Noua Ordine Mondială - cine face Istoria?

Nu știu alții cum sînt, dar eu m-am simțit fascinat dintotdeauna de agenții istorici – schiorii ăia dibaci, care prăvălesc după ei ditamai avalanșa de evenimente. Copil, i-am identificat cu zeii și cu eroii.  Simple ficțiuni, mi-au zis profesorii. Apoi am admirat oameni politici, militari și revoluționari. Pînă să le aflu păcatele. În liceu, am discutat despre clase și lupta dintre ele, ca motor al istoriei. Am teoretizat, cu Lenin, despre proletariat și dictatura sa. Revoluțiile din 1989 mi-au arătat că, de fapt, proletariatul e prostul clasei – el a avut cel mai mult de pierdut după căderea regimurilor socialiste. În fine, la maturitate, mi-am zis că elitele liberale construiesc societățile deschise, progresiste. Și am mizat pe antreprenor și pe burghez, în timp ce România era sfîșiată de toți prădătorii.  Transformîndu-se într-o colonie cu forță de muncă ieftină și resurse, piață de desfacere, teren al monopolurilor. După cum se vede, n-am nimerit-o niciodată. Astăzi, cînd mă îndrept spre bătrînețe, mi se sugerează să pariez pe Dumnezeu. Pe El și pe Planul Său de nepătruns, numit Providență. Mă tem s-o fac. Dacă se dovedește un răutăcios Demiurg?

Asta a fost introducerea. Urmează partea serioasă, care vrea să-ți arate, dragă cititorule, că meditația filosofică asupra politicii și istoriei nu s-a încheiat odată cu falimentul utopiilor gen “Sfîrșitul istoriei și ultimul om”, nici nu se rezumă la vagi teme ale conflictului civilizațiilor. Din America Latină, „curtea din dos” a Statelor Unite, zonă care a cunoscut dictaturi militare și populisme, revoluții avortate și idei mari, vine un nume demn de a fi ținut minte: Olavo de Carvalho. Gînditor brazilian conservator, influențat de maestrul Guenon, omul bate spre 70 de ani și e limpede precum cristalul. Iată cîteva fragmente pe tema acțiunii istorice, pe care le-am găsit în cartea „Statele Unite și Noua Ordine Mondială”, apărută recent la „Humanitas”, o traducere a dezbaterii purtate de Carvalho cu Aleksandr Dughin, ideologul putinismului. Ar fi de interes pentru comunitatea politologică românească (dar și pentru jurnaliști și studenți) ca volumele semnate de Olavo de Carvalho să fie traduse și să intre în circuitul intelectual de la noi.

„Întrebările de bază sînt: (1) Ce este acțiunea istorică? (2) Cine e subiectul Istoriei? Acțiunea este schimbarea voită dintr-o anumită stare a lucrurilor. Orice acțiune subînțelege: (a) continuitatea temporală a subiectului; (b) unitatea și continuitatea intențiilor sale, așa cum apar în succesiunea care pornește de la un plan pînă la efectele sale consumate ... Putem vorbi de acțiune istorică doar cînd un agent anume reușește să controleze pe cît posibil situația ca un întreg și să impună procesului o direcție deliberată.

Cîteva exemple de acțiuni istorice sînt traversarea Mării Roșii de către iudei, creștinarea Europei de către Biserica Catolică, Reforma Protestantă, Revoluția Franceză, Revoluția Rusă și Revoluția Chineză. În toate aceste cazuri, un anumit agent a reușit să controleze procesul, împiedicînd ca acțiunile sale să fie neutralizate prin interferența altor agenți ... Istoria se compune din două tipuri de procese – controlate și necontrolate. Numai primele sînt acțiuni istorice și au un agent determinat ... Se poate numi acțiune istorică doar aceea care produce rezultate durabile dincolo de durata vieții agenților individuali implicați. Durabilitatea în timp este marca acțiunii istorice ...

Cine poate fi agent al acțiunii istorice? Statele? Națiunile? Imperiile? Sigur că nu. Aceste entități apar ca urmare a combinațiilor între puterile eterogene care luptă pentru a le domina din interior. Nu au voință proprie, dar reflectă în fiecare moment voința grupului dominant, care poate fi substituit într-o clipă cu alt grup. Un stat, o națiune, un imperiu sînt agenți aparent mînuiți de alți agenți mai durabili, mai stabili, capabili să-i domine și să-i folosească pentru obiectivele lor, care transcend frecvent termenul de durată chiar al formațiunilor naționale, statale sau imperiale de care se serveau ... La fel ca națiunile, clasele sociale nu pot fi agenți istorici. Nici una dintre ele nu a avut și nu va avea vreodată o unitate a scopurilor aptă de a urma un plan de acțiune coerent de-a lungul a două, trei, patru generații.

Pentru a fi un agent istoric, entitatea sau grupul trebuie:

-         Să cultive obiective permanente sau pe termen lung.

-         Să fie capabil să urmărească îndeplinirea acestor obiective dincolo de durata agenților săi individuali, dincolo de durata stării de fapt prezente și dincolo chiar de durata statelor, națiunilor și imperiilor implicate.

-         Să fie capabil să reproducă agenți individuali apți să urmărească acțiunea de-a lungul secolelor și să adapteze planurile originare diferitelor situații care apar, fără să piardă din vedere obiectivele inițiale.

Numai următoarele entități îndeplinesc aceste condiții:

-         Marile religii universale.

-         Organizațiile inițiatice și ezoterice.

-         Dinastiile regale și nobiliare și cele similare lor.

-         Mișcările și partidele ideologice revoluționare.

-         Agenții spirituali: Dumnezeu, îngeri și demoni”

Ei, și uite așa ne întoarcem la întrebarea tulburătoare: Dumnezeu sau Principele Lumii? Cine e regizorul piesei în care jucăm cu toții? :)