Eu: Nup. Oricum, nici nu merita. Ce, se compară cu „Discursul Regelui”?
Ea: E mai bun. Gîndeşte-te la regie, la ritm, la montaj.
Eu: Rahat regie. În plus, subiectul e atît de enervant încît...
Ea: Tu eşti enervant!
Eu: Io? Ţucărberg ăla e enervant, un sociopat, lipsit de orice empatie, ca şi capitalismul speculativ pe care-l întruchipează!
Ea: Ce sociopat? Un tip genial, cu viziune, care şi-a urmărit ideea şi a creat o companie de 45 de miliarde de dolari...
Eu: Doaaa? Dar cum ai defini manevra aia cu majorarea capitalului, ca să-şi lase pe dinafară singurul prieten?
Ea: Hai că nu te pricepi! Aşa se face în lumea afacerilor. Competiţie, luptă... Nu e loc pentru nevolnici. Prietenul ăla era totalmente pe dinafară, era depăşit.
Eu (cu gîndul la pipe): Există culturi în care obiectele depăşite, care te-au slujit cu credinţă, nu sînt aruncate la gunoi ci se transformă în colecţii. În schimb, în capitalismul ăsta nebun, se aruncă oameni la gunoi.
Ea: Exagerezi ca de obicei. Era vorba despre participarea la beneficiu, nu de aruncarea la gunoi. În plus, fără distrugere nu există creaţie. Cum se spune? Principiul capitalismului este distrugerea creatoare.
Eu: O să vină o vreme cînd tu însăţi n-o să mai poţi face faţă competiţiei şi te vei trezi aruncată la gunoi.
Ea: Ştiu şi accept asta.
Eu: Eu nu accept. Vezi, de-aia n-a luat filmul nici un „Oscar”...
Ea: De ce?
Eu: Pentru că nu ia poziţie. Nu e nici pro, nici contra. Îşi permite luxul de a privi lumea asta, fără s-o judece.
Ea: Tot adept al artei cu tendinţă ai rămas...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu