M. A. Sunt și eu curios să văd cum se raportează talpa partidului la glamour și la păr blond. E deja o curiozitate antropologică. Altminteri, Elena Udrea a devenit o foarte bună vorbitoare. Dacă dovedește că poate sufleca mânecile ca să intre în cocină și să scoată porcul afară de urechi, atunci e clar: femeile au o șansă în politica românească. Totuși, eu am văzut câteva priviri mediocre, jignite de glamour. Păcat! Fără eros, politica e o tâmpenie. Dacă aș fi pedelist, aș vota-o pe Udrea.
C.C. Glamour? Glamour la Udrea? Moahahaha! Aştept să te extaziezi şi la metrosexualul Becali!!! Votare plăcută!
M.A. Dacă Udrea practică seducția blondă ca să obțină voturi, eu sunt de acord. Cine naiba mai pune botul la argumente într-o lume idiotizată iremediabil? Întrebarea e alta. Partidul are multe blonde, toate au avut potențial de a fi ”prezidențiale”. De ce a putut numai una? Bă, fraților, o sumedenie de wannabes au tocuri, craci și poșete... Însă chiar nu se gândește nimeni că politica e ca ambreiajul? Prinzi punctul unde ”mișcă”. Nu-i mai dai drumul. Și apeși ușor accelerația. Restul e morală pentru luzări. Politică... Să fim serioși! Doar în cărțile lui Platon se mai confundă cu Ceteatea Ideală și conceptele.
C.C. "Politica e ca ambreiajul". "Cine naiba mai pune botul la argumente? " Prietene, acum chiar sînt îngrijorat. Hai, chestia cu glamourul lui Udrea mai treacă-meargă... Dar dispreţul ăsta de cocalar la adresa Ideii, chiar în politică, nu te prinde. Eşti, totuşi, un intelectual, chiar dacă, prin natura meseriei, te freci de toţi semidocţii din partide. Păi? Păi aşa? Păi de ce vrei să treci drept cinicul de după blocuri, cînd tu îl citeşti pe Gogol şi l-ai studiat pe Platon cu creionul în mînă? Nu-ţi dai seama că autoritatea ta, atît cît ţi se permite să ai, e de natură culturală şi morală? Deci lasă golăniile, că mă supăr! De la tine am alte pretenţii
M.A. Dragă prietene Cristian Cocea, m-am hotărât să-ţi explic de ce „politica e un ambreiaj”!
Dacă vrei să vorbim în limbaj preţios şi, pe cale de consecinţă, ridicol, politica ar trebui să fie o „viziune despre om”. Şi, totodată, "un efort de îmbunătăţire a condiţiei umane". N-o spun eu, care sunt mai degrabă flegmatic când vine vorba despre specia asta bipedă, suspendată tragic între animalism şi conştiinţă. O spune un franţuz, Paul Valery, tip pe care îl iau foarte în serios ca poet, dar îl desconsider ca umanist, fiindcă eu desconsider chiar şi umanismul. De ce cred că "politica e un ambreiaj", vei vedea! Deocamdată vreau să ştii că eructez numai când aud cuvântul „viziune”, iar când vreun încrăvăţit pledează la televizor pentru „binele comunităţii”, întorc capul plin de dispreţ. Cinism? Nicidecum. Mai degrabă scepticism. Am învăţat să nu dau nici doi bani pe personajele care vor Binele cu „B” mare. Iar cei care au o „viziune coerentă” despre „Binele” oamenilor – sau despre comunitate – deja mă scârbesc. Vrei şi-un motiv? Nu sunt obligat să ţi-l dau, însă poţi vedea şi singur că, din „marile viziuni” a curs sânge, nedreptate socială, atentate, falimente, pe scurt a izvorât însăşi istoria, jalonată de ideologii ţâfnoase (în saloane) şi de gloanţe & ghilotină („pe teren”).
Dacă vei avea puterea să ieşi din lumea îmbâcsită a conceptelor, o să vezi că politicienii sunt, de fapt, nişte MC ridicoli, iar mediul lor este o amestecătură toxică de propagandă şi interese. Aşa că „binele şi viziunea” pe care le pomenesc ei am putea să ni le băgăm cu toţii în fund.
Pe Platon, la fel. Da, l-am citit entuziast cu creionul în mână. Pe el, pe Raymond Aron, pe Hannah Arendt, pe Isaiah Berlin, pe Karl R. Popper, pe Friederich Hayek, pe Vilfredo Pareto, precum şi o sumedenie de alţi moralişti, politologi şi umanişti – dracu să-i pieptene pe toţi! Pentru că toţi au uitat să spună că, în realitate, Morala se confundă cu Portofelul, Viziunea cu Contractul, iar Binele cu Profitul. Singurul care a încercat să explice câte ceva, dar nici el n-a fost prea concis, este Max Weber şi, oricum, nu-l mai citeşte nimeni. Aşadar, ni l-am băgat şi pe Weber în fund. Singurul care n-a minţit este, probabil, Ford. Pe urmă, au încept să mintă toţi. În sensul că toţi au plasat Interesul sub zodia Moralei, artist fiind în sensul ăsta David Rockefeller pe care, pentru bazaconiile legate de binele umanităţii proferate în "Memoriile" sale, l-aş spune să bea o sticlă mare cu ulei de castor.
Îmi repoşezi dispreţul „de cocalar” la adresa Ideii, chiar şi în politică. Da, mă feresc de oamenii care au prea multe „idei”. Toţi sunt gata să construiască palate în care este imposibil de trăit. N-ai cum să aşezi lumea în Idee, fie ea şi cu „I” mare. Că vorbim de comunism, de capitalism sau de globalism nici nu mai contează: „Ideile” astea cu „I” mare ne-au supt pe toţi de elan vital, iar asta se vede în decăderea artei şi a omului comun. Arta nu mai comunică nicio emoţie, iar omul comun este uns cu zeamă de marketing pe la încheieturi şi cu publicitate pe creier.
Reducând eseul meu la Românica, Elena Udrea este perfectă pentru acest om nou, mediocru, trist, cu false idealuri. Iar politica, în acest caz, chiar seamănă cu un ambreiaj – formulare care nu ţi-a plăcut. Repet figura de stil: prinzi punctul unde „mişcă”. Nu-i mai dai drumul. Apeşi uşor acceleraţia. E nevoie să-ţi traduc? Am să-ţi traduc: vezi ce place prostimii, îi oferi exact ce vrea şi te duci acolo unde năzuieşti, adică la putere. Credeam că ai priceput, dar se pare că nu. Dacă se mai adaugă şi ceva păr blod, ecuaţia nu mai are nicio necunoscută. În situaţia asta, mai pune cineva botul la argumente? Oare?
Mai spui că „autoritatea mea e de natură morală”. Nu, dragul meu prieten. Eu nu sunt şi nu voi fi niciodată un moralist. Eu sunt un sceptic şi, uneori, un cinic. Îmi pare rău că scepticismul şi cinismul sunt pentru tine simple „golănii” de la colţul blocului. Dacă l-ai citi pe Voltaire, ai spune, probabil, că e un terorist scelerat. Mai ales în paragrafele unde îi ia peste picior pe popi.
Ti pupă prietenul tău, Mişu.
C.C. Dragă Mihai Alexandrescu, ai tras de manșă, ridicînd nivelul discuției, chit că, pînă la urmă, tot pe partea dorsală ai aterizat (cum adică să ni-l băgăm în fund pe Max Weber? tu știi cît e de groasă Etica protestantă și spiritul capitalismului???) Oricum, apreciez efortul și-ți răspund punctual
1. Politica nu e numai viziune despre om sau ameliorarea condiției sociale. Politica este esența umanului, consecința liberului arbitru, fie că-l privești ca pe un dar divin, fie ca pe o adaptare la mediu. Animalele nu fac politică. Numai omul o face. Dacă n-o face, dacă o ignoră, cade înapoi în animalitate. De aceea, nici o soluție de tipul "sint apolitic, nu mă interesează" nu poate fi compatibilă cu statutul de om. De ce? Pentru că animalul n-are drepturi, nici demnitate, nici viitor. Animalul e obiect al istoriei, nu subiect al ei.
2. Dezgustul față de conducători, pe care-l simt și la tine, este, de asemenea, o atitudine politică. Refuzul unei autorități este primul pas către construirea alteia. De ce? Pentru că autoritatea este sămînța ordinii, germenul de cristalizare socială. Omul nu poate fi om în afara unei ordini sociale. Altfel, decade în animalitate. Autoritatea a fost, la început, un atribut al lui Dumnezeu, care s-a transmis Regelui. Sacerdot și Rege, acesta e prototipul autorității. În timp, principiul autorității s-a despicat, iar lumea s-a împărțit în caste. Apoi, castele s-au amestecat, ajungîndu-se la situația de astăzi - toți cred că pot face orice, inclusiv politică, inclusiv transmiterea influențelor spirituale. Iar rezultatele se văd...
3. Desprinși de Dumnezeu și de Idee, condușii au astăzi conducătorii pe care-i merită. Totuși, a te bucura de asta e o impietate. Atitudinea corectă e aceea de a reconstitui din cioburi splendoarea sacerdoțiului regal de odinioară. Cum? Prin sacrificiu. Tu și cu mine, simpli alegători, trebuie să respectăm un cod moral. Și să cerem și conducătorilor noștri să-l respecte. Ni se vor alătura și alții. Astfel, se va crea o masă critică de ordine, care va obliga sistemul să se reformeze. Dacă nu se atinge masa critică, tot vom crea insule de spiritualitate în social. Și lucrarea va continua. Nu ne este permis să vedem ce place prostimii și să-i dăm asta, ca să ajungem la putere. Nici măcar la o putere simbolică, livrescă, jurnalieră, na! Pentru că, fără Idee, ajungem doar lupii alfa din haită. Valabil și la politicieni.
4. În fine, nu orice idee este benefică, iar utopiile s-au sfîrșit de multe ori în singe, cum bine spui. Așa că, pînă la amplele construcții intelectuale, să ne mulțumim cu micile fapte bune - cu credința în mai bine, cu mila, cu iubirea celuilalt. Scepticii și cinicii nu vindecă nici măcar o julitură a genunchiului speciei umane. Dacă nu poți exersa virtuțile astea, încearcă exercițiul frumosului - fă artă. Dacă nici asta nu merge, fii măcar politicos cu ceilalți. Politețea e tot o formă de artă. Ignor-o, politicos, pe Udrea Hai că m-am lungit. Discutăm mai mult față către față. Duminică, la un Catan!!!! Să fii sănătos!
M.A. Stimate prietene, Cristian Cocea, ironiile tale sunt menite să amuze audienţa. Pe mine mă jenează mai puţin ca o pietricică în patof. Apreciez, totuşi, efortul tău de a fi coroziv ca acidul, rămânând inofensiv ca apa. Nu zic „plată”, fiindcă plat – totuşi – nu eşti. De dragul polemicii, îţi voi răspunde.
Politica nu e consecinţa liberului arbitru. Pentru că liber arbitru nu există. Iată un mit, bun pentru minţile slabe. Pentru o clipă, hai să fim serioşi şi să recunoaştem că opţiunile noastre de viaţă sunt prestabilite. Numărul acestor opţiuni este redus la doar câteva. Liberul arbitru ar presupune acces nelimitat la opţiuni proprii. Iar opţiunile proprii sunt scoase din sfera legitimităţii. Pe scurt, alegi din ceea ce ţi se oferă ca fiind legitim. Dacă îndrăzneşti să alegi o cale originală, vei fi socotit un ciudat marginalizabil. De exemplu – şi poate că exemplul meu nu e cel mai concludent – hotărăşte tu să trăieşti, de mâine, fără telefon mobil, internet, televizor şi maşină şi toţi prietenii tăi vor crede că ai înnebunit! Dacă vei decide că nu mai votezi niciodată şi vrei să te retragi în pădure ca să contempli florile, fiindcă ai câştigat 10.000.000 de Euro, o să ţi se vorbească despre apartenenţa ta la comunitate, introducerea votului obligatoriu, necesitatea de a fi cetăţean, valoarea implicării sociale... adică ţi se vor livra concepte care să te determine să nu faci ce vrei tu. Pe scurt ai la dispoziţie exclusiv opţiunile permise, dacă nu intenţionezi neapărat să devii un paria. Eşti om în felul în care te modelează societatea, nu în felul în care vrei tu să fii.
Mai spui că animalele nu fac politică. Greşeşti. Luptă şi ele pentru teritoriu, pentru hrană, pentru sex, pentru resurse, împart sarcinile, unii stau de pază cât timp alţii mănâncă – şi se organizează ierarhic. N-au conştiinţa politicii pe care o fac, dar tot politică este şi acolo: îmi încalci teritoriul, te ucid. De prea multe ori, omul însuşi a procedat în felul ăsta, istoria stă mărturie: WWI & WWII. Animalele n-au justificări ideologice. Dar gesturile lor se aseamănă cu ale noastre. „Maimuţe sub tricolor”? Oare de ce ai ales tocmai metafora asta, ca să-ţi intitulezi cartea? De ce atâţia alţi autori au scris cărţi cu titlu animalier? Nu insist. Omul e cu o treaptă mai sus, pentru că reţeaua complexă a legăturilor interneuronale îi generează starea de conştiinţă (de sine). Atât.
Nu-s dezgustat de conducători. Repet: sunt sceptic şi, uneori, cinic. Gust pentru vreunul dintre ei n-am avut, la drept vorbind, niciodată. Cât despre autoritate, aceasta nu este nicidecum generatoarea ordinii sociale. Eu cred că societatea e un sistem care se autoreglează. Autoritatea este receptată ca atare, printr-o convenţie. În clipa în care convenţiile nu mai sunt acceptate, monarhiile devin republici, aristocraţiile devin nomenclaturi, camarilele regale se sparg în partide de orientări diferite, ordinea socială se restartează ca Windows-ul. Pe scurt, prostimea este silită să creadă în alte convenţii, la fel de coerente, ca să poată fi mai uşor dominată. Autoritatea reală este cea a stăpânului, sclavul doar o recunoaşte ca atare, cu conştiinţa proprie ştearsă de presiunea convenţiei. Da, sunt nietzscheean. M-am obişnuit cu asta. În fond – şi limbajul este o convenţie. Prima! „La început a fost Cuvântul”, nu?
Nu mai aminti de autoritatea lui Dumnezeu.
Eu, de exemplu, am opţiunea de a nu crede în nicio formă de Divinitate, fie ea Iahve, Allah sau sau Ra. Ateu? Eretic? Alte concepte... În realitate, aparatul meu psihic nu poate hrăni zei inexistenţi – şi mulţi oameni sunt gata să mă condamne doar pentru atâta lucru. Nu mă revendic din destin. Şi cred că sunt suma propriilor mele decizii, meritându-mi viaţa pe care o duc, pe deplin. Aşa că şi Regele este, în ochii mei, un simplu om, recunoscut ca atare printr-o convenţie. Are tot atâta legătură cu Dumnezeu câtă avem cu toţii. Sacerdotul şi Regele există cât timp sunt receptaţi ca atare. Goliţi de simbol, sunt muritori obişnuiţi.
Morala? Povesteşte-le despre morală celor care au înţeles tot ceea ce deja ţi-am explicat şi care stăpânesc lumea din afara conveţiilor, generându-le. Ei gestionează resursele planetei, iar prostimea este ţinută cu ochii în ţărână prin forţa conceptelor şi a simbolurilor. Aici mai trebuie spus că statele au monopolul absolut asupra exercitării violenţei fizice. Nu se poate cu conceptul, adică cu vorba bună, cu legea, cu Regele, cu Sacerdotul, îţi tragem un glonţ în scăfârlie. Ia să încerce Regele să fie Rege aşa, fără gărzi! Mă apucă râsul.
Cei care au înţeles toate astea s-au organizat în sub-societăţi care concurează puterea legitimă: Yakuza în Japonia, Triade în China, nDragheta în Clabria, Carteluri în Columbia, Camorra în Campania, Mafia în Sicilia. Şi Lumea Interlopă în România. State în state, cu Regii şi Sacerdoţii lor, cu simboluri şi convenţii, cu ritualuri de iniţiere, cu ierarhii, cu sacrificaţi, cu autorităţi impuse. Nimeni nu poate desfiinţa aceste sub-structuri sociale, tocmai pentru că oamenii ăia au înţeles că, dacă ai opţiuni proprii, trebuie să-ţi creezi o lume proprie, cu legi proprii. Şi au devenit atât de puternici, încât puterea legitimă colaborează cu ei. Îşi împart resursele, ca să nu se transforme totul într-o băltoacă de sânge. Să nu-mi spui că, în era sataleiţilor de observaţie, tipii ăştia nu ştiu unii de alţii!
Scepticii şi cinicii nu vindecă nici măcar o julitură a genunchiului omului? Artă? Milă? Amuzant. De răni, de suferinţă, te păzeşti singur. Soluţia e individuală. Mă opresc aici. Am scris mult şi abstract. Sorry.
C.C. Hm, hm... Dragă prietene, am stat un pic să mă gîndesc dacă să răspund răspunsului! Întîi, pentru că mediul în care purtăm discuția e inadecvat. Facebookul e ca un oracol de generală, în care prietenii își scriu poezioare, lipesc fotografii și desenează inimioare, spre aducere aminte. Or, noi vorbim despre natura umană, originea autorității și ce ar trebui să fie politica! Ce mama naibii facebook mai e și ăsta? Măcar de-aș avea o poză cu Dumnezeu, s-o postez și să te prind că nu dai like! Apoi, orice polemică are nevoie de o formă, de niște reguli, ca să stabilești învingătorul și învinsul. Or, tu ești ca Anteu. De cîte ori te arunc la pămînt și-l atingi cu umărul, de atîtea ori te transformi și-ți revii! De exemplu, la începutul discuției erai prietenul demagogului (admirai pe cel care spune prostimii ceea ce vrea să audă, iți amintești?), apoi ai devenit cinic (...artă? milă? amuzant...), pentru ca, acum, să te revendici de la Nietzsche, reducînd politica la dreptul celui mai tare. Cu Anteu, știi cum a procedat Hercule? L-a ridicat în aer și i-a sfărîmat osișor cu osișor, ca să nu se mai schimbe. Asta ar trebui să se întîmple și într-o discuție aplicată - un Geamăn proteic ca tine să fie țintuit în aer de niște concepte clare. He, he, he... Mă gîndesc chiar că polemiștii au de învățat enorm din muncile lui Hercule - de exemplu să-și sfîșie adversarul cu propriile-i argumente, cum a jupuit eroul Leul din Nemeea, folosindu-i ghearele, sau să ardă orice posibilitate de divagare, cum au fost cauterizate capetele cele etern crescătoare ale hidrei din Lerna. Mă rog. Totuși, cum eu nu sînt Hercule (și nici tu vreun monstru :)), zic că asta nu e polemică ci Symposion, adică am băut împreună și acuma cîntăm pe rînd, sub ochii asistenței! Bine. Așadar, refrenul meu e următorul: 1. Politica e consecința existenței liberului arbitru. Tu spui că nu există liber arbitru, că trebuie să mănînci ce ți se dă. Că altfel ești exclus. Și că societatea te modelează. Dacă e așa, de ce nu trăim în continuare în peșteri, conduși de cei mai musculoși dintre noi? Vezi că te-ai încurcat? Nu, liberul arbitru există. De-aia există și politică. De-aia există și istorie 2. Nu, animalele nu fac politică. Ele acționează instinctual. De aceea, acționează perfect. Prădătorii nu-și extermină prada, pentru că ar muri de foame.Oamenii nu acționează perfect. Oamenii au în ei un nesaț. Pentru că pot, vor să fie mai mult decît ceilalți oameni. Oamenii s-ar extermina unii pe alții, dacă n-ar exista legea și pedeapsa. Oamenii ar secătui resursele pămîntului, dacă n-ar exista legea și pedeapsa. Oamenii ar aduna tot pentru ei și ar lăsa nimic pentru ceilalți, dacă n-ar exista legea și pedeapsa. Or, legea și pedeapsa țin de politică. Legea și pedeapsa se schimbă, odată cu rafinarea conștiinței de sine. Adică și politica se schimbă. Calea spre societatea mai bună trece prin conștiința mai bună. 3. Autoritatea secretă ordine, prin acțiunea politică. La rîndul lor, cei supuși autorității reacționează. Sistemul e dinamic și în echilibru, cîtă vreme autoritatea e acceptată. Cînd nu mai e, vin jandarmii! Înțeleg că asta numești tu autoreglare! He, he, he... De fapt, autoritatea e acceptată cîtă vreme servește majorității celor guvernați. Dacă a ajuns să servească unei minorității, zilele ai sînt numărate. 4. Și acu, la chestiunea cu stăpînii și sclavii și cu dreptul celui care poate să creeze convenția. Sigur că liberul arbitru te lasă să faci și rău, să-ți urmărești numai interesul, să îți încaleci semenul. Numai că se aplică inevitabil punctul 3. Vine revoluția! Sau, dacă sună prea... marxist, vine nota de plată, na! Puteri aparent de nezdruncinat, gen Imperiul Roman sau cel comunist, s-au spulberat. Pentru că au apărut unii care au înțeles că politică înseamnă puterea celor fără putere și au acționat în consecință. Concluzia - e simplă. O poate înțelege pînă și doamna Udrea... Și cu asta, ajunge. Simt nevoia unor poze cu pisici!!!!!!!
Offf! Este atat de greu cand stii ca nu mai este!
RăspundețiȘtergere