Războiul româno-român

# În ultimii 70 de ani, Europa n-a mai cunoscut lideri politici de anvergură. Pun asta pe seama lipsei războiului, o chestiune de viață și moarte pentru o națiune, un blestem pentru umanitate dar și o șansă de reizbucnire a energiilor vitale ale popoarelor, inclusiv prin ridicarea marilor conducători. Nu există perioadă mai tragică și mai eroică decît războiul. Restul e contabilitate. Pînă și după cel de-al doilea război mondial, oamenii de stat cu adevărat mari au avut războaiele lor – mă gîndesc la Margaret Thatcher și la generalul de Gaulle.

# Dacă războiul româno-român continuă ca pînă acum, dacă nu reușim să cădem de acord cu toții, indiferent de culoarea politică, asupra unor linii de viitor comune, dacă persistăm în individualism și tribalizare, atunci statul național va dispărea într-o generație. Primul pas va fi regionalizarea. Gîndită ca o modalitate de absorbție mai bună a fondurilor europene, ea va avea ca efect pervers dorința de rupere cu Bucureștiul, de gestionare a resurselor, de proprie politică bugetară. Următorul pas va fi ridicarea unor forțe politice noi, care vor reînvia mitologii regionale vechi, revendicîndu-se de la figuri istorice emblematice - Ștefan cel Mare, Avram Iancu sau Tudor Vladimirescu. Noile partide regionale vor insista pe desprinderea Nordului bogat de Sudul sărac, cam ca în Italia, sau vor cere recunoașterea autonomiilor etnice. În fine, un proiect de federalizare s-ar putea să desăvîrșească fărîmițarea. Sau nu. Indiferent cum, România nu va mai fi ce-a fost.

 # Cuvintele nu înseamnă nimic, spun unii. Trandafirul miroase la fel de frumos oricum i-ai spune. Oare? Pentru mine, trandafirul miroase cel mai frumos în limba română.