- În plus, dacă aş evada, aş ajunge în alte Cetăţi. Acolo, aş fi privit cu suspiciune ca stricător de ordine. Este drama exilatului dintotdeauna.

- Mai mult, există o continuitate a legilor de aici şi a Legilor de Dincolo, din viaţa de apoi. Încălcînd legile de aici, vei fi pedepsit Dincolo, pentru că legile umane sînt o reflectare a Legilor Universale. (Socrate atinge aici un punct de vedere tradiţional, păstrat şi transmis pînă astăzi de societăţile iniţiatice).

- De aceea, nu voi evada. Nedreptatea care mi s-a făcut la proces vine de la oameni, nu de la Legi, şi va fi recunoscută mai devreme sau mai tîrziu. De aceea, nu ne interesează opiniile celor care ne pot acuza de frică. În ce-i priveşte pe copii, ei vor fi îngrijiţi de prieteni, după execuţia mea.

În faţa acestei demonstraţii, Criton renunţă la punctul său de vedere.

Observaţii moderne.

- Socrate consideră că Legile şi Cetatea care se naşte din aplicarea lor sînt superioare interesului individual. Statul modern nu mai e o Cetate antică.

- Statul modern nu-şi mai poate mulţumi toţi cetăţenii. Şi nu vorbim despre tiranie, în care legile sînt impuse cu forţa de cel puternic, în defavoarea celui slab. E vorba despre statul democratic modern, în care opoziţia politică este legitimă. –

- În statul democratic modern, legile se respectă, însă nu mai au caracter absolut, ci au devenit simple convenţii, care pot fi schimbate de către cei aflaţi la putere. Mai mult, Statul poate fi confiscat de forţe politice sau de birocraţii care îl folosesc abuziv, sub pretextul  “interesului de stat”. Astfel, cetăţeanul intră într-o relaţie de suspiciune cu Statul, dacă nu de antagonism. A devenit moral să te opui unui stat opresiv.

- A apărut o sferă privată, în care omul se poate forma şi trăi, în afară şi în opoziţie cu statul şi cu legile lui. Iar viaţa individului s-a transformat în valoare supremă. Pentru a o salva, orice e premis. Nu există un Dincolo, nici Legi Universale, cu reflectarea lor în lumea oamenilor. Legile umane sînt simple convenţii. În anumite circumstanţe, convenţiile pot fi rupte. Individul e singurul său judecător.

- Legile modernităţii tind să mulţumească opiniile majoritare din societate, nu Adevărul, Binele şi Frumosul. Influenţînd opinia publică prin mass media, cei interesaţi pot modifica legile, cu acceptul majorităţii. Dar majorităţile nu vor fi niciodată calificate.

Unde este mai bine de trăit? În Cetatea lui Socrate sau în statul modern?