Dulciurile lui Casanova

# În memoriile sale, Casanova compară gastronomia venețiană, atît de rafinată, cu greoaia bucătărie germanică. În timp ce prima se bazează pe fructe, legume, paste și vietăți ale mării, care-ți fac să cînte cerul gurii, cealaltă, fără inspirație, îți exasperează stomacul cu cărnurile ei fripte, mai ales mistreț, grele și puțin condimentate. Oftînd, vestitul libertin își aduce aminte și de dulciurile venețiene, atît de asemănătoare cu plăcerile carnale, de la înghețata de lămîie, proaspătă ca fiorii unei virgine, pînă la ciocolata amăruie ca orgasmul unei curtezane în retragere.

# În Evul Mediu, rabinii bătrîni obișnuiau să-și avertizeze ucenicii atrași de Cabală că au nevoie de îndrumare, povestindu-le pățania unui învățăcel, care se apucase cu de la sine putere să combine literele Torei, în căutarea adevărului ultim. Ei bine, la un moment dat, aventurierul a luat foc, la propriu! Dincolo de frumusețea parabolei, mă gîndesc la adevărul ei – cîți dintre noi nu ne-am prăjit creierul, luînd ad-litteram ceea ce scrie în cărțile sfinte, în manifeste politice, în declarații de principii corporatiste?

# Mă amuză teribil schița lui Caragiale, numită “Telegrame”. N-am găsit nicăieri un amestec atît de savuros între limbajul administrativ și cel de mahala, turnat în forma constrîngătoare a unui mijloc tehnic de comunicare. A rezultat o capodoperă de ilaritate. I-auzi, ia! “Onor prim ministru. București. Directoru Prefecturi locale Raul Grigorașcu insultat grav dumnezeu mami și palme cafine central. Amenințat moarte. Viața onorul nesigure. Rugăm anchetaț urgent faptu. Costăchel Gudurău, avocat, fost deputat... Onor prim ministru. București. Repet telegrama. Petiționat parchetului. Procoror lipsește oraș manastire maici chef. Tremur viața mea, nu mai putem merge cafine. Facem responsabil guvern... ”.