Aventuri la Marea Neagră

# Duminică, 17 iulie. Plec pe litoral, la un curs de specializare. Statutul funcționarului public te obligă periodic la astfel de experiențe. La început, eram sceptic, amintindu-mi de reciclările comuniste, despre care se spunea că sunt ca lumînările la capul mortului – te luminează dar nu te deșteaptă. Treptat-treptat, mi-am dat seama că marele cîștig al acestor cursuri nu este, neapărat, ce ți se predă ci, mai ales, schimbul de experiență cu ceilalți… școlari adulți. Socializare, schimb de perspectivă și de experiență de viață. Pe A2 se circulă impecabil, după Fetești se aglomerează. Mă uit la indicator și mă apucă rîsul, amintindu-mi că, odinioară, locului i se spunea Futești, dar comuniștii, mai pudici, au schimbat o literă. Dacă răsfoiești „Proverbele” lui Zane, descoperi și alte toponime fantastice, de genul Pulilești… Pînă și amărîtul de sat Ciumești, din Argeș, a fost rebotezat Argeșelu!

Mamaia - Hotel Gociman, liniştit şi cochet

Gata de luptă...

Wireless la ghiol

Piaţa Ovidiu sau moartea patrimoniului

# Luni, 18 iunie. În Constanța, toate vechi și nouă toate. Trafic aglomerat, clădiri noi, mai ales sedii de bănci, hoteluri și mall-uri. Cobor spre Cazinou, în zona istorică a Pieței Ovidiu. Casele vechi stau să cadă, ici-acolo a apărut cîte o terasă. În balcoanele ruginite, rufe la uscat. Tencuială căzută, culori violente, națiunea înlocuitoare în păr. Pînă și Cazinoul arată jalnic, iar presa locală scrie că bogații Constanței nu se înghesuie să investească. Mazăre ar zice da, dar să-l ia Primăria. Asta e tragedia patrimoniului național – ba nu se știe cine e proprietar, ba nu sunt bani pentru refacere. Bugetul Ministerului Culturii ar trebui să fie de zece ori pe-atît, dacă vrem să mai salvăm ceva.
# Marți, 19 iulie. Contraste, contraste… La Mamaia, pe plaja Playboy, intrarea e 80 de lei, fără consumație, dacă vrei să stai lîngă Irinel Columbeanu. Alături, în parcarea de la Hotel Flora, o familie de gorjeni mănîncă brînză cu roșii de pe porbagajul Daciei. Bragă și șampanie, covrigi și caviar. Terase pentru toate buzunarele și limuzine. Cluburi de house și manele. O Românie în miniatură.

Alge pe toată plaja

La răsărit

# Miercuri, 20 iulie. Mamaia, bunica litoralului nostru, şi-a făcut face-lift. Multe hoteluri sunt renovate, plajele au umbreluţe şi şezlonguri, telegondola se fîţîie de colo-colo. Dar bolile i-au rămas – marea este plină de alge putrezite, prin care nimeni nu se încumetă să treacă fără cizme de cauciuc şi mască respiratorie. Administratorii plajelor, de fapt nişte mucoşi care ştiu numai să-ţi scoată banul din buzunar, ridică fatalist din umeri: „Asta e natura, șefule, n-avem ce-i face! Doriți un șezlong?”. Aș dori un tsunami de la natură. Să ne curețe. Apoi, după ce ai găsit o plajă mai curată și te întinzi, cu ochii-nchiși la soare, îți dai seama că tot e ceva în neregulă. Din difuzoare cocoțate pe stîlpi, urlă un post de radio. Copii despuiați țipă după mă-sa (sau după tac-su, de la caz la caz). Părinții îi ignoră suveran, apoi se răstesc și ei. Vînzători tuciurii trec printre șezlonguri, strigîndu-și marfa: nămol, scoici, porumb, zmeură și căcat de urs. Trec cu o frecvență de două ori pe minut. Între vizitele lor, ca să nu te plictisești, ești îndemnat de unii cu porta-voci să te pupe Jean, în spectacol la Mamaia. Dintre valuri, apare ambarcațiunea „Ioana”, iar echipajul zbiară și el să te urci la bord, să te plimbi cu yola ca să vezi telegondola. Singurul gentleman de pe plajă e macacul Biță, cumpărat din Maroc de un pozar – la 40 de grade, tremură ca băgat în priză dar nu scoate un sunet. Maimuțele umane îi ignoră pilda. Doamne, de ce ne-ai lăsat pe pămînt, de ce nu ne-ai luat graiul, să fim singura nație de surdo-muți de pe planetă? Atunci să vezi turism! Cu timpanele franjuri, îmi jur cumplit în barbă să-mi fac, de acum încolo, toate concediile la Marea Nordului, să se audă numai fîlfîitul pinguinului și țipătul de dragoste al balenei albastre.

# Joi, 21 iulie. Dumnezeu nu doarme, azi noapte a venit tornada! Toate algele au dispărut, vînzătorii gălăgioși – așișderea! Plouă în rafale, așa că nu e vreme de plajă. Atunci, să ne ocupăm de cultură ! Mă sui în Skodiță și dau o fugă pînă la Muzeul de Artă din Constanța. Nu l-am mai văzut din studenție, cînd m-au impresionat „Himerele” lui Paciurea și ochii din tablourile lui Țuculescu. Acum descopăr cu delicii colecția sa de impresioniști, de la G.D. Mirea la Lucian Grigorescu, și de la Tonitza la Vasile Popescu. E și un portret teribil al Cellei Serghi, semnat de Mariana Rădulescu – frumoasă femeie, scriitoarea, avea ceva din înfățișarea unei dansatoare de flamenco. La etajul doi al Muzeului sunt grupate pînzele cu subiecte marine, cu peisajele fabuloase ale Golfului de Argint, cu minaretele Balcicului. E colecția salvată după pierderea Cadrilaterului, adusă aventuros în țară. Mă gîndesc că, dacă vrea și el un loc pe harta colecțiilor românești, Piteștiul ar trebui să promoveze ce are mai bun ce are mai bun – probabil cu o galerie dedicată exclusiv lui Schweitzer-Cumpăna și una pentru artă naivă – n-om fi noi atît de tari în domeniu ca sîrbii, dar tot avem vînă.

# Vineri, 22 iulie. Abia astăzi, la spartul tîrgului, începe să-mi placă starea de plajă, cînd te îngropi în nisipul cald, ca un animal preistoric, suspendînd tot ce înseamnă rezervă, lăsînd soarele să-ți ardă toate angoasele, toate complexele. Parcă și sîngele se subțiază și se încălzește, marea și cerul îți demonstrează cum s-a născut geometria euclidiană, pescărușii, reduși la esența zborului, au cuib în Lumea Ideilor, iar umbra și lumina se joacă de-a logica aristotelică. Fericite popoarele mării, cu lipsa lor de îndoieli cu tot! Ia nu mai aruncați cu pietre în greci, voi, locuitori ai pădurilor germane! În fața splendorii apolinicului, ce mai contează economicul!

Sfîrşit de curs...