joi, aprilie 10, 2008

Rămîne pumnul strîns


10 aprilie 1970 – S-a născut boxeurul Leonard Doroftei, campion mondial la box profesionist la categoria semiuşoară , versiunea WBA

Dedic fila de calendar de astăzi unui erou modern – Leo Doroftei. Fără ruşine, în ciuda celor ce strîmbă din nas, văzînd în nobila artă a pugilatului doar violenţă şi sînge, o să spun că i-am admirat dintotdeauna pe boxeuri. De la campionii Greciei Antice, luptînd goi, în Arenă, la jocurile olimpice pînă la coloşii de astăzi ai categoriei grea, ei sînt idolii mei. Mă emoţionează gladiatorii romani, care purtau mănuşi de metal, lăcrimez privind fotografii de epocă ale încăierărilor dintre marinari, în ringuri improvizate pe chei, mă mîndresc cu regulile marchizului de Queensberry, îi ştiu pe John L. Sullivan, Sugar Ray Robinson şi Rocky Marciano, cel neînvins în 49 de meciuri, mi-amintesc încleştările lui Cassius Clay cu Joe Frazier şi George Foreman, urmărite cu ochi de copil, noaptea tîrziu, la televizorul “Dacia”, pîlpîind în alb şi negru, acelaşi televizor ce-mi arătase aselenizarea ! Îl simpatizez pînă şi pe nebunul de Tyson, muşcătorul de urechi, iar pe Leo Doroftei îl idolatrizez. De ce atîta pasiune? E simplu… Eu văd în boxeuri nişte mari caractere. Nu-i uşor să-ţi înfrunţi adversarul cu mîinile goale, să-ţi învingi frica, să fii pregătit mereu să dai şi să primeşti, fără să te enervezi, fără să urăşti – în ring, frica, enervarea şi ura te pun rapid la pămînt ! Iar după o viaţă de luptă, atunci cînd nu te mai ţin picioarele, să accepţi un ultim meci, pariind pe adversar, aşa, ca boxeurii lui Hemingway, spunînd “Uite, plec eu, dar rămîne pumnul strîns !”

miercuri, aprilie 09, 2008

Ce-i de corectat în democraţie


9 aprilie 1894 – S-a născut Camil Petrescu, prozator, poet, dramaturg şi filosof (m. 14.05.1957)

De la Platon încoace, gîndirea filosofică a Occidentului n-a încetat să caute guvernarea perfectă, întrebîndu-se asupra temeiurilor metafizice ale conducerii sociale. În „Republica”, Socrate rezolvă problema imaginîndu-şi o castă specializată de regi-filosofi, iubitori de adevăr şi buni mînuitori ai armelor, adevăraţi „cîini de pază” ai cetăţii. Supoziţia sa – politica e o meserie şi se învaţă – a fost îmbrăţişată, mai apoi, şi de Aristotel. Nici vorbă de democraţie – „democratica” Atenă era condusă de familii oligarhice şi lua sclavi ! De altfel, democraţia era văzută ca un rău. În spatele conducerii colective se puteau ascunde laşităţile – Socrate însuşi fiind condamnat la moarte nu de tiran ci de o Adunare Populară ! Evul Mediu şi Renaşterea nici nu auziseră de democraţie – oamenii nu erau egali nici măcar în faţa morţii, unii mergînd în Iad, alţii în Paradis ! Abia secolul al XX-lea impune votul universal, fără deosebire de avere şi de sex, considerînd că toţi alegătorii sînt egal competenţi în a alege ce-i mai bun pentru ei ! O idee pe care, la noi, Camil Petrescu a combătut-o exemplar într-un tom masiv, intitulat „Noocraţia”. Cu patos şi argumente, scriitorul se pronunţa pentru o conducere a oamenilor inteligenţi şi informaţi, a geniilor intelectuale. Teoria sa, prea devreme uitată, are însă un sîmbure dur, ce nu poate fi spart uşor – dacă ne uităm la Statele Unite ale Americii, modelul democratic al vremurilor noastre, vedem că mai important decît a alege liber e a alege bine informat ! Ce fac însă aleşii noştri cu puterea şi cum le mai putem da peste degete, în caz de greşeală, e o altă poveste...