marți, mai 04, 2010

Lecţia de ascultare - Cornel Chiriac predă "Pink Floyd"


Azi mi-am adus aminte de Cornel Chiriac, inegalabilul DJ de la "Europa liberă", răsfoind site-ul postului http://www.europalibera.org/, unde am găsit un "Metronom" cu Pink Floyd - The Piper At The Gates Of Down.

Rebel, nonconformist, mîncînd muzică pe pîine – cam aşa a fost Cornel Chiriac, DJ-ul pătimirii noastre, cum i-au spus prietenii. În liceu, în Piteşti, traduce reviste de jazz din străinătate, apoi dă la „Teatru”, apoi lucrează la Radio Bucureşti, unde organizează prima arhivă românească de jazz şi îşi exasperează cenzorii, difuzînd rock progresiv, promovînd trupe autohtone, primind saci de scrisori, aruncînd în eter sfidarea Beatles „Back in the USSR” taman în momentul invadării Cehoslovaciei de către trupele pactului de la Varşovia. Pletos, bărbos, dă cu tifla miliţienilor... Interzis la radio, fuge în Occident, cu o invitaţie falsificată de prieteni grafologi (!), avînd drept bagaje numai nişte benzi ale formaţiei Phoenix. Îşi reia „Metronomul” la Radio Europa Liberă, unde pune în undă istoria - Led Zepellin, Pink Floyd, Santana, Simon & Garfunkel. Devine profesorul de muzică al tuturor puştanilor români, care îi ascultă vocea gravă printre fluierăturile staţiilor de bruiaj şi ţin evidenţa topurilor, în loc să înveţe marxism-leninism. Ironiile sale la adresa regimului Ceauşescu ustură ca ardeiul iute. Revoltaţi, securiştii cu cefe groase hotărăsc contraatacul. Cornel Chiriac este înjunghiat pe 4 martie 1975, noaptea, într-o parcare din Munchen. Pe crucea sa de la Cimitirul Reînvierii din Bucureşti este scris: "Generation: Make Love Not War" - "Tineri, faceţi dragoste nu război !". Asasinul n-a fost găsit niciodată.
Incă te ascultăm, Cornel!

4 comentarii:

  1. L-am ascultat doar in reluare, adica dupa ce a fost asasinat. Europa Libera i-a retransmis programele.
    Avea un ton al vocii foarte deosebit ...

    RăspundețiȘtergere
  2. X - Vocile din trecut sînt fascinante... Ascultînd, cobor în timp. Văd lampa verde a radioului vechi, scala cu LONDON şi WARSZAWA... Simt mirosul camerei... Bruiajul fluierat îmi rună în urechi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Va rog sa mi dati acordul de a posta articolul dv despre Cornel Chiriac, pe o pagina de FB creata de mine in amintirea acestui minunat om.

    http://www.facebook.com/pages/Metronom-In-amintirea-lui-Cornel-Chiriac/388389337900537?ref=tn_tnmn

    Cu stima, Doru Nastase

    RăspundețiȘtergere