În vîrful colinei Ţareveţ

Interior biserica patriarhala


Muzeul de Artă şi monumentul Asăneştilor

Vineri dimineaţă. Soare. Mergem să vizităm cetatea. Pentru 24 de leva, oricine se poate simţi Petru. Sau Asan, la alegere… Pionieri, băieţi şi fete, aduşi cu autocarul din toate colţurile slavităţii, se hlizesc, se aleargă, se înghesuie. De înţeles, tropăie hormonii în ei. Ici-acolo, cupluri de vîrsta a treia lăcrimează patriotic. Un nene cîrpeşte cu mortar pietrele milenare. La naiba, dar ăştia chiar îşi îngrijesc monumentele… Pe vîrful colinei Ţareveţ, a fost reconstituită vechea biserică patriarhală, alături de un turn în care poţi ajunge cu un lift masiv. Aerul de sus e proaspăt, dar panorama îţi taie răsuflarea. Intrăm şi în biserică. Surpriză! Ridicată în 1980, la început de glasnost, e pictată modernist, necanonic. Rezultatul seamănă cu ilustraţiile acelea din „Legendele Ţării lui Vam”, dacă înţelegeţi aluzia prea livrescă… Obosit de atîta artă, mă odihnesc la o bere autohtonă, care dă clase înspumatelor surate din vest (Zagorca – 1,5 leva, adică trei lei), apoi vine rîndul oraşului. Rătăcim pe străduţe vreo trei ore, printre negustorii de bijuterii şi antichităţi, apoi ajungem în centrul modern, cu magazine de firmă. Aici începem să ne simţim ca-n Bucureşti. Din cinci maşini, una e cu număr de RO, iar din butice se aud la tot pasul strigăte victorioase: „Vasileeeee, sun-o pe Geta, să vină aicea, că au pantofi mişto! Fată, uite şi genţi, unde mi-am pus cardul?”. Ca să scăpăm de-ai noştri, ne refugiem în parcul central, unde se înalţă un impozant obelisc, în memoria Asăneştilor. Aici, alţi invadatori – motarzi ce discută în gura mare dacă există pe lumea asta un loc al sinucigaşilor! Poate în Balta Albă… Ca să nu-i mai aud, mă chinui să-mi amintesc ce autor ocult considera că obeliscul este un atractor al energiei benefice, astfel încît iniţiaţii din toată lumea îl plasează în mijlocul oraşelor. Nu-mi amintesc. Cert e că Veliko Tarnovo are unul. Şi pare să funcţioneze.

Bulgarii n-au imn turistic

Sîmbătă, zi de refacere şi cumpărături. De remarcat că preţurile alimentelor şi băuturilor sunt mai mici cu 25-50% ca la noi, iar produse de firmă găseşti peste tot. Dar şi brandurile autohtone ţin pasul, mai ales cosmeticele. Se ştie că Bulgaria deţine monopolul mondial al uleiului de trandafir, plantă cultivată în însoritele văi ale Traciei. Dar oamenii nu s-au mulţumit să exporte materie primă ci au dezvoltat o întreagă industrie a trandafirului: din el se fac săpunuri, creme, parfumuri, dulceţuri, şerbet. Mai mult, floarea sîngerie a devenit un simbol al ţării, de regăsit pe ţesături, pe ilustrate, pe insigne. Şi e unul din multele exemple de construcţie inteligentă a mărcii. Există şi altele. Să vă mai spun că pînă şi alfabetul chirilic (forma veche, glagolitică) împodobeşte tricouri ? Da, bulgarii n-au imn turistic, dar au infrastructură OK, servicii ieftine, vînzători amabili, care-ţi dau restul la centimă. Nu o au pe Elena Udrea, dar toţi chelnerii şi recepţionerii vorbesc engleza… Şocaţi, ajungem în cartierul Trapeziţa, unde ne pierdem pe străduţe acoperite cu piatră de rîu. Înconjurată de ziduri masive, aici se găseşte biserica Sf. Dumitru, locul unde, cu opt sute de ani înainte, Asăneştii declanşaseră rebeliunea antibizantină. Din păcate, o găsim zăvorîtă. Bulgarii nu-şi ţin deschise lăcaşele de cult, cum le ţinem noi. E ciudat – să nu poţi intra oricînd, să te închini şi să aprinzi o lumînare. Bilă albă pentru Biserica Ortodoxă Română.

Concluzie – în trei cuvinte: mergeţi în Bulgaria!

Arbanasi, un sat de piatră (Veliko Tarnovo - II)

Bulgarian roze











Arbanasi, noaptea










Gulerata de Arbanasi!










Vila jivkoviană










Arbanasi

Cine au fost Asăneştii? E momentul pentru o mică paranteză istorică. Cercetătorii sunt de părere că, în primul mileniu de după Hristos, populaţia formată prin amestecul dacilor cu romanii ocupa nu numai nordul Dunării, actualul teritoriu al României, ci se întindea şi spre sud, în Balcani. Migraţiile slavilor, survenite după anul 500, au împărţit această populaţie în „insule” etnice. Astfel, la miazănoapte, au rămas daco-românii, iar la miazăzi – macedo-românii, împrăştiaţi din Croaţia pînă la Muntele Athos. În Bulgaria, toponime precum Vlahinia, Banişor, Targovişte sau Păsărel probează această locuire. Cronicarii bizantini notează marea răscoală a fraţilor vlahi Petru şi Asan, care, pe la 1187, se împotriveau împăratului Isaac Anghelos. Sprijiniţi de boierii bulgari, Asăneştii au succese militare notabile, după care, spune Constantin Giurăscu, Petru începuse să poarte chiar o coroniţă de aur şi încălţări roşii, rezervate împăratului! Marea fortăreaţă de pe Iantra a fost construită în acea vreme, anii de vîrf ai oraşului Veliko Tarnovo. După cei doi, la conducere a urmat al treilea frate Asan, Ioniţă Caloianul, care a reuşit chiar să-l bată pe celebrul cavaler Balduin de Flandra, conducătorul cruciadei a patra. Luat prizonier la Adrianopole, Balduin avea să moară, ostatic, într-un turn închisoare la Ţareveţ. Apoi, statul întemeiat de Asăneşti avea să devină, în foarte scurtă vreme, un stat exclusiv bulgar. Peste două sute de ani de la faptele de arme ale vlahilor şi bulgarilor, turcii vor da lovitura de graţie acestei formaţiuni politice, iar Bulgaria îşi va recăpăta independenţa abia în secolul al XIX-lea, la fel ca România, în urma războiului ruso-turc.

Arbanasi, satul de piatră

Dar nu e prea mult timp pentru reverie. Urmează să găsim cazare, iar aici ne bizuim pe noroc. Cum nu vrem să stăm în oraş, plecăm spre satul Arbanasi, veche aşezare de negustori, plasată strategic pe înaltul podiş din jurul lui Veliko Tarnovo. Sunt patru kilometri de urcuş, pe o şosea îngustă dar bine întreţinută. Aici avea Tudor Jivkov o vilă de protocol, pentru că-i plăcea să vadă lucrurile de sus! Evident, vila (transformată acum în hotel) e plină, bulgarii cu bani au fugit de-acasă, pentru un 1 mai în natură. Totuşi, găsim un han în centrul satului şi ne cazăm fără probleme. Cam scump, trei nopţi fac 240 de leva (circa 120 de euro), dar nu ne dă mîna să facem mofturi. Se va dovedi o alegere bună. Locul e curat, are o curte interioară cu gazon şi terasă, restaurantul e la parter. Scăpăm de bagaje şi plecăm în explorare cît ai clipi. Şi, zău, ai ce vedea. Cu casele sale de piatră, ascunse în spatele unor garduri masive, parcă ar fi o aşezare ardelenească. În centru, bancomat VISA şi reviste occidentale, magazine de antichităţi şi cîrcimioare… Oameni liniştiţi, stînd la un pahar de raki. Turişti plimbîndu-se. Dăm o raită pe la vila jivkoviană, plasată într-un parc imens, cu plante mediteraneene. Are heliport şi piscină, iar interioarele luxoase ascund inşi fumînd havane, tolăniţi în fotolii de piele. Vedem şi biserica Nativităţii, o casă ca toate celelalte, fără turle, fără nimic. Ni se explică bizareria – turcii nu permiteau cultul creştin. Astfel, locuitorii din Arbanasi, îndeosebi negustori albanezi strămutaţi, se întîlneau în clandestinitate, ca să-şi ţină religia… Vom încheia ziua, în cel mai plăcut mod, la o friptură de miel stropită cu roze „Chateau Karnobat” 2004. Sec şi bun.