Citesc de cîteva zile cel mai bun tratat de etică apărut la noi - "A Companion to Ethics", Blackwell Publishing Ldt, Oxford, editat de Peter Singer, care cuprinde 47 de eseuri originale, semnate de filosofi şi profesori universitari, medici şi teologi. Lucrarea descrie rădăcinile disciplinei, marile tradiţii etice, teoriile contemporane, dar se ocupă şi de situaţii practice - etica aplicată în politică, economie, ecologie, relaţii personale. Graţie acestei structuri, cititorul poate parcurge materia de la A la Z sau poate să-şi croiască propriul drum, din temă în temă, funcţie de interes. În ce mă priveşte, am găsit multe idei interesante în eseul "Etica în societăţile de mici dimensiuni", idei care pot explica anumite trăsături ale României de astăzi, în schimbare, de la tradiţionalism către modernitate. Iată-le!
- În societăţile de mici dimensiuni, (pot fi comunităţi de boşimani, de eschimoşi, dar şi de români trăitori la sat), relaţiile sociale sînt complexe şi multifuncţionale, spre deosebire de cele din societăţile moderne, care tind să devină impersonale şi cu funcţie unică. De aceea, în România, funcţionarul public este mai degrabă ruda cuiva decît o persoană anonimă, calificată pentru îndeplinirea unei sarcini. Apartenenţa la un anumit grup de sînge e mai importantă decît CV-ul.
- Etica societăţilor de mici dimensiuni este mai difuză, proverbele şi zicătorile ţinînd locul doctrinei unitare, iar comportamentul indivizilor este judecat relativist, în funcţie de context. Poate de aceea românii sînt mai toleranţi cu cei care fură de la Stat decît cu cei care fură de la vecini - în definitiv, nu e Statul cel mai mare hoţ?
- Oamenii nu se nasc neutri din punct de vedere etic - la fel ca alte animale, ei manifestă trăsături de sociabilitate indiscutabile: îşi îngrijesc progeniturile, îi apără pe cei mai slabi, au nevoie de imaginea unor persoane cunoscute pentru confort şi reper. Cea mai simplă regulă etică este reciprocitatea - eşti om cu mine, sînt om cu tine. Toate instituţiile Statului vor fi construite plecînd de la această lege.
- În societăţile de mici dimensiuni, există inhibiţii în recunoaşterea faptelor extrem de grave, precum incestul sau omorul. Crimele abominabile sînt redefinite în termeni mai puţin drastici, iar autorii lor sînt etichetaţi drept alienaţi mintal, ceea ce le schimbă statutul şi responsabilităţile. Nimeni nu se împrieteneşte cu nebunul satului, dar nici nu-l dă pe mîna justiţiei. De aceea, reporterii TV şi cameramanii vor fi în continuare luaţi la bătaie pe uliţele comunale.
- Pedeapsa cu moartea este ceva neobişnuit în societăţile de mici dimensiuni, pentru că nimeni nu vrea să-şi asume rolul călăului. Totuşi, cînd faptele o cer, bătrînii grupului pot delibera, în secret, iar unul dintre ei pune în practică sentinţa. Grupul bănuieşte ce s-a întîmplat, însă preferă să nu întrebe. În România, multe voci cer reintroducerea pedepsei cu moartea, pentru că infractorul este văzut ca Străin.
- În societăţile de mici dimensiuni, există feluri de a trăi care nu se bazează pe etica acumulării şi a muncii. Dimpotrivă, acumularea de bunuri este văzută ca un afront la adresa unei zeităţi care deţine toate lucrurile şi fiinţele. Contează mai mult relaţiile, sociabilitatea, o viaţă trăită fericit. De aceea, nu vă mai plezniţi mîinile şi nici nu mai ridicaţi ochii către Cer, spunînd că românii (sau grecii sau...) sînt leneşi şi stau prin baruri şi cafenele! Lenea se defineşte contextual. :)
Da, interesanta carte. Eu am studiat-o la facultate, in anul II, la Etica si deontologie. :)
RăspundețiȘtergere